Polițiștii fac vineri dimineața 14 percheziții la unități medicale și farmaceutice, dar și la locuințele unor persoane din Maramureș, într-un dosar de fals intelectual și obținere ilegală de fonduri, informează Mediafax.
IPJ Maramureș anunță că polițiștii, sub supravegherea și coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pun în aplicare 14 mandate de percheziție la unități medicale, unități farmaceutice, precum și la domiciliile unor persoane din județul Maramureș.
Perchezițiile au loc într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual și obținerea ilegală de fonduri.
La activități participă luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureș și IJJ Maramureș.