Anul acesta, oamenii de ştiinţă au reuşit să ridice cortina asupra misterelor din jurul unor figuri din istorie, atât cunoscute, cât şi mai puţin cunoscute, dezvăluind poveştile lor unice, relatează CNN, conform news.ro.
În unele cazuri, analiza ADN-ului străvechi a ajutat la umplerea lacunelor de cunoaştere şi la schimbarea ideilor preconcepute. Un prim exemplu este modul în care cercetarea ADN-ului a schimbat percepţiile asupra sitului arheologic Pompeii, oraşul roman rămas prins sub un strat de cenuşă la mii de ani după ce erupţia Vezuviului, în anul 79 d.Hr., l-a condamnat la moarte. Urmele genetice colectate din oasele victimelor au arătat că ceea ce se considera până acum a fi o mamă care îşi ţine fiul în braţe în ultimele sale clipe era de fapt un bărbat adult fără legătură de rudenie, care probabil a oferit alinare unui copil înainte ca acesta să piară. Şi alte ipoteze îndelung susţinute au fost contestate de analizele genetice.
CNN prezintă câteva dintre modurile în care ştiinţa a dus în 2024 la o nouă înţelegere a figurilor istorice sau, în unele cazuri, a adus şi mai multe mistere care aşteaptă să fie dezlegate.
Omul Vittrup
O analiză detaliată a smalţului dinţilor, a tartrului şi a colagenului osos a ajutat cercetătorii să descopere detalii despre „Omul din Vittrup”, un migrant din Epoca de Piatră care a murit violent într-o mlaştină din nord-vestul Danemarcei în urmă cu aproximativ 5.200 de ani. Rămăşiţele sale, recuperate dintr-o turbărie din Vittrup, Danemarca, în 1915, au fost găsite alături de o bâtă de lemn care a fost probabil folosită pentru a-i da lovituri în cap. Însă se ştiau puţine alte lucruri despre el.
Folosind metode analitice de ultimă oră, Anders Fischer, cercetător în cadrul departamentului de studii istorice de la Universitatea din Göteborg, Suedia, şi colegii săi şi-au propus să „găsească individul din spatele oaselor” şi să spună povestea celui mai vechi imigrant cunoscut din istoria Danemarcei.
Omul Vittrup a crescut de-a lungul coastei scandinave şi a făcut parte dintr-o comunitate de vânători-culegători, bucurându-se de o dietă pe bază de peşte, foci şi balene. Dar viaţa sa s-a schimbat radical la sfârşitul adolescenţei, când s-a mutat în Danemarca şi a trecut la o dietă de fermier, mâncând oi şi capre. A murit între vârsta de 30 şi 40 de ani. Este posibil ca omul Vittrup să fi fost ucis ca sacrificiu sau poate că s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Dar Fischer este recunoscător pentru posibilitatea de a utiliza mai multe tehnici pentru a descoperi aspecte ale identităţii sale. „În cazul Vittrup, întâlnim un imigrant autentic de primă generaţie - şi putem urmări tranziţia sa geografică şi alimentară remarcabilă din nordul în sudul Scandinaviei şi de la un mod de viaţă de pescar-căutător-culegător la un mod de viaţă de agricultor”, spune el.
Scheletul din fântână
Separat, cercetătorii au reuşit să facă legătura între identitatea unui schelet găsit în fântâna unui castel şi un pasaj dintr-un text nordic vechi de 800 de ani.
Saga Sverris, care relatează povestea regelui Sverre Sigurdsson, include o descriere a unei armate invadatoare care aruncă cadavrul unui om mort într-o fântână a castelului norvegian Sverresborg în 1197, probabil în încercarea de a otrăvi rezerva de apă.
O echipă de oameni de ştiinţă a studiat recent oasele descoperite în fântâna castelului în 1938. Folosind datarea cu carbon radioactiv, cercetătorii au stabilit că rămăşiţele aveau o vechime de aproximativ 900 de ani. Secvenţierea genetică a probelor din dinţi a scos la iveală faptul că „Omul din puţ” avea o piele de nuanţă medie, ochi albaştri şi păr şaten deschis sau blond. Şi, în mod ciudat, genetica sa nu a putut fi găsită în populaţia locală
„Cea mai mare surpriză pentru noi toţi a fost că omul din fântână nu provenea din populaţia locală, ci mai degrabă strămoşii săi provin dintr-o anumită regiune din sudul Norvegiei. Acest lucru sugerează că armata asediatoare a aruncat în fântână pe unul dintre propriii morţi”, a declarat în octombrie coautorul studiului, Michael D. Martin, profesor la departamentul de istorie naturală de la Muzeul Universitar al Universităţii norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim.
Prințul Pierdut
Îmbunătăţirile aduse geneticii moleculare de-a lungul a aproape două decenii au ajutat cercetătorii să ajungă la capătul unei enigme istorice de lungă durată privind un aşa-numit „prinţ pierdut” care a apărut, aparent de nicăieri, în Germania la mijlocul secolului al XIX-lea.
Timp de 200 de ani, s-a speculat că un bărbat enigmatic pe nume Kaspar Hauser era în secret un membru al regalităţii germane. Când a fost găsit rătăcind fără acte de identitate în Nürnberg, în mai 1828, la vârsta de 16 ani, Hauser abia putea comunica cu cei care l-au interogat. Povestea că Hauser ar fi fost un prinţ răpit, luat din familia regală din Baden - regiune în sud-vestul Germaniei - s-a răspândit rapid.
