Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale, spune că NATO vrea pace în regiune, țările membre vor trebui să stea la aceeași masă cu Vladimir Putin. Din postura de viitor președinte, Geoană, fost adjunct al NATO, spune că ar discuta cu șeful de stat al Rusiei, dacă ar fi nevoie.
Încă o dată, în viață și în politică nu lucrezi doar cu prieteni, ci și cu adversari. Când vor fi condiții minime în care la nivel Occidental discutăm că e momentul, azi nu e momentul. Există un raport că ar fi vorbit chiar și Trump. Va fi nevoie să vorbim și cu acești oameni, când și în ce condiții? Nu știu, dar dacă vrem pace în regiune va trebui să vorbim și cu rușii, a spus Geoană.
Joe Biden a autorizat Ucraina să atace Rusia cu arme americane
Administrația președintelui Joe Biden a ridicat restricțiile care împiedicau Ucraina să utilizeze arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul rusesc, au declarat trei surse familiarizate cu această chestiune, într-o schimbare semnificativă a politicii SUA în conflictul Ucraina-Rusia, scrie Mediafax.
Ucraina intenționează să efectueze primele sale atacuri cu rază lungă de acțiune în zilele următoare, au declarat sursele petru Reuters, fără a dezvălui detalii din cauza preocupărilor legate de securitatea operațională.