Canalul Panama "face parte din lupta Panama" pentru suveranitatea sa deplină şi este "o cucerire ireversibilă", a declarat marţi ministrul panamez de externe, Javier Martinez-Acha, după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că nu exclude recurgerea la utilizarea forţei militare pentru a recâştiga controlul asupra acestei căi navigabile, informează miercuri EFE, conform AGERPRES.
"Reiterez ceea ce a spus deja preşedintele Jose Raul Mulino: suveranitatea canalului nostru nu este negociabilă, face parte din istoria noastră de luptă şi este o cucerire ireversibilă", a afirmat Javier Martinez-Acha într-o declaraţie de presă.
Atacul lui Donald Trump
Marţi, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă exclude folosirea "coerciţiei militare sau economice" pentru a-şi atinge obiectivul de a recâştiga controlul asupra Canalului Panama şi a insulei Groenlanda (Danemarca), Donald Trump a răspuns "nu, nu vă pot asigura că voi exclude vreuna din aceste două opţiuni".
"Taxele nu se fac după capriciile preşedinţilor şi administratorului" canalului, ele sunt stabilite printr-un "proces public şi deschis" la care participă clienţii şi alţi actori, a declarat preşedintele panamez Jose Raul Mulino pe 26 decembrie. Întrebat dacă va fi redus cuantumul taxelor din cauza plângerilor lui Donald Trump, şeful statului a dat un răspuns negativ.
Ministrul panamez de externe a repetat marţi ceea ce preşedintele Mulino afirmase deja, şi anume că "singurele mâini care controlează canalul sunt panameze şi va continua să fie aşa", negând încă o dată afirmaţia lui Trump că Beijingul controlează ruta ce leagă oceanele Atlantic şi Pacific.Canalul Panama a fost construit de SUA, care l-au inaugurat în 1914 şi l-au administrat până la transferul deplin către statul panamez, pe 31 decembrie 1999, aşa cum a fost stabilit în Tratatele Torrijos-Carter, semnate pe 7 septembrie 1977 la Washington de către liderul panamez Omar Torrijos (1929-1981) şi preşedintele american Jimmy Carter (1924-2024).
Există, de asemenea, tratate referitoare la neutralitatea permanentă şi la exploatarea sa, semnate de cele două ţări în 1977, cu caracter "obligatoriu", care pun capăt tratatului Hay-Bunau Varilla din 1903 ce acorda SUA drepturi de perpetuitate privind construirea şi folosirea canalului iniţiat de francezi, după cum a explicat pentru EFE Aristides Royo, fost preşedinte panamez (1978-1982) şi fost negociator al Tratatelor Torrijos-Carter.
"Canalul nostru are misiunea de a servi omenirea şi comerţul acesteia. Aceasta este una din marile valori pe care panamezii le oferă lumii, livrând o garanţie comunităţii internaţionale de a nu participa şi de a nu fi parte activă în niciun conflict", a declarat marţi ministrul panamez de externe.
SUA sunt principalul utilizator al Canalului Panama, prin care trece aproximativ 3% din comerţul mondial, urmate la o distanţă apreciabilă de China. SUA sunt, de asemenea, principalul partener comercial şi politic al acestei ţări din America Centrală.