Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, liderul Universitatea Cluj, în etapa a 16-a din Superligă. Oaspeţii au jucat peste 20 de minute în inferioritate numerică, potrivit news.ro
Bucureştenii au fost nevoiţi să schimbe unsprezecele de start după ce Vlad Chiricheş s-a accidentat la încălzire. Prima ocazie a aparţinut gazdelor. Alexandru Bota a profitat în minutul 6 de o eroare a lui Vali Creţu, a şutat de la distanţă, însă Târnovanu a respins. Thiam şi-a încercat şi el norocul în minutul 21, apoi oaspeţii au fost nevoiţi să renunţe la Octavian Popescu, care s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Musi. Tânărul jucător a oferit imediat pasa din care Bîrligea a deschis scorul. În minutul 50 Bîrligea a majorat diferenţa de pe tabelă, marcând pentru 2-0 din pasa lui Miculescu. Thiam a mai şutat odată periculos, în minutul 69, iar bucureştenii au rămas în zece după eliminarea lui Adrian Şut, din minutul 73. Blănuţă a redus din diferenţă cu un gol marcat în minutul 85, dar FCSB s-a impus cu 2-1 şi a ajuns pe locul 5 în campionat, cu 24 de puncte. Universitatea Cluj este lider, cu 30 de puncte.
U CLUJ: Gertmonas – Ov. Popescu (Boboc 46), Masoero, I. Cristea, Chipciu – Bota (Blănuţă 46), G. Simion (D. Codrea 78), Bic – Nistor – Miranyan (Tchassem 59), M. Thiam. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Şut, Edjouma (Baeten 67) – M. Ştefănescu (Olaru 88), Miculescu (D. Popa 67), Oct. Popescu (Al. Musi 28) – Bîrligea (Al. Băluţă 87). ANTRENOR: Elias Charalambous
Cartonaşe galbene: G. Simion 23, I. Cristea 76, Nistor 90, Chipciu 90 / V. Creţu 44, Şut 59, Bîrligea 75
Cartonaş roşu: Adrian Şut (FCSB) min. 73
Arbitri: Marcel Bîrsan - Radu Ghinguleac, Mihai Marica
Arbitri VAR: Marian Barbu - Ovidiu Artene