Luigi Mangione neagă acuzațiile de crimă teroristă în cazul CEO-ului UnitedHealthcare

Luigi Mangione neagă acuzațiile de crimă teroristă în cazul CEO-ului UnitedHealthcare
📅 2024-12-23

Luigi Mangione, bărbatul acuzat de uciderea lui Brian Thompson, directorul executiv al UnitedHealthcare, cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Statele Unite, s-a declarat nevinovat luni de acuzaţiile de crimă teroristă care i-au fost aduse, relatează Reuters.

Audierea de luni de la tribunalul penal al statului New York a fost a doua pentru Mangione de la arestarea sa la un fast-food din statul Pennsylvania, la cinci zile după ce Thompson a fost împuşcat mortal lângă un hotel din cartierul newyorkez Manhattan unde participa la o conferinţă a investitorilor, pe 4 decembrie, conform Agerpres.

Mangione, în vârstă de 26 de ani, este acuzat şi la nivel federal de urmărirea şi uciderea lui Thompson, în legătură cu care încă nu i s-a cerut să spună cum pledează, dar pentru care este pasibil de pedeapsa cu moartea. Cele două cazuri, la nivel federal şi de stat, se desfăşoară în paralel.

Deşi asasinarea lui Thompson a fost condamnată de responsabili publici, Mangione a fost aclamat ca un erou popular de unii americani, care denunţă costurile excesive ale asigurărilor de sănătate şi puterea deţinută de companiile de asigurări, care pot refuza decontarea unor tratamente medicale, notează Reuters.

Luni, în faţa tribunalului din Manhattan unde avea loc audierea bărbatului se adunase un mic grup de protestatari, în pofida temperaturilor sub zero, pentru a-şi exprima sprijinul pentru Mangione şi furia la adresa companiilor de asigurări de sănătate.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Adrian Cioroianu: 'Abia după Revelion începem să discutăm serios despre Preşedinţie'

Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, consideră că desemnarea ca premier a lui Marcel Ciolacu, poate fi „un act de curaj, dar şi un pariu politic foarte dur” și că acest pariu politic, împreună cu măsurile pe care la va lua viitorul guvern, vor avea efecte şi asupra Citește mai depar...

Analiză EY: România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde euro, majoritatea către companii străine

Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România, în perioada 2019-2023, a atins suma de 1,3 miliarde euro, arată o analiză EY România. Peste 62% din ajutoarele de stat aprobate (92 de proiecte) au mers către companii străine, conform News.ro. Citește mai departe...

Pronosticurile lui Cristian Pârvulescu: 'Cred că Nicuşor Dan nu va mai candida'

Acordul coaliţiei pentru susţinerea unui candidat unic la Preşedinţie şi decizia formării noului guvern, luate împreună, sunt o garanţie că va fi un Executiv care va dura mai mult, chiar până în 2028, consideră politologul Cristian Pîrvulescu. Citește mai departe...

Parliament - investiture/ Government receives the Parliament's vote of confidence

The senators and deputies gave their vote of confidence to the Government led by Marcel Ciolacu, on Monday, in a joint session. Citește mai departe...

Mircea Fechet anunță investiții majore în apă și aer curat în noul mandat

Ministrul Mediului, Mircea Fehct, prezintă, luni seară, câteva dintre obiectivele noului mandat, între acestea fiind investiţii care au în prim-plan apa, dar li îmbunătăţirea calităţii aerului. Citește mai departe...

Bucharest Stock Exchange closes higher Monday's session

The Bucharest Stock Exchange closed Monday's session higher on almost all indices, and the total value of transactions amounted to 132.76 million lei (26.68 million euros). Citește mai departe...

U-BT Cluj-Napoca şi CS Rapid, victorioase în campionat

U-BT Cluj-Napoca şi CS Rapid Bucureşti au obţinut victorii, luni, în meciuri din Liga Naţională de baschet masculin, potrivit Agerpres.Campioana U-BT Cluj-Napoca a dispus de CSM Târgu Mureş cu 102-73, pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 10-a. Citește mai departe...

Sepsi OSK va efectua un stagiu de pregătire în Antalya

Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va efectua, în perioada 3-15 ianuarie, un cantonament în Turcia, la Belek, potrivit Agerpres.Sepsi OSK a perfectat şi trei meciuri amicale pentru stagiul din Antalya, cu echipe din Belgia, Elveţia şi Ungaria. Citește mai departe...

SUA vrea cu orice preț să se retragă din Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Experții susțin că acest lucru ar duce la un dezastru

Echipa de tranziţie a preşedintelui Donald Trump face presiuni pentru retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în prima zi a noii administraţii americane, potrivit unor experţi care avertizează asupra impactului "catastrofal" pe care o Citește mai depart...

Inter Milano a trecut şi de al 17-lea val, 2-0 cu Como

Echipa italiană Inter Milano a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Como, în etapa a 17-a din Serie A, potrivit news.roGazdele au dominat meciul de la Milano, şi Mkhitaryan a irosit prima ocazie a lui Inter, în minutul 12. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.