Fosta mare canotoare Elisabeta Lipă a renunţat la funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), atribuţiile acesteia fiind preluate de vicepreşedintele Thomas Moldovan, se menţionează într-o decizie luată de prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Având în vedere cererea doamnei Elisabeta Lipă, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/10.843 din 23 decembrie 2024 şi la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/42.747/M.A. din 23 decembrie 2024, în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 359/2023, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie:
Art. 1. La data de 31 decembrie 2024, doamna Elisabeta Lipă se eliberează, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Art. 2. Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Thomas-Răzvan Moldovan, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuţiile de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii", se arată în decizia semnată de premier şi publicată pe site-ul ANS.
Elisabeta Lipă fusese numită în funcţie la data de 20 iunie 2023
Fosta canotoare a câştigat la ultimele alegeri un post de deputat pe lista PSD din judeţul Botoşani.
ANS funcţionează în subordinea Guvernului şi sub coordonarea prim-ministrului, fiind finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care s-a desfiinţat în iunie 2023.
Scandalul premiilor de la Federația de Canotaj
În octombrie, premierul Marcel Ciolacu a chemat-o la guvern, pentru explicații, pe preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, după declanșarea scandalului premierii sportivilor medaliați la Olimpiada de la Paris.
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a arătat că secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj şi contabilul şef al forului au primit premii în bani mai mari decât campionul David Popovici, dublu medaliat la Paris.
Federaţia de Canotaj a reacționat în urma dezvăluirilor, spunând că banii se împart la tot personalul tehnic al forului, nu doar persoanei desemnate în actele oficiale.
Odă ceaușistă pentru Elisabeta Lipă
Câteva săptămâni mai târziu, Lipă era din nou în mijlocul unui nou scandal. Sportivele de la CSS Orșova au fost filmate în timp ce îi transmiteau un omagiu Elisabetei Lipă, cu ocazia împlinirii a 60 de ani. Videoclipul controversat a apărut pe internet.
Momentul artistic de 4 minute începe cu o poezie desprinsă parcă din vremurile comuniste și continuă cu muzică și dans. Clipul inițial a fost șters, însă a fost preluat de jurnalistul Cătălin Stirblea.