Noul preşedinte libanez Joseph Aoun l-a desemnat luni pentru funcţia de premier al Libanului pe actualul preşedinte al Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), Nawaf Salam, acesta având misiunea de a forma viitorul guvern, a anunţat preşedinţia de la Beirut, transmite AFP citat de Agerpres.
Preşedintele Joseph Aoun, "l-a convocat pe judecătorul Nawaf Salam pentru a-i încredinţa formarea guvernului, cunoscând că el se află în prezent în străinătate şi că are prevăzut să revină mâine", marţi, a comunicat directorul general al preşedinţiei, Antoine Chouqeir, la finalul consultărilor parlamentare.
Nawaf Salam, în vârstă de 71 de ani, diplomat experimentat şi fost ambasador la ONU, era până acum preşedintele CIJ de la Haga. El este perceput ca un intelectual imparţial, din afara clasei politice tradiţionale.
Candidatura sa a fost sprijinită în principal de forţele politice opuse mişcării şiite Hezbollah, ieşită slăbită din cel mai recent război împotriva Israelului.
Alegerea la 9 ianuarie a lui Aoun, sprijinită de SUA şi Arabia Saudită - potrivit unor responsabili politici libanezi -, a pus capăt unei perioade de peste doi ani în care funcţia de preşedinte al Libanului a fost vacantă.
În virtutea împărţirii puterii între comunităţile religioase din Liban, funcţia de preşedinte al ţării revine unui creştin maronit, prim-ministrul este un musulman sunnit, iar preşedintele parlamentului un musulman şiit.
Conform Constituţiei, preşedintele îi primeşte pe reprezentanţii tuturor formaţiunilor parlamentare, precum şi pe deputaţii independenţi. În practică, el desemnează întotdeauna ca prim-ministru, după consultări, candidatul susţinut de cel mai mare număr de deputaţi.
La finalul după-amiezii de luni, 78 din totalul celor 128 de deputaţi l-au desemnat pe Nawaf Salam, faţă de numai nouă voturi cât a primi prim-ministrul interimar, Najib Mikati, în timp ce 19 deputaţi, printre care cei ai Hezbollah, nu au susţinut niciun candidat.
Noul prim-ministru se va confrunta cu provocări majore, în primul rând cu aplicarea de reforme economice pentru a satisface donatorii internaţionali.
El va avea greaua misiune de a reconstrui zone întregi din ţară după războiul dintre Israel şi Hezbollah şi de a pune în practică acordul de încetare a focului încheiat pe 27 noiembrie, ce prevede mai ales o retragere a Hezbollah din zona de frontieră cu Israelul.