Incendiu la un complex de servicii pentru copii cu dizabilităţi: Peste o sută de persoane, evacuate

Incendiu la un complex de servicii pentru copii cu dizabilităţi: Peste o sută de persoane, evacuate
📅 2025-01-22

Aproape 40 de copii şi peste 60 de adulţi s-au evacuat, miercuri, dintr-o clădire în care funcţionează un complex de servicii pentru copii cu dizabilităţi, în municipiul Piteşti, după ce un incendiu a izbucnit într-o cameră tehnică din cadrul imobilului. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a izbucnit în interiorul unei camere tehnice a unei clădiri amplasate în cartierul Trivale din municipiul Piteşti, pe strada Victor Martoiu. Pompierii au lichidat incendiul, constatând că au ars elemente de mase plastice din componenţa unui conductor electric.

Focul a provocat degajări importante de fum, cele peste o sută de persoane, copii şi adulţi, evacuându-se preventiv.

Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, este vorba despre 38 de copii şi 66 adulţi care au ieşit din imobil. Printre aceştia nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii acţionează pentru evacuarea fumului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

FOTO Particulele de praf din trei orașe din România, cântărite de roboți de mare precizie / Din ce este compus sistemul și ce standarde respectă

Roboți de mare precizie vor cântări particulele de praf din trei metropole ale României, determinând cu exactitate, fără intervenție umană, fracția masică de PM10 sau PM 2,5 de pe filtrele colectate din stațiile de măsurare a calității aerului. Citește mai departe...

Prințul Harry câștigă o nouă bătălie legală împotriva tabloidelor britanice

Prinţul Harry a încheiat un acord financiar cu proprietarul tabloidului The Sun, punând astfel capăt urmăririlor pe care le-a declanşat împotriva grupului lui Rupert Murdoch, anunţă marţi avocatul fiului mai mic al regelui Charles al III-lea, David Sherborne, un acord care permite Citește ma...

Cinci ani de mister: Originea COVID-19 rămâne necunoscută

La cinci ani de la izbucnirea pandemiei care a zguduit planeta, originea COVID-19 rămâne un mister - Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) continuă să solicite mai multe informaţii Chinei, în timp ce Beijingul dă asigurări că a transmis toate datele pe care le deţine pe Citește mai departe...

SURSE Reduceri de posturi și la Camera Deputaților: 200 de angajați vor fi puși pe liber

Cutremurul anunțal de Ilie Bolojan la Senat va lovi și la Camera Deputaților. Acolo, circa 200 de posturi urmează să fie reduse, conform unor informații pe surse. Lunea viitoare se va încheia analiza, urmând ca planul de eficientizare să fie prezentat public. Citește mai departe...

MNIR omagiază Unirea Principatelor cu o expoziție dedicată pictorului Eugen Ispir

Micro-expoziţia "Unirea Principatelor Române în creaţia pictorului Eugen Ispir (1909-1974)", dedicată evenimentului istoric din 24 ianuarie 1859, va fi accesibilă publicului, de vineri, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) de pe Calea Victoriei, Citește mai depa...

Extinderea teritoriului SUA, nepopulară printre americani: Trump îşi începe noul mandat cu o încredere de 47% (sondaj)

O proporţie de 47% dintre americani aprobă preşedinţia lui Donald Trump în momentul în care acesta s-a întors, săptămâna acesta, la Casa Albă, ceea ce arată o naţiune polarizată după victoria republicanului în alegerile din noiembrie, a constatat un sondaj Reuters/Ipsos care s-a Citește mai ...

Revoltă după restructurarea anunțată la Senat. Bolojan, luat la întrebări: 'Cine va organiza aceste concursuri, dacă toți angajații urmează să fie evaluați?'

Revoltă după restructurarea anunțată la Senat. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) critică ferm modul în care conducerea Senatului României a anunțat restructurarea a 25% din personal, calificând decizia drept „discreționară” și „lipsită de Citește mai departe...

Rareș Bogdan, reacție efervescentă după acuzațiile privind campania PNL de pe TikTok 'redirecționată' către Georgescu

Europarlamentarul Rareș Bogdan a oferit primele reacții în urma acuzațiilor privind presupusa deturnare a campaniei desfășurate de PNL pe TikTok în beneficiul lui Călin Georgescu. Citește mai departe...

Circulație restricționată pe DN 1 în urma unui accident mortal: un pieton a fost ucis chiar pe trecere

Circulația este restricționată, miercuri, pe DN 1, în zona localității Ghimbav din județul Brașov, după ce o mașină a lovit un pieton de aproximativ 60 de ani, care a fost rănit grav, informează Centrul Infotrafic. Ulterior, bărbatul a murit. Citește mai departe...

Salariile încasate de șoferii de la Senat care l-au huiduit pe Bolojan. Spor de condiții vătămătoare, vouchere de vacanță și indemnizație de hrană

Șoferii Senatului care l-au huiduit miercuri pe Ilie Bolojan la anunțul restructurărilor de personal au un salariu de 6.344 lei brut pe lună (3.712 lei net), la care se adaugă vouchere de vacanță și indemnizație de hrană. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.