Alianța Național Creștină (ANC) trimite în cursă doi candidați pentru Senat și șase pentru Camera Deputaților, la București, cap de listă la Senat fiind actorul Florin Zamfirescu.
Florin Zamfirescu, pedagog și regizor, a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Începând din 1996, Florin Zamfirescu este profesor universitar la UNATC.
În 2016, el a devenit purtător de cuvânt al PRM, alăturându-se acestei formațiuni, după cum el însuși mărturisea, „din dorința de a se implica activ în viața politică din România și din nevoia de a transmite un apel la normalitate”.
Tot pentru Senat candidează din partea Alianței Naționale Creștine și Georgeta Luminița Jalbă, lector universitar.
Lista de la Camera Deputaților a partidului este deschisă de inginerul Florin Simion, președinte al ANC, urmat de Liviu-Andrei Vasile, profesor universitar, și Romeo Botoșineanu, economist.
„ANC promovează valorile creștine și unitatea națională și își propune să încurajeze respectul, înțelegerea între diversele comunități etnice și religioase din România", precizează formațiunea pe site-ul propriu.