Fostul consilier prezidențial pe probleme de politică internă al lui Traian Băsescu, profesorul universitar Cristian Preda, a condamnat miercuri, la Digi24, afirmația recentă a lui Călin Georgescu conform căruia baza militară din Mihail Kogălniceanu (Constanța) ar putea fi transformată în cea mai mare bază aeriană NATO din Europa și va fi folosită ca platformă de declanșare a unui război împotriva Rusiei
- „Trebuie spus că exact astea sunt tezele Kremlinului, Putin spune că tot ceea ce înseamnă baze NATO în Europa, care sunt prin definiție baze defensive, de la bun început au fost gândite ca posturi din care Europa să se poată apăra la nevoie. Ei bine, dintotdeauna Kremlinul a susținut că aceste baze sunt ofensive. Deci Călin Georgescu recită ce susține propaganda de la Moscova fără să fi avut vreodată vreo probă, pentru că de la extinderea NATO, în Polonia, în România, NATO nu a atacat pe nimeni, nici măcar o muscă nu a vânat NATO. Cel care a atacat este Vladimir Putin, a atacat Georgia în 2008, a atacat Moldova în 1991, a atacat Ucraina mai întâi în 2014. Este o propagandă tipic totalitară, preluată în regimul lui Putin, care spune inversul realității, adică agresorul spune că cel care vrea să se apere este cel care a pornit războiul. Iar Călin Georgescu nu vede războiul din Ucraina, nu pare să știe că este un război acolo, în schimb spune că noi vom porni un război împotriva agresorului. Deci lumea este răsturnată pentru a fi semănată confuzie și pentru a se introduce panică. Dacă România va fi atacată, evident că de la baza din Kogălniceanu se va trage asupra agresorului, dar asta se va întâmpla doar dacă suntem atacați, nimeni nu-și dorește acest lucru. Ca să spui că noi pornim agresiunea...Este o propagandă insidioasă în care îți prezintă o ficțiune în care noi am fi agresorii”, a declarat Cristian Preda, fost europarlamentar în 2009-2019.