Fundaţia Real Madrid a inaugurat în Columbia o nouă şcoală socio-sportivă

Fundaţia Real Madrid a inaugurat în Columbia o nouă şcoală socio-sportivă
📅 2024-10-23

Fundaţia Real Madrid, în colaborare cu grupul industrial spaniol Gonvarri, a inaugurat, marţi, în municipiul columbian Itagali o nouă şcoală socio-sportivă pentru a implementa pentru prima dată în afara Spaniei un program care integrează sportul cu educaţia, informează EFE, potrivit Agerpres.

Responsabilul pentru America al Fundaţiei clubului de fotbal Real Madrid, Mateo Figueroa, a declarat că această inaugurare reprezintă "un nou pas în activităţile noastre în Columbia".

O echipă de specialişti ai Fundaţiei a sosit săptămâna trecută la Itagali, municipiu vecin cu Medellin, pentru a începe pregătirea profesioniştilor locali şi transferul de cunoştinţe astfel încât aceştia să poată implementa metodologia pe care au dezvoltat-o.

Şcoala va începe cu 35 de copii, băieţi şi fete, pe care cele două organizaţii i-au selectat pentru a face parte din această primă etapă, dar obiectivul este creşterea numărului de minori care vor beneficia de acest program de formare prin practicarea sportului, pentru a deveni elevi şi oameni mai buni.

Fundaţia Real Madrid a deschis 300 de şcoli socio-sportive în 70 de ţări, în care sunt implicaţi peste 50.000 de copii.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Chisăliţă(AEI): Iniţiativa privind impozitul suplimentar pentru companiile de petrol,gaze şi carburanţi va duce la translatarea acestor costuri la consumatori

Iniţiativa deputaţilor privind plata unui impozit suplimentar de 0,5% din cifra de afaceri de către toate companiile de petrol, gaze şi carburanţi va avea ca efect preţuri mai mari la gaze, benzină şi motorină, consideră Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Citește mai departe...

Courtois şi Rodrygo ratează El Clasico din cauza unor accidentări

Echipa Real Madrid nu îi va avea la dispoziţie pe portarul Thibaut Courtois şi pe atacantul Rodrygo la următorul Clasico din LaLiga cu FC Barcelona, după ce ambii au suferit leziuni musculare la picior la meciul de marţi cu Borussia Dortmund, scor 5-2, conform news.ro. Citește mai departe...

Medicament utilizat și în România, retras de urgență: Conține substanțe periculoase, care se folosesc pentru rachete

Retragere urgentă a unui medicament antidepresiv luat de milioane de persoane, după ce s-a descoperit că acesta conține o substanță chimică cancerigenă folosită în combustibilul pentru rachete. Citește mai departe...

Care sunt românii care iau cele mai mari credite ipotecare și cine plătește cele mai mici rate

Clujenii obțin cele mai mari credite ipotecare și plătesc cele mai ridicate rate, fiind totodată confruntați cu prețuri semnificative pentru achizițiile imobiliare. Citește mai departe...

Breaking - Fost șef al ANF, trimis în judecată: Este acuzat de trafic de influență

Mihai Sebe, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, a fost trimis în judecată pentru că ar fi pretins și primit sume importante de bani în lei și valută. Citește mai departe...

Se decongestionează una dintre cele mai aglomerate intrări din București: Proiect de amploare, lângă capitală

Veste bună pentru șoferi. A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN5 (Jilava). Anunțul a fost făcut de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Mai mult, lucrările încep luna viitoare. Citește mai dep...

Renaște tractorul 100% românesc: o fabrică de ultimă generație se va deschide la Craiova

Compania condusă de Cătălin Stroe, RURIS Craiova, anunţă că demarează o investiţie de peste 10 milioane de euro pentru noua fabrică de tractoare şi remorci agricole „Made in Ro”, conform Ziarul Financiar. Citește mai departe...

Guvernul a adoptat decizia care vizează toți pensionarii din România: Se aplică de la 1 martie 2025

Guvernul a adoptat noua grilă națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care nu mai fusese revizuită de 24 de ani. Citește mai departe...

96% din băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiție (analiză)

Conform unui studiu realizat de Invesco în anul 2023, 96% din băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiție. Citește mai departe...

Crește suspansul! TVR anunță dezbatere electorală cu toți cei 14 candidați la alegerile prezidențiale

Televiziunea Română va reflecta, din 28 octombrie, campania electorală pe toate posturile din portofoliu, şi este dispusă să organizeze o dezbatere cu toţi cei 14 candidaţi la prezidenţiale. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.