Cum au ajuns pe dark web datele personale a 44% dintre europarlamentari

Cum au ajuns pe dark web datele personale a 44% dintre europarlamentari
📅 2024-11-11

Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, după ce aceştia s-au înscris pe conturi online folosind adresele oficiale de e-mail şi au furnizat informaţii de identificare personală, arată o analiză publicată, recent, de Eset, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, oficialii au devenit victime ale infractorilor cibernetici fără să aibă control asupra situaţiei, în momentul în care furnizorul conturilor online a fost compromis de către hackeri, care au partajat sau vândut aceste date altor actori maliţioşi pe dark web.

Cercetătorii au început să investigheze acest fenomen şi au descoperit că două cincimi (40%) dintre adresele de e-mail ale parlamentarilor britanici, europeni şi francezi erau expuse pe dark web, echivalentul a aproape o mie de adrese de e-mail dintr-un total posibil de 2.280.

Mai mult, 700 din totalul e-mailurilor aveau parole asociate cu acestea, care au fost apoi stocate în format simplu tip text şi expuse pe site-uri dark web. "Combinate cu alte informaţii publice, precum zile de naştere, adrese de domiciliu şi conturi de pe reţelele sociale, acestea oferă o adevărată comoară cu date de identitate care pot fi utilizate în atacuri de tip phishing şi fraude ulterioare", a precizat Muncaster.

Cum procedează hackerii

Conform specialistului, există diverse modalităţi prin care datele personale pot ajunge pe forumuri şi site-uri de pe dark web.

O modalitate se referă la încălcări ale securităţii datelor la organizaţii terţe, adică datele sunt furate dintr-o organizaţie cu care s-a colaborat şi care a colectat informaţiile personale. În SUA, 2023 a fost un an-record pentru incidente de acest tip, cu peste 3.200 de breşe care au compromis datele a mai mult de 353 milioane de clienţi.

De asemenea, atacurile de tip phishing: reprezintă un alt mod de a extrage date sensibile, prin unul dintre conturile online deţinute (de exemplu, e-mail, de banking, reţele sociale). Astfel, un e-mail, mesaj direct, text sau WhatsApp cu aspect legitim conţine un link care instalează malware ce sustrage informaţii sau păcăleşte utilizatorul să introducă datele personale şi/sau de logare.

În acelaşi timp, o altă metodă se referă la compromiterea unui cont online printr-un atac de forţă brută (credential stuffing, dictionary attack etc.), prin care hackerii ghicesc parola sau folosesc date de autentificare sustrase anterior de pe alte site-uri.

Nu în ultimul rând, există programe malware tip info-stealing,cu ajutorul cărora informaţiile personale sunt furate prin intermediul unor aplicaţii şi fişiere pentru descărcare cu aspect autentic (cum ar: fi filme sau jocuri piratate), fişiere ataşate de tip phishing, reclame maliţioase, site-uri web false etc.

Datele furate sunt vândute cui oferă mai mult

"Indiferent cum ajung infractorii la datele dvs., odată ce acestea sunt partajate pe un site de criminalitate informatică de pe dark web, pot fi înstrăinate mai departe sau vândute celui care oferă mai mult. În funcţie de tipul de date, cel care intră în posesia lor va folosi probabil datele de autentificare şi informaţiile de identificare personală (PII) pentru a prelua controlul asupra conturilor bancare spre a obţine mai multe informaţii, inclusiv detalii despre conturi/carduri bancare, concepe mesaje de phishing mai convingătoare, în care să împărtăşească o parte dintre informaţiile personale furate (PII), în încercarea de a vă convinge să furnizaţi şi mai multe date, folosi conturile dvs. de e-mail sau social media pentru a trimite link-uri maliţioase prietenilor şi contactelor dvs. şi comite fraude de identitate", notează sursa citată.

