Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, duminică seară, că, dată fiind aritmetica parlamentară, PSD are în viitoarea coaliţie cea mai mare pondere, motiv pentru care are dreptul ”să-şi facă propunerile de rigoare”, respectiv să dea premierul. Întrebat dacă Marcel Ciolacu este cea mai bună variantă, Bolojan a afirmat că este nevoie de respect între parteneri. ”Eu pot să am anumite păreri (...) dar cred că nu spectacolul vă interesează”, a afirmat Bolojan.
Ilie Bolojan a fost întrebat, duminică seară, dacă Marcel Ciolacu este cea mai bună variantă de premier şi a afirmat: ”Există o aritmetică parlamentară şi fiecare partid are o pondere. În această coaliţie, ponderea PSD este cea mai mare. Pe cale de consecinţă, acest partid a avut dreptul să-şi facă propunerile de rigoare. Aceasta este realitatea”.
Întrebat din nou dacă Marcel Ciolacu este cea mai bună variantă posibilă, Bolojan a afirmat: ”Puteţi să mai insistaţi de câte ori doriţi. Cred că înţelegeţi că, dacă vrem ca în ţara asta să existe o stabilitate, trebuie să avem un respect între parteneri. Eu pot să am anumite păreri, într-un fel sau altul, dar cred că nu spectacolul vă interesează, ci o stabilitate, o bună guvernare”.
Viitoarea coaliţie, formată din PSD, PNL; UDMR şi minorităţi, a convenit ca PSD să dea premierul – cel mai probabil în persoana lui Marcel Ciolacu şi să susţină un candidat comun la Preşedinţie.