Au existat mai multe studii ale datelor genetice prelevate din obiecte care i-au aparţinut lui Hauser, însă rezultatele contradictorii au condus la un impas fără răspunsuri.
Anul acesta, cercetătorii au efectuat o nouă analiză asupra mostrelor de păr ale lui Hauser şi au reuşit să demonstreze că ADN-ul său mitocondrial, sau codul genetic transmis din partea maternă, nu se potrivea cu ADN-ul mitocondrial al familiei din Baden. Poate că dezminţirea farsei regale a rezolvat un mister, dar un altul i-a luat locul. Totuşi, cine a fost acest om? După cum scrie pe piatra sa funerară, Hauser rămâne „enigma timpului său”.
Un compozitor bolnav și chinuit
Compozitorul clasic Ludwig van Beethoven a murit la 56 de ani, în 1827, după o viaţă întreagă de afecţiuni, inclusiv surditate, boli hepatice şi probleme gastrointestinale. Compozitorul şi-a exprimat dorinţa ca afecţiunile sale să fie studiate şi împărtăşite astfel încât „pe cât posibil, cel puţin lumea să se împace” cu el după moartea sa. În luna mai, cercetătorii au publicat un studiu care arată niveluri ridicate de plumb detectate în şuviţe autentificate din părul lui Beethoven şi au sugerat că celebrul compozitor era intoxicat cu plumb, ceea ce ar fi putut contribui la problemele sale recurente de sănătate.
Descoperirile s-au bazat şi pe dezvăluiri anterioare, după ce genomul lui Beethoven a fost pus la dispoziţia publicului pentru a investiga nuanţele complicate ale sănătăţii sale.
Pe lângă plumb, şuviţele lui Beethoven conţineau şi cantităţi crescute de arsenic şi mercur - dar cum au ajuns acestea acolo? Substanţele proveneau probabil din acumulare, în urma unei diete de o viaţă bazate pe peşte pescuit din Dunărea poluată şi vin, care era îndulcit şi conservat cu plumb.
Noile descoperiri contribuie la o mai bună înţelegere a compozitorului, precum şi a simfoniilor complexe şi cuprinzătoare pe care le-a lăsat în urmă şi pe care orchestrele încă le cântă în întreaga lume. „Oamenii spun: Muzica este muzică, de ce trebuie să ştim despre toate aceste lucruri? Dar în viaţa lui Beethoven, există o legătură între suferinţa sa şi muzică”, a declarat William Meredith, cercetător al lui Beethoven şi coautor al studiului.
În laboratoarele astronomilor celebri
Astronomul danez Tycho Brahe este asociat cu descoperirile celeste din secolul al XVI-lea. Dar el a fost şi un alchimist dedicat fabricării de medicamente secrete pentru clienţi de elită, precum Rudolf al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman.
Alchimiştii renascentişti îşi ţineau activitatea secretă, iar puţine reţete alchimice au supravieţuit până în epoca modernă. Deşi laboratorul alchimic al lui Brahe, situat subteran, sub reşedinţa sa din castel şi observatorul Uraniborg, a fost distrus după moartea sa, cercetătorii au efectuat o analiză chimică a cioburilor de sticlă şi ceramică recuperate de la faţa locului. Analiza a detectat elemente precum nichel, cupru, zinc, staniu, mercur, aur, plumb şi o mare surpriză: tungsten, care nici măcar nu fusese descris la acea vreme. Este posibil ca Brahe să-l fi izolat dintr-un mineral fără să-şi dea seama, dar descoperirea ridică noi întrebări cu privire la activitatea sa secretă.
Separat, la secole după ce astronomul german Johannes Kepler a făcut schiţe ale petelor solare în 1607, pe baza observaţiilor sale de la suprafaţa Soarelui, desenele de pionierat au ajutat oamenii de ştiinţă să reconstituie istoria ciclului solar. În timp ce fiecare ciclu de creştere şi descreştere a activităţii solare durează de obicei aproximativ 11 ani, au existat momente în care soarele s-a comportat diferit faţă de aşteptări. Desenele lui Kepler, de mult uitate, realizate înainte de apariţia telescoapelor, au fost şterse de praf anul acesta, când oamenii de ştiinţă le-au analizat pentru a afla mai multe despre minimul Maunder, o perioadă de cicluri solare extrem de slabe şi anormale între 1645 şi 1715.
Desenele lui Kepler au fost realizate cu ajutorul unei camere obscure. Schiţele sale au surprins pete solare, ceea ce i-a ajutat pe astronomi să stabilească faptul că ciclurile solare se desfăşurau în continuare conform aşteptărilor atunci când Kepler le-a observat, în loc să dureze o perioadă anormal de lungă, aşa cum se credea anterior.
Brahe şi Kepler, alături de Sir Isaac Newton şi Galileo Galilei, au fost giganţi care au înlocuit viziunea medievală asupra lumii cu una modernă, spune Kaare Lund Rasmussen, autorul principal al studiului asupra lui Brahe şi profesor emerit în cadrul departamentului de fizică, chimie şi farmacie de la Universitatea din Danemarca de Sud.
În acest an, atât Brahe, cât şi Kepler au contribuit cu noi piese care îi ajută pe oamenii de ştiinţă să reconstruiască puzzle-urile trecutului.