Nenorocirile par că se țin lanț în familia Prigoană. O nouă dramă are loc după moartea fulgerătoare a afaceristului. Soacra lui Silviu Prigoană a făcut accident vascular cerebral după ce a aflat teribila veste.
Mama Mihaelei Botezatu, ultima parteneră a lui Prigoană, a fost transportată de urgență la spital. Soacra lui Silviu Prigoană a primit îngrijiri medicale și se află acum înafara oricărui pericol, potrivit medicilor.
Moartea milionarului a fost un adevărat șoc pentru apropiați
Mihaela Botezatu, ultima soție a afaceristului, a făcut această dezvăluire în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars, povestind cum mama ei a reacționat la vestea morții lui Silviu Prigoană.
În urma acestei tragedii, femeia a declarat că nu a reușit să doarmă deloc de la momentul decesului soțului său, fiind complet copleșită de durerea pierderii.
Prigoană a fost înmormântat joi
Silviu Prigoană și-a pierdut viața marți, în timp ce se afla într-un restaurant din Brașov. Deși inițial s-a crezut că afaceristul s-ar fi înecat cu o bucată de mâncare medicii legiști au concluzionat că acesta a murit în urma unui infarct.
Decesul „s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutiv unui infarct miocardic. Nu au fost identificate alte cauze concurente care să fi contribuit la decesul acestuia, dosarul urmând a fi soluționat de procurorul de caz după analizarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză”, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, Denisa Stanciu.