Povestea tezarului de la Rădeni (Neamț), care a stat 10 ani pe holurile unei şcoli, aurul fiind confundat cu alama

Povestea tezarului de la Rădeni (Neamț), care a stat 10 ani pe holurile unei şcoli, aurul fiind confundat cu alama
📅 2025-01-31

Artefacte din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, parte a unui tezaur de mare valoare materială şi de o valoare istorică inestimabilă, au stat zece ani pe holurile unei şcoli dintr-un sat, până când au fost remarcate de un specialist care a făcut demersuri pentru a fi introduse în patrimoniul naţional, susţine dr. Vasile Diaconu, cercetător în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, informează Agerpres.

Piesele au ajuns în vitrina şcolii, care se pare că nu avea nici măcar geamuri, după ce persoanele care le-au analizat la momentul respectiv au crezut că sunt din alamă şi de dată recentă.

Diaconu a relatat acest episod în contextul evenimentelor de la Muzeul Drents din Assen, Olanda - furtul coifului de aur de la Coţofeneşti şi a unor brăţări dacice, arătând că discutarea unor astfel de cazuri poate fi de interes pentru public.

Arheologul Vasile Diaconu a explicat că multe dintre obiectele de tezaur care se află acum în muzeele României au fost descoperite întâmplător.

Un astfel de caz este întâlnit şi în judeţul Neamţ, unde, acum jumătate de veac, a fost scos la lumină un tezaur compus din câteva recipiente de aur, vechi şi foarte rare

"Pe baza datelor cunoscute în prezent ştim că depozitul de vase din aur a fost identificat în anii 1965-1966, cu prilejul unor lucrări agricole efectuate în partea de vest a satului Rădeni. Deşi a existat informaţia că au fost descoperite opt recipiente din metal preţios, întregi şi fragmentare, doar cinci dintre aceste piese au putut fi recuperate. Din acel moment începe o adevărată poveste, consemnată şi în presa vremii, care putea avea ca deznodământ pierderea definitivă a acestor artefacte excepţionale. Fără ca la momentul respectiv să le fie intuită valoarea materială şi cea istorică, vasele întregi au fost duse la şcoala din sat şi au fost aşezate într-o vitrină de pe holul instituţiei de învăţământ, alături de artefacte arheologice comune. Timp de un deceniu nu au atras atenţia nimănui, fiind considerate obiecte de dată recentă. Abia în 1977, arheologul Virgil Mihailescu-Bârliba, în timpul unei vizite la şcoala din Rădeni, observă preţioasele vase din aur şi, conştientizând importanţa lor, a făcut demersuri pentru ca acestea să ajungă în patrimoniul muzeului judeţean. Fără această intervenţie este foarte posibil ca respectivele obiecte să fi dispărut în anii următori", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Diaconu.

Trei vase întregi din tezaurul de la Rădeni se află în colecţiile Complexului Muzeal Naţional Neamţ, iar fragmente de la alte două recipiente au ajuns, încă din anii '70, în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie şi ale Băncii Naţionale a României.

"Dincolo de valoarea materială, depozitul de vase de aur de la Rădeni este foarte important tocmai prin raritatea tipologică a recipientelor. Din punct de vedere morfologic este vorba despre ceşti cu una sau două toarte uşor înălţate, având dimensiuni medii, iar greutatea lor variază între aproximativ 200 - 450 grame. Fiecare recipient a fost confecţionat dintr-o singură foaie de tablă din aur, iar forma s-a obţinut prin baterea la cald pe un calapod, în timp ce toartele s-au obţinut prin laminare, fiind fixate de corpul vaselor prin nituri. Doar unul dintre cele cinci vase prezintă elemente decorative, pe toarte având gravate forme geometrice", a explicat cercetătorul nemţean.

Din punct de vedere cronologic, depozitul de vase de aur este datat în secolele XII - XI î. Hr., la limita dintre Epoca bronzului şi Epoca fierului

Diaconu a precizat că până în momentul de faţă, singurele analogii pentru aceste vase sunt cunoscute în Bulgaria, la Valcitrăn şi în Ucraina, la Krizovlin.

"În mod cert, spectaculosul tezaur de la Rădeni a aparţinut unor membri ai elitei sociale de acum aproape 3.000 de ani şi nu este exclus să fi fost adus dintr-un alt spaţiu geografic", a spus arheologul nemţean.

În ultimii ani, arheologii de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ au efectuat intense cercetări de teren în zona satului Rădeni, cu scopul identificării unor noi situri arheologice, care ar putea fi puse în legătură cu comunităţile ce puteau să deţină şi vasele de aur din tezaurul amintit.

