Patronul Nordis afirmă că l-a denunțat la DNA pe primarul din Sinaia înainte de ancheta Recorder: 'Înțeleg că mi se pregătește o arestare'

Patronul Nordis afirmă că l-a denunțat la DNA pe primarul din Sinaia înainte de ancheta Recorder: 'Înțeleg că mi se preg
📅 2025-01-23

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacționează la povestea care-l are ca protagonist pe primarul din Sinaia, Vlad Oprea, reţinut și ulterior eliberat pe cauțiune de procurorii anticorupţie pentru mai multe fapte de corupţie.

„Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente, ultima plângere fiind un denunţ împotriva primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Informaţia conform căreia acest denunţ ar fi fost făcut în urma investigaţiei Recorder este complet falsă şi tendenţioasă. Urmărirea penală este, conform legii, nepublică, de aceea nu pot da alte informaţii cu privire la conţinutul denunţului formulat, însǎ aspectele pe care le formulez in continuare sunt publice”, a precizat Vladimir Ciorbă.

„În anul 2018 am achiziționat terenul din Sinaia cu intenția de a dezvolta unul dintre cele mai reprezentative proiecte hoteliere și rezidențiale din zona montană a României, un proiect ce ar fi inclus peste 180 de camere și apartamente, cu o valoare de investiție de 20 de milioane de euro și care ar fi creat aproximativ 70 de locuri de muncă.

Încă de la început, ne-am confruntat cu numeroase obstacole în obținerea documentelor necesare (certificat de urbanism, aviz de oportunitate și aviz pentru PUZ), toate fiind întârziate sau blocate de autoritatea locală, în special de către primarul Vlad Oprea.

Din cauza lipsei autorizațiilor de construcție și a altor documente necesare, proiectul Nordis Sinaia a suferit întârzieri nejustificate de peste 3 ani și 7 luni. Ne-am fi dorit, la fel ca şi promitenții cumpărători, să începem proiectul imediat, însă interesele personale ale primarului și ale susținătorilor săi politici au prevalat.

Întârzierile de peste 2,5 ani în obținerea avizelor și certificatelor de urbanism, care intrau în responsabilitatea primăriei, au generat un val de rezilieri ale promisiunilor de vânzare, penalități semnificative și decredibilizarea companiei Nordis.

Astfel, pentru cei care ne-au acuzat pe mine și pe asociații mei că am „furat banii” sau că am dat „țeapă”, aceasta este cauza principală a întârzierii demarării proiectului Nordis Sinaia.

În rezumat, am solicitat autorizațiile necesare în perioada 2021-2025, încă nu le-am primit.

Abuzurile împotriva Nordis au continuat, iar în toamna anului 2023 compania a fost ținta unor atacuri repetate din partea altor instituții controlate de o grupare politică asociată fostei conduceri PNL. Aceste abuzuri continuă și în prezent, chiar dacă societatea este în insolvență din octombrie 2024.

Reputația mea, a asociaților mei cât și a grupului Nordis, a fost grav afectată de atacurile de presă repetate inițiate de domnul Dan Tăpălagă (G4 Media), care a transformat acest caz într-o vendetă personală, contribuind la decredibilizarea mea și a soției mele.

Înțeleg că mi se pregătește o arestare prin intermediul unui „om de-al lor” dintr-o instituție respectabilă a statului, având ca scop intimidarea mea și a familiei mele. De un an și jumǎtate se dorește acest lucru, dovadǎ stau abuzurile masive din toate controalele efectuate pânǎ în prezent. Am detaliat tot în plângerile formulate și depuse.

Sunt complet deschis să ofer explicații în fața oricăror organe de anchetă sau instituții de presă, așa cum am făcut-o în ultimii doi ani.

În încheiere, vreau să subliniez că este complet falsă și calomnioasă afirmația conform căreia Nordis ar fi vândut de două ori același apartament. Niciun notar din aceasta tara nu ar face asa ceva fara sa fie arestat in secunda doi.

În ciuda eforturilor masive, atât financiare cât și politice, de a distruge acest grup de firme românești, eu și asociații mei vom continua să luptǎm pentru a ne apăra reputația și pentru a duce la bun sfârșit toate proiectele în dezvoltare.

Nu teama de un eventual dosar stǎ la baza celor ce am scris acum. Sunt pregătit să lupt pentru că adevärul este de partea mea, indiferent cât va dura aflarea lui. Nu am avut și nu am nicio altǎ susținere din partea nimǎnui. Însã nivelul abuzurilor si al calomniilor trebuie fäcut public. Cu siguranțǎ acțiunile mele de devoalare vor avea repercursiuni negative, însä am încredere cǎ, la final, totul va fi deslușit”, scrie Vladimir Ciorba pe Facebook.

