VIDEO Operațiunea Jupiter continuă: Sute de percheziții ale polițiștilor, în toată țara

VIDEO Operațiunea Jupiter continuă: Sute de percheziții ale polițiștilor, în toată țara
📅 2024-10-23

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 23 octombrie se efectuează 340 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

"Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalității economice (evaziune fiscală, abuz în serviciu, contrabandă, delapidare), investigații criminale (furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune), arme, explozivi și substanțe periculoase (braconaj cinegetic, trafic de produse sau substanțe toxice, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor) și ordine publică (tulburarea ordinii și liniștii publice, furt).

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel", precizează Poliția Română

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Cîțu: De ce îi urăști pe români Ciolacule? Nu este vina lor că tu ai falimentat România

„Planul împotriva românilor. Asta este ce negociază Ciolacu cu politrucii de la CE care au închis ochii la jaful din bugetul național în guvernarea socialistă”, susține fostul premier Florin Cîțu. Citește mai departe...

Siegfried Mureșan a subliniat pericolele venite din partea Rusiei. Republica Moldova are nevoie de mai mult sprijin din partea Uniunii Europene

Rusia dorește să slăbească instituțiile statelor și să afecteze reputația oamenilor politici pro-europeni. Siegfried Mureșan a subliniat pericolele reprezentate de Federația Rusă în contextul alegerilor din statele membre ale Uniunii Europene și din țările candidate, scrie TVR Citește mai de...

Poet Mihai Eminescu to be promoted based on partnership between Ipotesti Memorial and Ministry of Foreign Affairs

The "Mihai Eminescu" National Research Centre - Memorialul Ipotesti [The Ipotesti Memorial - editor's note], which is a cultural institution of a national importance under the subordination of the Botosani County Council, will conclude a partnership with the Ministry of Citește mai...

Actrița Glenn Close va primi un premiu pentru întreaga carieră

Actrița Glenn Close va primi premiul pentru întreaga carieră în cadrul evenimentului anual AARP Movies for Grownups, scrie publicația Deadline, potrivit mediafax.Evenimentul va avea loc pe 11 ianuarie 2025. Citește mai departe...

VIDEO Hoții care au furat un seif cu bani și aur din București, săltați din județul Timiș

Poțiștii bucureșteni au făcut, miercuri, mai multe percheziții în județul Țimiș la suspecți într-un caz de furt al unui seif dintr-un apartament din Capitală. Citește mai departe...

Fostul internaţional chilian Jorge Valdivia, acuzat de viol

Fostul mijlocaş ofensiv al echipei Palmeiras, Jorge Valdivia, a fost arestat preventiv marţi. Chilianul în vârstă de 41 de ani face obiectul unei plângeri pentru viol, relatează L'Equipe, potrivit news. Citește mai departe...

NASA prezintă un nou telescop capabil să detecteze unde gravitaționale

NASA a prezentat un nou telescop prototip destinat detectării undelor gravitaționale, în cadrul misiunii Laser Interferometer Space Antenna (LISA), condusă de Agenția Spațială Europeană (ESA) în parteneriat cu NASA, scrie Engadget, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Dorin Recean condamnă fraudele de la scrutinul din 20 octombrie: Nu pot ei frauda, cât putem noi vota!

Dorin Recean, Primul ministru al Republicii Moldova, a condamnat fraudele depistate la scrutinului din 20 octombrie.La începutul ședinței de Guvern, șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit tuturor celor, care au participat la vot și a spus că autoritățile și-au învățat Citește mai depar...

Coreea de Sud va informa săptămâna viitoare NATO cu privire la sprijinul militar al Coreei de Nord pentru Rusia în Ucraina

Reprezentanţi ai Coreei de Sud urmează să sosească la începutul săptămânii viitoare la sediul NATO de la Bruxelles pentru a împărtăşi informaţii despre presupusul sprijin oferit de Coreea de Nord în ofensiva rusă în curs împotriva Ucrainei, informează miercuri dpa, potrivit Citește mai depar...

Tragedie la McDonald's: Un deces și 49 de bolnavi din cauza E.coli

O persoană și-a pierdut viața, iar zeci de altele s-au îmbolnăvit după consumul de hamburgeri de la McDonald’s, a anunțat Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, informează Antena 3 CNN. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.