Expoziţia "Bucureşti. O stratigrafie în hărţi şi planuri" se va deschide miercuri, începând cu ora 18:00, la sediul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (MNHCV).
Potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), expoziţia propune o explorare a istoriei urbane a Bucureştiului, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea până în prezent, prin intermediul unor documente, planuri, hărţi, imagini de arhivă şi o machetă 3D, ce reconstituie locuri şi zone astăzi dispărute ori profund schimbate din structura urbană a Bucureştiului.
Curatoriată de Mihai Florea, muzeograf (MNIR), împreună cu Ştefan Huţanu, arhitect şi designer 3D (Laviţa Verde) şi Eugen Grama, muzeograf (MNHCV), expoziţia va prezenta planurile şi hărţile care au surprins Bucureştiul începând cu anul 1843 şi până după Primul Război Mondial. Baza cartografică este asigurată de planul Borroczyn, primul plan cadastral al oraşului, realizat între 1844 şi 1846 de maiorul prusac Arthur Rudolf von Borroczyn şi echipa sa.De asemenea, vor fi prezentate diferite documente relevante care ajută la înţelegerea eforturilor de cartografiere urbană din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Pe lângă macheta 3D, hărţi şi planuri, în expoziţie se află lucrări de grafică ce prezintă peisaje urbane din Bucureştiul secolului al XIX-lea, precum şi o rară panoramă a oraşului văzut din Turnul Colţei; aceasta a fost realizată pe baza unor fotografii atribuite artistului Carol Popp de Szathmary, unul dintre primii fotografi documentarişti din Regatul României.