În adâncurile unei peșteri din sudul însorit al Italiei, ascunsă sub straturile tăcute ale timpului, arheologii au făcut o descoperire fascinantă care a readus la viață o poveste din Epoca de Gheață. Analizele preliminare ale scheletului și artefactelor din jurul său dezvăluie detalii fascinante despre viața în acele vremuri.
Acum aproximativ 17.000 de ani, un băiețel cu ochi albaștri ca cerul azur și păr ondulat ca valurile mării a fost înmormântat cu grijă în peștera Grotta delle Mura, lângă Monopoli.
Mormântul său, o simplă groapă acoperită cu lespezi de piatră, nu conținea obiecte funerare, dar ascundea o comoară științifică neprețuită: scheletul perfect conservat al copilului.
Descoperirea este cu atât mai remarcabilă cu cât astfel de rămășițe din perioada imediat următoare Ultimului Maxim Glaciar sunt extrem de rare. Pe atunci, calotele de gheață acopereau o mare parte din Europa, dar sudul Italiei, scăldat de soare, oferea un refugiu căutat de oamenii preistorici.
Analiza minuțioasă a scheletului micuțului a dezvăluit o poveste sfâșietoare. Copilul, probabil cu pielea închisă la culoare și părul castaniu spre negru, a pierit la o vârstă fragedă, de doar un an și patru luni.
Dinții săi păstrau urmele unei vieți marcate de greutăți, indicând perioade de stres încă din timpul sarcinii mamei sale. Aceste greutăți, reflectate în liniile fine ale smalțului dentar, sugerează o luptă continuă pentru supraviețuire.
Cercetătorii au scos la iveală detalii fascinante
Cercetătorii au reușit să afle mai multe despre mama copilului, analizând izotopii din smalțul dentar al băiatului. Acești izotopi, asemenea unor amprente chimice, au indicat că mama a rămas în apropierea peșterii în ultimele luni de sarcină.
Această imobilitate ar putea fi un semn al stării precare de sănătate a mamei, care ar fi putut afecta și dezvoltarea fătului. Analiza ADN a scos la iveală detalii uimitoare despre originea copilului și a familiei sale.
Băiatul purta în structura sa genetică mutații ale unor gene responsabile de producerea proteinelor din mușchiul cardiac. Aceste mutații, asociate adesea cu cardiomiopatie hipertrofică, o afecțiune ce îngroașă pereții inimii, ar fi putut contribui la moartea sa prematură, scrie incrediilia.ro.
Mai mult, ADN-ul a dezvăluit că băiatul se trăgea dintr-un grup de vânători-culegători, cunoscut sub numele de „clusterul Villabruna”, ale cărui urme genetice au fost identificate în Peninsula Italică încă dinaintea sfârșitului Epocii Glaciare.
Se pare că familia băiatului făcea parte dintr-un grup restrâns, izolat geografic, unde consangvinizarea, deși rară în Paleolitic, era o practică mai des întâlnită. Analiza genomului sugerează că părinții copilului erau rude apropiate, probabil veri primari.
Astfel, din adâncurile timpului, povestea copilului cu ochi albaștri din Grotta delle Mura ne oferă o privire emoționantă asupra vieții și a provocărilor cu care se confruntau oamenii din Epoca de Gheață.
Rămășițele sale fragile, analizate cu tehnologie modernă, devin o fereastră către trecut, dezvăluind detalii despre sănătate, nutriție, migrație și chiar relațiile sociale din cadrul comunităților preistorice.