Deputatul PNL Florin Roman acuză PSD, AUR și USR că au blocat în Parlament adoptarea unei legi care ar fi oferit o bonificație de 5% pentru firmele care plătesc impozitele și taxele la timp. Potrivit deputatului PNL, cele trei partide arată că nu respectă mediul privat.
„Binomul toxic PSD-AUR, cu sprijinul USR, care tipa ca vrea taxe mai mici, a votat azi in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor împotriva unei bonificații de 5% pentru firmele care își achită birurile la timp.
Votul împotriva al binomului toxic PSD-AUR, lovește nu doar în propunerea PNL, dar și în 560.000 de firme care își achită datoriile la timp. Am fi putut vota mâine această lege, dar au scos-o de pe ordinea de zi.
Mediul privat trebuie să știe ca PSD-AUR-USR nu îi respectă! În schimb, se zbat rău să treacă o propunere a USR pentru reavizarea tuturor caselor de marcat din România, pe cheltuiala mediului privat și pentru profitul unor băieți deștepți!”, scrie Florin Roman pe Facebook.