Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: Creştere îngrijorătoare a virozelor respiratorii; patru pacienţi cu gripă A în terapie intensivă

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: Creştere îngrijorătoare a virozelor respiratorii; patru pacienţi cu gripă
📅 2025-01-08

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că există o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de viroze respiratorii, iar patru pacienţi cu gripă de tip A sunt în prezent internaţi în secţia de terapie intensivă a acestei unităţi medicale.

”Observăm o creştere îngrijorătoare a numărului de viroze respiratorii. Gripa reprezintă cea mai severă formă de viroză respiratorie. Cazurile de gripă încep să crească. În prezent avem patru pacienţi care necesită îngrijiri de terapie intensivă, după ce au fost diagnosticaţi cu gripă de tip A”, a declarat medicul Florin Roşu.

Potrivit acestuia, persoanele încadrate la categoriile de risc, adică cei sub cinci ani şi persoanele de peste 65 de ani necesită vaccinare obligatorie.

”Copiii nu dispun de un sistem imunitar dezvoltat, iar persoanele de peste 65 de ani la fel. De asemenea, cei care prezintă comorbidităţi să se vaccineze antigrial. Singura modalitate de prevenire este vaccinarea gripală”, a adăugat medicul Florin Roşu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Cum a reușit conținutul din social media să producă 'atrofierea creierului' în 2024: Cauzele și efectele acestui fenomen

„Brain rot” (sau „atrofierea creierului”) a fost desemnat cuvântul anului 2024 de Oxford University Press, reflectând preocupările legate de impactul negativ al consumului excesiv de conținut de slabă calitate, în special pe rețelele sociale. Citește mai departe...

VIDEO Proteste în Lyon: Șapte persoane arestate după manifestațiile împotriva lui Jean-Marie Le Pen

Şapte persoane au fost arestate în urma unei adunări la apelul ultrastângii, marţi seara, în centrul Lyonului, în urma morţii lui Jean-Marie Le Pen, declară miercuri Prefectura din Rhône AFP.Lyon: un rassemblement pour "célébrer" la mort de Jean-Marie Le Pen pic. Citește mai depart...

Gripa lovește în Vaslui: 17 persoane diagnosticate într-o săptămână

Un număr de 17 persoane au fost diagnosticate cu gripă în ultima săptămână la nivelul judeţului Vaslui, numărul bolnavilor cu această afecţiune fiind în creştere faţă de perioada anterioară de raportare, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Citește mai departe...

Cristian Preda, despre mobilizarea anunțată de Georgescu: Le cere susținătorilor să ia cu asalt CCR. Mă întreb dacă vor veni cu macete sau rămân la bâte

Profesorul universitar și politolog, Cristian Preda, a reacționat la apelul făcut de Călin Georgescu către susținătorii săi, cărora le cere să vină să semneze pentru „Marea Unire Juridică”.„Georgescu le cere susținătorilor lui să ia cu asalt CCR peste 2 zile. Citește mai departe...

First migrants caught by police attempting to illegally cross border after Romania's full Schengen accession

Arad border policemen have caught the first two migrants who tried to leave the country illegally after Romania's full accession to the Schengen Area, the two being citizens from Sri Lanka and Bangladesh being caught on board of a bus heading to Germany. Citește mai departe...

Atac cibernetic de genul celui de la primul tur al prezidenţialelor? Ce spune Angel Tîlvăr și cum apără DGIA

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, este de părere că Marcel Ciolacu ar fi fost un bun preşedinte al României, dar acesta a pierdut calificarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, iar ”lucrurile astea se întâmplă în politică”. Citește mai departe...

Romgaz a făcut primul pas spre furnizarea gazelor naturale către clienții casnici şi non-casnicii mici

Romgaz a facut, astăzi, un prim pas în procesul necesar pentru pregătirea procesului de furnizare gaze naturale către clienții casnici și non-casnici mici, prin publicarea pe platforma SEAP a caietului de sarcini pentru achiziția unui soft modular, dedicat gestionării Citește mai departe...

Un băiat de 15 ani a murit la scurt timp după a ce fost adus la UPU; ar fi fost agresat

Un băiat în vârstă de 15 ani a murit la scurt timp după ce a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul pentru copii "Sfânta Maria" din Iaşi, după ce ar fi fost agresat fizic. Citește mai departe...

Petrișor Peiu (AUR): Coaliția PSD-PNL-UDMR a furat viitorul acestei țări! Gazul românesc va ajunge în Germania! Noi, românii, cu ce ne alegem?

În contextul în care resursele naturale ale României sunt externalizate cu acordul actualei guvernări, senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă asupra faptului că gazul extras din Marea Neagră nu va fi valorificat în beneficiul țării noastre, ci va fi exportat către Citește mai ...

Euro trades at 4.9738 RON

The exchange rate of the national leu currency resulting from the quotations announced on Wednesday by the banks authorized to operate on the currency market is as follows:CURRENCY SYMBOL RON1 Euro EUR 4.97381 US dollar USD 4.82171 Swiss franc CHF 5.28621 British pound GBP 6. Citește mai dep...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.