Maia Sandu acuză Moscova de orchestrarea crizei energetice din Transnistria. Vadim Krasnoselski pleacă la Moscova

Maia Sandu acuză Moscova de orchestrarea crizei energetice din Transnistria. Vadim Krasnoselski pleacă la Moscova
📅 2025-01-15

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, confirmând, pe de altă parte, că liderul regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, care a refuzat chiar şi ajutorul umanitar din partea Chişinăului, s-a dus la Moscova în încercarea de a găsi o rezolvare, conform News.ro.

„Această criză este provocată de Gazprom, în pofida obligaţiilor contractuale pe care le are. Gazele naturale nu sunt livrate în volumul promis, iar malul drept nu primeşte nimic, deşi Gazprom a fost informat în repetate rânduri că Republica Moldova nu blochează tranzitul”, a declarat Maia Sandu într-un briefing de presă susţinut după şedinţa Consiliului de Securitate.

Ea a subliniat că „malul drept nu are datorii la gaz, aşa cum insinuează partea rusă”, iar auditul internaţional a confirmat acest lucru.

AMBULANŢELE NU AU ACCES ÎN TRANSNISTRIA

Potrivit NewsMaker, şefa statului a subliniat că autorităţile de la Chişinău au încercat să găsească soluţii împreună cu administraţia de la Tiraspol, însă ajutorul a fost refuzat. „Chişinăul s-a adresat Tiraspolului încă din luna noiembrie 2024 pentru a discuta situaţia şi a elabora soluţii. Răspunsul a fost negativ. Au refuzat inclusiv oferta unui ajutor umanitar, atât din partea noastră, cât şi din partea partenerilor internaţionali”, a explicat Maia Sandu. Ea a precizat că autorităţile de la Chişinău s-au oferit să achiziţioneze gaz pentru malul stâng şi, împreună cu Ucraina, să livreze cărbune pentru producerea energiei electrice la centrala de la Cuciurgan. Totuşi, aceste oferte au fost respinse.

„Am spus foarte clar că, dacă sunt pacienţi în stare gravă, pot fi transferaţi în spitalele de pe malul drept. Nici măcar această ofertă nu a fost acceptată. Mai mult, ambulanţele de pe malul drept nu au acces în regiune”, a dezvăluit şefa statului.

Maia Sandu a acuzat Kremlinul de încercarea de a genera tensiuni atât pe malul drept, cât şi asupra regimului de la Tiraspol, pentru a destabiliza întreaga situaţie din regiune. „Scopul Kremlinului este clar: escaladarea situaţiei şi crearea unei crize artificiale”, a afirmat preşedinta Republicii Moldova.

KRASNOSELSKI, LA MOSCOVA

Pe de altă parte, ea a confirmat că liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Kranoselski, se află la Moscova.

Maia Sandu a spus că ştie despre această vizită, iar Chişinăul încurajează soluţionarea problemei, astfel încât locuitorii regiunii transnistrene să aibă cât mai curând căldură, curent electric şi apă.

„Cunosc despre vizita lui Krasnoselski la Moscova. Este încă o dovadă că Chişinăul nu este un impediment în identificarea unei soluţii. Ne dorim ca oamenii din stânga Nistrului să aibă cât mai curând curent, căldură, apă. Şi dacă această vizită rezolvă problema, nu are decât să o rezolve”, a comentat Maia Sandu.

Potrivit presei, Krasnoselski ar fi zburat vineri, 10 ianuarie, spre Moscova, plecând de pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

CE MĂSURI IA CHIŞINĂUL

Maia Sandu a arătat că în prezent, partea dreaptă a Nistrului face faţă nevoilor de consum de energie graţie importurilor din România.

La şedinţa Consiliului Suprem de Securitate de marţi de la Chişinău, s-a discutat despre necesitatea investiţiilor strategice în energie regenerabilă şi eficienţă energetică.

Un proiect prioritar este punerea în funcţiune a liniei de înaltă tensiune Vulcăneşti-Chişinău până la sfârşitul anului 2025, potrivit Maiei Sandu.

Pe termen scurt, Guvernul a luat măsuri pentru a sprijini populaţia vulnerabilă. Printre acestea se numără acordarea de vouchere, care vor acoperi până la 50% din cheltuielile pentru energie electrică. „Voucherele sunt destinate gospodăriilor vulnerabile, pentru a le ajuta să-şi optimizeze consumul şi să-şi reducă cheltuielile pentru energie”, a anunţat Maia Sandu.