Acuzațiile DNA la adresa primarului Oprea

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat, joi, de procurorii anticorupţie, sub control judiciar pe cauţiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupţie, au precizat surse judiciare.

De asemenea, acesta a primit interdicţia de a exercita funcţia din care ar fi comis infracţiunea de abuz în serviciu.

Vlad Oprea a părăsit joi seară, după ora ora 21,00, sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a face declaraţii.

Oprea a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, într-un dosar în care este suspectat de mai multe fapte de corupţie, zeci de percheziţii fiind efectuate în această speţă, inclusiv la sediile unor instituţii publice.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Oprea este urmărit penal pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, fals în declaraţiile de avere, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.

"În iulie 2021, suspectul Oprea Vlad Gheorghe, în calitate de primar al oraşului Sinaia ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale şi ar fi primit indirect, în două tranşe, la datele de 22.12.2021 şi 01.02.2022, suma totală de 238.000 euro, prin interpunerea în tranzacţie a altor firme din grup şi a societăţii comerciale administrate de mama suspectului, pentru a facilita obţinerea de către reprezentantul societăţii comerciale a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/aparthotel în oraşul Sinaia, emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, precum şi a celorlalte avize necesare realizării investiţiei", arată sursa citată.

Surse judiciare au menţionat anterior că edilul ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă şi ar fi primit, indirect, de la reprezentanţii firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obţinerea documentaţiei necesare construirii în oraş a unui hotel/aparthotel.

O parte din suma de 238.000 euro, încasată de societatea mamei suspectului, ar fi fost folosită pentru achiziţionarea de către acesta a unei staţii de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro, spun anchetatorii.

De asemenea, conform procurorilor, din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că primarul oraşului Sinaia ar fi implicat şi în administrarea de facto a acestei societăţi comerciale la care este asociat mama sa, iar administrator este sora suspectului, luând decizii legate de patrimoniul acesteia şi dispunând efectuarea de plăţi din conturile firmei, precum şi efectuarea de achiziţii şi de vânzări.

"Pe de altă parte, veniturile obţinute din activităţile de furnizare betoane de societatea mamei suspectului către diferiţi parteneri comerciali şi veniturile obţinute din vânzarea staţiei de betoane ar fi fost utilizate inclusiv pentru construirea, amenajarea şi mobilarea unei vile situate în Sinaia, imobil deţinut în fapt de primarul oraşului Sinaia, însă pe numele societăţii", precizează DNA.

Totodată, suspectul Vlad Oprea ar fi permis, în perioada iulie 2019 - ianuarie 2024, în calitate de primar al oraşului Sinaia, desfăşurarea activităţii neautorizate de prestare a serviciilor de alimentaţie publică pentru un restaurant din Sinaia, cu încălcarea dispoziţiilor O.G. 99/2000, în scopul obţinerii de către societatea mamei suspectului de foloase necuvenite, constând în preţul chiriei şi al utilităţilor în baza contractului de chirie încheiat între această societate şi o altă societate, arată comunicatul citat.

"Societatea administrată de mama suspectului a deţinut, până în septembrie 2023, o staţie de betoane în oraşul Sinaia şi deţine, în prezent, o pensiune situată în Sinaia şi un restaurant vizavi de pensiune, care a fost închiriat iniţial unei firme din Sinaia. Societatea comercială care a închiriat locaţia respectivă şi-a desfăşurat activitatea principală de 'restaurant' fără a avea autorizaţie de funcţionare, primarul Oprea Vlad cunoscând această situaţie şi acceptând ca societatea mamei sale să încaseze preţul chiriei şi al utilităţilor de la această firmă. În cursul anului 2024, suspectul Oprea Vlad ar fi facilitat închirierea pensiunii şi restaurantului către o altă societate, în scopul obţinerii de profit", explică anchetatorii.

Potrivit acestora, în perioada 2022-2023, Vlad Oprea ar fi ascuns şi ar fi disimulat adevărata provenienţă, circulaţie sau proprietate a bunurilor ori a drepturilor asupra sumelor de bani încasate de un apropiat al său prin firmele pe care le administra, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni de corupţie, sume de bani ce ar fi fost utilizate pentru achiziţionarea, restaurarea, reabilitarea şi amenajarea castelului Lapouble din Orthez, Franţa, în hotel şi pensiune şi a hambarului în restaurant.

