Departamentul de Stat american anunţă închiderea Global Engagement Center (GEC), biroul său specializat în lupta împotriva dezinformării străine, după ce Congresul i-a suprimat finanţarea în cadrul unor negocieri bugetare în vederea evitării paraliziei guvernamentale, relatează AFP, potrivit news.ro.
Acest organism, înfiinţat în urmă cu opt ani, avea ca misiune să urmărească şi să contracareze dezinformarea provenind din ţări rivale ca China şi Rusia.
El a fost dotat cu un buget anual de 61 de milioane de dolari şi avea aproximativ 120 de angajaţi.
El era singura agenţie federală care avea această sarcină.
Potrivit directorului GEC, James Rubin, activitatea organismului era esenţială în răspunsul dat unor campanii de amestec extren, care ţinteau inclusiv Războiul din Ucraina.
Agenţia era tot mai criticată - mai ales de către republicanii din Camera Reprezentanţilor, care o acuzau de cenzurarea şi supravegherea unor cetăţeni americani.
Elon Musk declara că GEC reprezintă ”o ameninţare la adresa democraţiei” americane.
El a catalogat-o drept ”cel mai rău agent guvernamental de cenzură” şi ”instrument de intrumentalizare a presei”.
În pfida acestor atacuri, GEC şi-a multiplicat recent iniţiativele internaţionale.
În iunie, agenţia lansa un organism cu sediul la Varşovia, menit să contracareze dezinformarea rusă cu privire la Războiul din Ucraina.
Ea a alertat, într-un raport, cu privire la faptul că China cheltuie miliarde de dolari cu scopul de a difuza dezinformarea şi de a reduce libertatea de exprimare la nivel mondial.