Klaunus, Ostașul și Plicușor: "Gabriela Firea și PE SE DE distrug democrația românească!"

Klaunus, Ostașul și Plicușor: "Gabriela Firea și PE SE DE distrug democrația românească!"
📅 2024-10-19

Văzând că zilele astea propunerea straniei arătări din fruntea PMB face furori, am încercat, la sugestia unui vechi si autentic liberal, membru PNL, adică, un exercițiu de imaginație. Oare ce ar fi declarat 3 personaje, nicidecum personalități, foarte mediatizate în ultima vreme, dacă Gabriela Firea ar fi demarat un referendum prin care să ceară să elibereze toate autorizațiile de construire din oraș și să dispună de bugetele sectoarelor? Mărturisesc faptul că, fără o lobotomie, mi-a fost greu să intru în mintea celor 3. Totuși, pe baza conduitei lor comunicaționale anterioare, am imaginat câteva reacții. Să le luăm ierarhic descendent, de la stăpân către mai „tinerele speranțe”:

"Este incredibil ce încearcă să facă acest PE SE DE! Un veritabil atac la statul de drept și la democrație, partenerii externi mi-au semnalat această formă de abuz, deghizată în consultare publică. Ca fost primar al Sibiului, vă spun că este inadmisibil să ceri toată puterea administrativă, pentru a controla si mai bine corupția, în totalul dispreț față de cetățeni." (Individ înalt și solemn, fără multă școală, investitor imobiliar de succes, pasionat de ski, golf si tenis, zărit printre protestatari îmbrăcat în geacă roșie)
"Ăăăă... deci s-a discutat ăăăăăă... în cadrul partidului, și... ăăăăăă respect, onoare și predictibilitate, de asta au nevoie bucureștenii, ăăăăăă.... nu de jocuri politicianiste, iar eu, ca militar... ăăăăăă, îl susțin pe Nicușor Dan, noi i-am dat niște teme în iarnă, nu le-a făcut, însă a venit la mărire în vară, și după ce a luat ăăăăăă... de 7 ori scorul lui Burduja, am regretat că nu stau în București, că l-aș fi votat și eu. ăăăăăă... deci da." (Domn corpolent și pofticios, plin de umor în emisiuni televizate, redutabil polemist, considerat ordonanța primului intervievat și confidentul unui celebru subinginer, devenit doctor în energie)

"Am venit astăzi aici, la Primăria Capitalei, însoțit de camarazii mei din ONG-uri finanțate de Soroș și coordonate de doamna consilier prezidențial Sanda, ca să tragem un semnal de alarmă. Gabriela Firea face pasaje și alte lucrări de infrastructură, în vreme ce trotinetele nu au pe unde să circule, iar mafia imobiliară prosperă. Reprezentantul PE SE DE vrea acest referendum ca să controleze întreaga Capitală, disprețuind primarii de sector și banii bucureștenilor, care nu au apă caldă și căldură, însă sunt păcăliți din nou. Când voi deveni eu primar, ca reprezentant al forțelor de dreapta, în oraș se va circula perfect, termoficarea va fi gata, salariul minim 1000 de euro net, parcurile vor arăta perfect. Până atunci, boicotăm acest referendum ilegal și imoral." (Ins netuns și nespălat, inamic al șoferilor, aerului curat și apei în general, susținut de aripa internaționalistă a securității să fie reales de un mare număr de naivi)

Ei bine, nu știu dacă și cât m-am priceput să improvizez imitarea celor 3 protagoniști. Cert este că, la fel ca și la referendumurile lui Băsescu și Iohannis, niciun rezultat nu a fost generat prin "voința populară". Ba mai mult, rezultatul celui din 2019 a fost încălcat chiar de Orban, șeful "guvernului meu", la câteva săptămâni după instalare. Așadar, inițiativa ce urmează a fi supusă la vot luni, în Consiliul General, este doar încă o formă de prostire a proștilor. În plus, modificarea unei legislații naționale - pentru că asta cere Nicușor Dan - se poate face doar în Parlament. Ce treabă au Bihorul, Suceava sau Oltul cu autorizațiile emise în Capitală ori cu repartizarea veniturilor fiscale între sectoare, doar olimpicul ratat poate ști. Care olimpic își plătește amenzile luate pe persoană fizică din banii noștri, atacă în instanță hotărâri ale propriei instituții, a paralizat bulevardele cu șantiere abandonate, a blocat Capitala și izgonit investitorii, prăbușind economia orașului la nivelul crizei din 2009. În tot acest timp, dușmanul traficului si al dezvoltării încearcă să își acopere incompetența și eșecul printr-un cretinism de referendum absolut inutil. #ghinion

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Kelemen Hunor: Nicolae Ciucă are un ruscac de cărat

Candidatul UDMR la Preşedinţia României, Kelemen Hunor, a declarat că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, este un preşedinte jucător, dar că acesta a jucat diferit faţă de Traian Băsescu. Citește mai departe...

Deranj mare în AUR: Omul care se ocupa de banii partidului a demisionat

Timotei Onoriu, trezorierul AUR și omul care se ocupa de cea mai mare companie înființată de către AUR a anunțat că încetează orice colaborare cu partidul. Citește mai departe...

3.3-magnitude earthquake in Buzau County, on Saturday, 17:04

A magnitude 3.3 earthquake occurred on Saturday, at 17:04, in Buzau County, Vrancea seismic zone, according to data published by the National Institute of Research and Development for Earth Physics (INCDFP).The quake occurred at a depth of 151. Citește mai departe...

Klaunus, Ostașul și Plicușor: "Gabriela Firea și PE SE DE distrug democrația românească!"

Văzând că zilele astea propunerea straniei arătări din fruntea PMB face furori, am încercat, la sugestia unui vechi si autentic liberal, membru PNL, adică, un exercițiu de imaginație. Citește mai departe...

Combating organized crime and illegal migration discussed by Romanian and Bulgarian Internal Affairs ministers

The fight against organized crime and illegal migration were among the topics discussed by Internal Affairs Minister Catalin Predoiu and his Bulgarian counterpart Atanas Ilkov during a videoconference on Friday, shows the Internal Affairs Ministry (MAI). Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.