Experţii în cybersecurity recomandă ca, în momentul în care se descoperă faptul că datele personale au fost expuse şi sunt tranzacţionate pe dark web, să fie luate în considerare o serie măsuri de urgenţă, precum: schimbaţi toate parolele, în special pe cele afectate, cu unele puternice şi unice; folosiţi un manager de parole pentru a stoca şi accesa parolele şi frazele de acces salvate; activaţi autentificarea cu doi factori (2FA) pentru toate conturile care oferă această opţiune; notificaţi autorităţile relevante (poliţie, platforme de social media etc.); asiguraţi-vă că toate PC-urile şi dispozitivele dvs. au instalat un software de securitate de la un furnizor de încredere; blocaţi conturile bancare (dacă este necesar) şi solicitaţi carduri noi. Monitorizaţi-le pentru orice achiziţii suspecte.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

BEC a decis să inițieze corespondența cu Guvernul, PMB, Prefectura și AEP pentru buna organizare a referendumului local

BEC a decis să inițieze corespondența cu Guvernul, PMB, Prefectura și AEP pentru buna organizare a referendumului local, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Armata israeliană a făcut ravagii, duminică, în Gaza și Liban. Care este bilanțul victimelor

Israelul, aflat în război cu Hamas şi Hezbollah, şi-a continuat duminică loviturile în Fâşia Gaza şi în Liban, soldate cu zeci de morţi, printre care mulţi copii, potrivit unor surse palestiniene şi libaneze citate de AFP, citat de news.ro. Citește mai departe...

Se pregătește ceva foarte riscant: magnații lumii urmăresc să modifice, intenționat, clima Pământului

Pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de schimbările climatice, investitori influenți din Silicon Valley, inclusiv Bill Gates și Sam Altman, susțin proiecte controversate de geoinginerie solară. Citește mai departe...

Inter şi Napoli s-au anulat reciproc, în etapa a 12-a din Serie A

Echipa italiană Inter Milano a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, cu formaţia Napoli, informează news.ro. Citește mai departe...

Chișinăul, avertisment adresat Rusiei, după incidentele cu drone depistate duminică pe teritoriul Moldovei

Ministerul de Externe cere Rusiei să respecte statutul de neutralitate şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, după ce două drone ruseşti au fost depistate într-o singură zi pe teritoriul ţării, scrie news.ro. Citește mai departe...

La Liga: Real Sociedad învinge duminică seara, pe teren propriu, gruparea catalană FC Barcelona

Echipa spaniolă Real Sociedad a întrecut duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea catalană FC Barcelona, în etapa a 13-a din La Liga, informează news.ro.Barcelona a început cu un gol al lui Lewandowski, anulat însă de VAR în minutul 13, pentru ofsaid. Citește mai departe...

Horoscopul zilei de 12 noiembrie 2024. Scorpionii își lasă sentimentele la vedere. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Horoscopul zilei de 12 noiembrie 2024 spune că nativii din zodia Scorpionului își lasă sentimentele la vedere. Această perioadă este una în care nativii învață să comunice mult mai relaxat cu persoanele din jurul lor. Citește mai departe...

Investitorii de pe Wall Street în extaz: Trump deschide drumul către prosperitate

Investitorii vor examina datele privind inflația pentru a vedea dacă trendul pozitiv al acțiunilor, impulsionat de victoria lui Donald Trump, se va menține, conform Reuters, informează Mediafax. Citește mai departe...

U Cluj-FCSB: Ioan Ovidiu Sabău – Nu înţeleg cum, jucând cu o echipă din Bucureşti, primim un arbitru din Bucureşti!

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a fost nemulţumit de jocul elevilor săi, dar şi de delegarea la meciul cu FCSB a unui arbitru bucureştean, scrie news.ro. Citește mai departe...

LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au atacat Moscova duminică cu cel puţin 30 de drone

Cel mai mare atac asupra Moscovei - Ucraina a atacat Moscova duminică cu cel puţin 30 de drone, forţând închiderea temporară a două dintre principalele aeroporturi ale oraşului, în ceea ce a fost cel mai mare atac ucrainean cu drone asupra capitalei ruse până în prezent, relatează Citește ma...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.