Era sau nu drogat? Au ieșit rezultatele la sânge ale vatmanului STB implicat în groaznicul accident de pe Progresului

Era sau nu drogat? Au ieșit rezultatele la sânge ale vatmanului STB implicat în groaznicul accident de pe Progresului
📅 2024-09-22

Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectiate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”.

Rezultatul testelor a fost confirmat pentru Buletin de Bucureşti de către Valer Ciobănescu, preşedintele Sindicatului Transpublic.

Potrivit sindicalistului, vatmanul urma un tratament pentru răceală şi ar fi luat paracetamol.

Rezultatele negative au fost primite sâmbătă, în jurul orei 13.30.

Un bărbat a murit, joi dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tramvai, pe Şoseaua Progresului din Bucureşti. În urma testării preliminare a vatmanului, au existat  suspiciuni privind prezenţa unor substanţe psihoactive în organism, el fiind dus la Institutul de Medicină Legală pentru analize.

Circulaţia tramvaielor a fost blocată pe ambele sensuri, timp de aproximativ trei ore, fiind înfiinţată o linie navetă.

Poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului a făcut un viraj la dreapta când a fost lovit de tramvai.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

FOTO VIDEO România, pe cale să fabrice propriul pistol-mitralieră. Îndeplinește criteriile NATO și poate trage 600 de gloanţe pe minut

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată încă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir, în prezent aflându-se în stadiul de prototip industrial. Citește mai departe...

AHK România trage semnalul de alarmă: Se poate ajunge la destabilizarea lanţului de aprovizionare agricolă

Amânarea obligaţiilor de plată ale fermierilor către furnizori ameninţă să destabilizeze întregul lanţ de aprovizionare agricolă şi riscă să submineze viabilitatea pe termen lung atât a fermierilor, cât şi a actorilor din lanţul valoric, şi poate încălca reglementările Citește mai departe...

Era sau nu drogat? Au ieșit rezultatele la sânge ale vatmanului STB implicat în groaznicul accident de pe Progresului

Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectiate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Citește mai departe...

SUA spun că nu sunt responsabile pentru violenţele unui cartel al drogurilor din statul Sinaloa din Mexic

Ambasadorul SUA în Mexic a respins sâmbătă afirmaţiile preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador conform cărora SUA sunt ”coresponsabile” pentru violenţele din statul Sinaloa, din vestul ţării, unde peste 50 de persoane au murit luna aceasta într-un război între facţiunile Citește mai depart...

Toamna și imunitatea: Cum curele balneare îți pot revitaliza sănătatea

Chiar dacă temperaturile actuale pot părea înșelătoare, toamna își face treptat simțită prezența, ceea ce poate afecta organismul. De aceea, este important să fii în cea mai bună formă și stare de sănătate. Citește mai departe...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..