Totuşi, arheologii nu s-au limitat doar la repertorierea aşezărilor preistorice, ci au folosit noile tehnologii pentru scanarea unor zone cu potenţial arheologic

"Printr-o colaborare cu specialişti de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, au fost realizate scanări LiDAR, de mare precizie, care au oferit date senzaţionale, ce arată că în zona satului Rădeni, în perioada Epocii bronzului şi poate chiar a Epocii fierului, erau concentrate comunităţi de adevăraţi războinici care au construit fortificaţii temeinice. Ne aflăm în faţa unei situaţii cu totul deosebite care constă într-un ansamblu de trei fortificaţii cu trăsături diferite şi care au putut fi observate în detaliu numai datorită colaborării cu specialiştii de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. Chiar dacă aceste fortificaţii sunt mai timpurii decât datarea vaselor de aur şi fără să existe o legătură direct între acestea, nu putem trece cu vederea că în epoca bronzului, în această zonă, erau concentrate nişte elite războinice, care au depus eforturi considerabile ca să îşi facă aceste mici 'cetăţi'. Acelaşi tip de elite ar fi putut să deţină şi tezaurul descoperit în anii '60", a afirmat Vasile Diaconu, arheologul implicat în mod direct în cercetările din zona Rădeni.

Potrivit acestuia, două ceşti de aur, parte a tezaurului de la Rădeni, au fost expuse în expoziţia de la Muzeul Drents din Assen, de unde, pe 25 ianuarie, a fost furat coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr., precum şi trei brăţări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia.

Foto: arhivă/caracter ilustrativ.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Congres extraordinar PMP - se oficializează susținerea pentru Nicușor Dan

Partidul Mișcarea Populară (PMP) face congres extraordinar pentru a valida susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Evenimentul va avea loc sâmbătă, la Palatul Parlamentului. Alegerile vor fi în luna mai. Citește mai departe...

Bucharest Stock Exchange opens Friday's session lower

The Bucharest Stock Exchange (BVB) opened lower on almost all indices on Friday, with turnover amounting to 5.9 million lei (1.18 million euros) 30 minutes after the start of trading.The main index BET, which shows the performance of the 20 most liquid companies, registered a decrease of 0. Cite&...

Hermannstadt- UTA Arad și Unirea Slobozia-Dinamo București deschid etapa a 24-a

Partidele Hermannstadt- UTA Arad și Unirea Slobozia-Dinamo București sunt primele din etapa a 24-a a Superligii de fotbal. Partidele se vor desfășura vineri, potrivit mediafax.Partida Hermannstadt- UTA Arad va începe la ora 17.00 pe Stadionul Municipal din Sibiu. Citește mai departe...

Fundaşul Mario Hermoso (AS Roma), împrumutat la Bayer Leverkusen până la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Mario Hermoso, fundaşul central al echipei italiene de fotbal AS Roma, a fost împrumutat până la finalul sezonului la Bayer Leverkusen, campioana en titre a Germaniei, a anunţat Fabrizio Romano, jurnalistul italian specializat în piaţa transferurilor, citat de Citește...

Croaţia a învins Franţa (31-28) în semifnalele Campionatului Mondial

Echipa Croaţiei s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal masculin, ediţia 2025, după ce a învins cu scorul de 31-28 formaţia Franţei, joi seara la Zagreb, informează agenţia Hina, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

NBA - Victor Wembanyama, selecţionat pentru primul său All-Star Game

Pivotul francez Victor Wembanyama, vedeta echipei San Antonio Spurs, a fost ales, joi, să dispute primul său All-Star Game, tradiţionalul meci al vedetelor din baschetul american profesionist, programat pe 16 februarie la San Francisco, devenind al patrulea reprezentant francez după Tony Cite5...

Sebastian Coe admite că ar fi trebuit să gestionze diferit subiectul premiilor în bani la JO

Preşedintele World Athletics, Sebastian Coe, unul dintre candidaţii la preşedinţia Comitetului Internaţional Olimpic, a admis că decizia sa de a recompensa cu bani medalia de aur în probele de atletism de la JO 2024 ar fi trebuit gestionată diferit, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Citeș...

INS: În anul 2024, s-au eliberat peste 35.000 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere față de anul trecut

În anul 2024, s-au eliberat 35.667 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,9% faţă de anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).„În anul 2024 s-au eliberat 35. Citește mai departe...

Episcopul Sălajului, suspect într-un dosar penal - A fost chemat la audieri la parchet

Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, a fost chemat vineri, 31 ianuarie, la Parchetul Curții de Apel Cluj. Acesta va fi informat că are calitatea de suspect într-un dosar penal.După cum stiripesurse. Citește mai departe...

Gov't to discuss draft 2025 national budget

The government will approve today by ordinance the amending and supplementing Law no. 227/2015 on the Tax Code."In order to avoid the risk of the specific turnover tax not being paid, foreign legal entities that carry out activities in the oil and natural gas sectors, which have not Cite5...

Good News

Only good and positive news.