Epidemie de E.coli la McDonald's - Ingredientul din burgeri suspectat ca sursă a contaminării

Epidemie de E.coli la McDonald's - Ingredientul din burgeri suspectat ca sursă a contaminării
📅 2024-10-26

Numărul persoanelor infectate cu bacteria Escherichia coli după ce au mâncat la McDonald's continuă să crească în Statele Unite şi a ajuns la 75 de bolnavi, anunţă autorităţile sanitare americane vineri, relatează AFP, potrivit news.ro.

Cel puţin 22 persoane au fost spitalizate, iar 13 state sunt afectate în prezent, anunţă Agenţia americană a medicamentelor (FDA). Două persoane au dezvoltat un sindrom hemolitic şi uremic, care poate conduce la o gravă insuficnţă renală.

Numărul morţilor a rămas la una.

Dintre persoanele bolnave, 42 de persoane bolnave care au fost intervievate au declarat că au mâncat la McDonald's, iar 39 au declarat că au mâncat un hamburger.

FDA ”foloseşte toate instrumentele disponibile pentru a confirma dacă ceapa este sursa epidemiei”, anunţă agenţia într=un comunicat.

Ancheta continuă, însă "Taylor Farms, furnizorul cepii tăriate a restaurantelor McDonald's respective a lansat o rechemare voluntară”, precizează agenţia.

Acest furnizor are şi alţi clienţi, care au fost notificaţi, precizează ea.

Niciun caz nu a fost semnalat FDA în afara Statelor Unite.

Săptămâna aceasta, autorităţile au anunţat mai întâi 49 de bolnavi.

Burgerul "Quarter Pounder"

Un hamburger specific - denumit "Quarter Pounder" în Statele Unite - se află în centrul atenţiei.

McDonald's a anunţat marţi că retrage ceapa tăiată din restaurantele din zonele respective, dar şi hamburgerul Quarter Pounder, ”în mod preventiv”.

Cel puţin două plângeri au fost depuse în numele persoanelor care s-au îmbolnăvit, a declarat AFP avocatul care le apără, Ron Simon. El cere pentru fiecare persoană suma de cel puţin 50.000 de dolari.

Una dintre persoanele infectate, un rezident din Colorado, Eric Stelly, s-a dus la McDonald's la 4 octombrie şi a început să dezvolte simprome gastro-intestinale două zile mai târziu, se aratp într-un comunicat. El a fost nevoit să se ducă la urgenţe pentru a primi îngrijiri.

”Epidemia de E. coli de la McDonald's va fi una dintre cele mai imporante epidemii de intoxicaţie alimentară din acest an”, a declarat Ron Simon, care reprezintă în total 25 de persoane.

”Mulţumită acestei acţiuni în justiţie şi a altora, ne vom asigura ca toate victimele să fie deplin indemnizate”, a subliniat el.

Bacteria E.coli

Bacteria E. coli cauzează crampe stomacale, diaree şi vomă, în general timp de trei până la patru zile. majoritatera bolnavilor se vindecă fără tratament, însă unele persoane pot dezvolta complicaţii.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Lamine Yamal şi-a pus un aparat dentar în culorile clubului FC Barcelona pentru derbiul cu Real Madrid

Jucătorul echipei FC Barcelona, Lamine Yamal, şi-a pus un aparat dentar în culorile clubului său pentru derbiul de sâmbătă seară cu Real Madrid, de pe stadionul Santiago Bernabeu (ora 22.00), conform news.ro. Citește mai departe...

Sorin Cîmpeanu a participat la cel de-al treilea Summit Parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea: Zelenski a vorbit și el

Vicepreședintele Senatului, Sorin-Mihai Cîmpeanu, a participat, în perioada 23-24 octombrie 2024, la Riga, la cel de-al treilea Summit Parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, eveniment organizat de Parlamentul Republicii Letonia (Saeima) și Rada Supremă a Ucrainei. Citește mai depa...

Incendiu la litiera pădurii din Gura Râului din județul Sibiu. Cauza, focul deschis în spaţii deschise

Incendiu la litiera pădurii din Gura Râului din județul Sibiu. Pompierii au intervenit promt, a anunţat purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Raluca Marcu. Citește mai departe...

Colecție de personaje bizare pe listele REPER - Octavian Jurma, profetul fals al apocalipsei COVID, candidează în Timiș

Mare susținător al carantinei naționale în perioada pandemiei, Octavian Jurma (cu studii de medicină, dar fără a fi medic cu drept de practică), candidează pe listele REPER în Timiș pentru o funcție de senator, anunță partidul înființat de Dacian Cioloș. Citește mai departe...

Peste 250.000 de români îşi sărbătoresc onomastica la praznicul Sfântului Dimitrie. Cel mai întâlnit fiind prenumele Dumitru

Aproape 259.000 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 26 octombrie, la praznicul Sfântului Dimitrie, cel mai întâlnit fiind prenumele masculin Dumitru, conform datelor furnizate Direcţia generală pentru evidenţa persoanelor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, conform Agerpres. Citeșt...

Beyoncé o susține oficial pe Kamala Harris. Superstarul a prezentat-o pe candidata democraților în aplauzele a 30.000 de persoane

Beyoncé alături de Kamala Harris la mitingul pe tema drepturilor la avort în aplauze puternice din partea celor aproximativ 30.000 de persoane. Thank you, @Beyonce and @kellyrowland. pic.twitter. Citește mai departe...

Epidemie de E.coli la McDonald's - Ingredientul din burgeri suspectat ca sursă a contaminării

Numărul persoanelor infectate cu bacteria Escherichia coli după ce au mâncat la McDonald's continuă să crească în Statele Unite şi a ajuns la 75 de bolnavi, anunţă autorităţile sanitare americane vineri, relatează AFP, potrivit news.ro. Citește mai departe...

'Să nu permitem hoților să revină la putere' Maia Sandu, mesaj de forță pentru turul al 2-lea al alegerilor prezidențiale

Maia Sandu transmite un mesaj de mulțumire cetățenilor moldoveni care au spus 'Da' la referendumul privind integrarea în Uniunea Europeană și nu îi iartă pe cei care au încercat să fure voturi - 'să nu permitem hoților să revină la putere', conform stiripesurse.md. Citește mai departe...

A intrat în faza de recepție un proiect uriaș pentru Oltenia: Craiova va fi primul oraş de câmpie care va avea apă de izvor de munte

Lia Olguţa Vasilescu a declarat, vineri, la învestirea în cel de-al patrulea mandat de primar, că municipiul Craiova va fi singurul oraş de câmpie din România care va fi integral alimentat cu apă de izvor de munte, după ce se va da în folosinţă cel de-al doilea fir de apă de Citește mai depa...

Bursele europene au închis vineri din nou în scădere. Ce se întâmplă cu titlurile Mercedes şi Remy Cointreau

Pieţele de acţiuni europene au închis uşor în scădere vineri, îfinalizând o săptămână predominant negativă pentru burse la nivel global, pe măsură ce sezonul raportărilor financiare pentru al treilea trimestru s-a intensificat, transmite CNBC, citat de news.ro. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.