De asemenea, Guvernul a dezvoltat un mecanism pentru a compensa cheltuielile agenţilor economici afectaţi de criză. În următoarele zile vor fi anunţate detalii despre acest program.

„Pentru acest sezon, Guvernul a alocat 2,9 miliarde de lei pentru a sprijini peste 600.000 de gospodării. Este un efort semnificativ, dar facem tot ce putem”, a subliniat şefa statului.

În încheiere, preşedinta a mulţumit cetăţenilor care depun eforturi pentru a economisi energie electrică şi a lansat un nou apel la solidaritate. „Fiecare dintre noi poate contribui pentru ca preţul energiei să fie mai mic. Noi, la Preşedinţie, am reuşit să reducem consumul de energie electrică cu 12% în anul 2024, faţă de 2023, şi vom continua să economisim”, a promis Maia Sandu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Franța vrea să înceapă războiul total împotriva lui Elon Musk: Trebuie să învingem noua dezordine mondială

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă dezordine mondială”, relatează The Guardian, conform Mediafax. Citește mai departe...

Prima reacție din România la declarațiile lui Patrușev: 'Suntem chiar într-un război cu Rusia'

Politica antirusească a autorităţilor de la Chişinău poate avea drept consecinţă încetarea existenţei acestei ţări ca stat, a avertizat consilierul prezidenţial rus Nikolai Patruşev într-un interviu pentru KP.RU, preluat de agenţia oficială rusă TASS. Citește mai departe...

Premieră istorică în Coreea de Sud - Preşedintele suspendat a fost arestat

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost arestat miercuri în timpul unei descinderi a anchetatorilor, o măsură fără precedent în urma crizei politice cauzate de încercarea sa eşuată de a impune legea marţială la începutul lunii decembrie, relatează AFP, potrivit Agerpres. Citește mai de...

Un nou studiu confirmă problemele vaccinurilor anti-COVID cu ARNm - Pot exista efecte nocive asupra inimii

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice din vaccinurile cu ARNm interacționează cu țesuturile inimii. Citește mai departe...

Din ce a făcut, de fapt, bani Ion Ţiriac. Dezvăluiri uluitoare ale americanilor. Totul a ieşit la iveală

S-a aflat din ce a făcut, de fapt, bani Ion Ţiriac. Dezvăluiri absolut incredibile ale americanilor.Vezi AICI dezvăluiri absolut incredibile despre averea lui Ion Ţiriac...Ion Ţiriac are o avere uriaşă, de aproximativ 2,2 miliarde de dolari, conform presei de specialitate.   Citește mai depa...

VIDEO Imagini greu de privit într-o închisoare libiană - Acuzații de tortură brutală şi rele tratamente investigate de ONU

Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, transmite Reuters, potrivit news. Citește mai de...

Avea dureri puternice. Ce a pățit un bărbat

Dificultatea la urinare, nevoia de a urina frecvent și puțin, presiunea scăzută a jetului urinar, prezența sângelui în urină sunt câteva dintre semnele și simptomele care pot indica un adenom de prostată. Citește mai departe...

Şedinţă crucială la BNR - Anul 2025 ar urma să aducă decizia care va stimula creditele

Consiliul de Administraţie al BNR se întruneşte miercuri pentru prima şedinţă de politică monetară din 2025, după ce în anul 2024 au fost operate doar două reduceri ale dobânzii-cheie, până la 6,5%, de la 7% în anul 2023. Citește mai departe...

Prințesa de Wales anunță că este în remisie după tratamentele pentru cancer

Prințesa de Wales a declarat că se află în remisie după tratamentele pentru cancer, mulțumind personalului de la Royal Marsden Hospital pentru „îngrijirea excepțională” din ultimele 12 luni. Citește mai departe...

VIDEO Scene violente în Cluj: Liderul galeriei U Cluj, atacat în stradă cu un cuțit, în prezența unui fost patron din Superliga

Un incident violent petrecut pe 22 decembrie 2024 în localitatea Apahida, județul Cluj, a ajuns în atenția publicului după ce imagini șocante ale altercației au fost publicate de ziarul local Gazeta de Cluj. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.