Pe de altă parte, procurorii DNA arată că primarul din Sinaia ar fi făcut fals în declaraţiile de avere, menţionând în cuprinsul acestora aspecte necorespunzătoare adevărului, cum ar fi:

a) aspecte privind achiziţionarea de la o persoană fizică în anul 2022 a unui imobil - teren situat în Sinaia;

b) aspecte privind "dividendele repartizate" de la societatea la care este asociat cu 37,50%, în anii fiscali 2019, 2021, 2022, 2023;

c) aspecte privind cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, de la persoane fizice şi juridice pentru achiziţionarea unui teren din Sinaia, precum şi pentru construirea casei de locuit pe acest teren, în perioada 2021-2024, dar şi pentru edificarea construcţiei casă de vacanţă din Sinaia, judeţul Prahova;

d) aspecte privind dobândirea sumei de 100.000 lei primită de la mama acestuia, în contul bancar personal, în anul 2022.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Sorin Grindeanu tranșează scandalul zborurilor Nordis: Am plătit cât mi s-a cerut, din banii mei

Sorin Grindeanu spune că și-a plătit din banii săi zborurile din scandalul Nordis. Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că şi-a plătit zborurile private din scandalul Nordis şi că niciodată nu i-a ajutat cu nimic pe cei de la Nordis. Citește mai departe...

Elena Lasconi, atac la Iohannis: USR ar vota pentru suspendare

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, joi seară, că o eventuală suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis nu ar avea efect, pentru că întreaga procedură s-ar finaliza cu puţin timp înainte de alegeri şi nu ar exista niciun câştig. Citește mai departe...

Viktor Orban pune degetul pe rană: Uniunea Europeană este, de fapt, bolnavul Europei

În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union”, organizată de 21st Century Institute și de Mathias Corvinus Collegium, premierul maghiar a afirmat că Europa s-a izolat de toți actorii importanți ai noii ordini mondiale, Citește mai d...

Nicușor Dan intră în dezbaterea despre ideologia de gen: 'Este un articol din Codul Civil şi cred că discuţia este închisă'

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost întrebat, joi seară, cum se raportează la declaraţia preşedintelui SUA, Donald Trump, conform căreia există doar două genuri: masculin şi feminin. Dan spune că în România această chestiune este tranşată prin Codul Civil. Citește mai departe...

Breaking | Trump a declasificat dosarele referitoare la asasinarea fraților Kennedy și a lui Martin Luther King Jr

Președintele Donald Trump a semnat joi ordinele de declasificare și publicare a unor dosare demult secrete privind asasinarea președintelui John F. Kennedy, a fratelui său Robert F. Kennedy și a liderului mișcării pentru drepturi civile Martin Luther King Jr. Citește mai departe...

Patronul Nordis afirmă că l-a denunțat la DNA pe primarul din Sinaia înainte de ancheta Recorder: 'Înțeleg că mi se pregătește o arestare'

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacționează la povestea care-l are ca protagonist pe primarul din Sinaia, Vlad Oprea, reţinut și ulterior eliberat pe cauțiune de procurorii anticorupţie pentru mai multe fapte de corupţie. Citește mai departe...

Andrei Caramitru cere urgentarea concedierilor în sistemul bugetar: Joburi fake, prăduiala în masă, termite!

Economistul Andrei Caramitru cere urgentarea concedierilor din sistemul bugetar. Caramitru spune că nu doar la nivel de Parlament există bugetari care efectiv taie frunze la câini. Citește mai departe...

Salutul considerat de unii 'nazist' făcut de Musk: premierul Israelului îi ia apărarea

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit în sprijinul lui Elon Musk, care a fost criticat pentru un gest considerat de unii „nazist”.„Elon Musk este calomniat în mod fals!Elon este un mare prieten al Israelului. Citește mai departe...

VIDEO Ies primele scântei: Lasconi e deranjată de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale

Elena Lasconi anunță că săptămâna viitoare se va întâlni cu Nicușor Dan. Cei doi vor discuta și despre candidaturile la prezidențiale. „Nu văd cum aș putea să mă răzgândesc”, a spus președinta USR. Citește mai departe...

Javier Milei, președintele Argentinei: 'Nu cumva birocrații de la Bruxelles au suspendat alegerile din România doar pentru că nu le-a plăcut cine a câștigat?'

Președintele argentinian Javier Milei a ținut un discurs la Forumul Economic Mondial (WEF) din 2025 de la Davos, afirmând că „wokismul” este un „virus mental” și un „cancer care trebuie îndepărtat”. Milei s-a referit și la alegerile prezidențiale anulate din România. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.