Drumarii au intervenit cu material antiderapant pe DN 18 Baia Mare - Pasul Gutâi ( la 900 de metri altitudine) - Sighetul Marmaţiei pentru combaterea poleiului format pe carosabil, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.
"Angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale au intervenit cu un utilaj şi au împrăştiat patru tone de material antiderapant pe DN 18, pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Sectoarele de drumuri judeţene au partea carosabilă curată şi umedă. Angajaţii societăţii de drumuri judeţene au acţionat cu un utilaj şi au răspândit patru tone de material antiderapant. Sunt sectoare de drum unde pe partea carosabilă s-a format parţial polei, în zona podurilor/curenţilor de aer rece", a spus Dan Bucă.Cel mai mare strat de zăpadă căzut, de 25 de centimetri, a fost înregistrat la staţia meteo Iezer din Munţii Rodnei.
De asemenea, vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări de până la 40 km/h în staţiunea balneoclimaterică Ocna Şugatag şi 72 km/h, la staţia meteo Iezer şi peste 80 km/h la altitudini de peste 1.700 metri, în zona alpină.