Marea Piramidă din Giza, una dintre cele mai fascinante structuri antice, a fost recent subiectul unor studii științifice care au evidențiat proprietăți electromagnetice remarcabile. Cercetătorii au descoperit că piramida poate concentra și redistribui undele electromagnetice într-un mod unic, în funcție de frecvențele acestora și de structura sa internă. Aceste descoperiri deschid noi perspective asupra modului în care vechii egipteni ar fi putut înțelege și utiliza proprietățile fizice ale materialelor și ale formelor geometrice în construcțiile lor monumentale, informează pubs.aip.org
Cercetătorii au efectuat simulări computerizate care au relevat capacitatea piramidei de a amplifica și dirija energia electromagnetică în mod specific în camerele sale interioare și la bază.
Studiile au arătat că geometria specifică a piramidei joacă un rol fundamental în modul în care aceasta interacționează cu undele electromagnetice, în special cu undele radio.
Prin intermediul analizei secțiunii transversale a piramidei, oamenii de știință au putut cuantifica proprietățile sale de atenuare și difracție a câmpurilor electromagnetice.
O concentrare semnificativă a energiei în camerele interioare și în zona inferioară a piramidei
Rezultatele indică o concentrare semnificativă a energiei în camerele interioare și în zona inferioară a structurii, sugerând că designul architectural al piramidei are capacitatea de a funcționa precum un rezonator electromagnetic de dimensiuni impresionante.
Această caracteristică structurală permite piramidei să interacționeze cu undele electromagnetice într-un mod specific, similar funcționării unei antene.
Aceste descoperiri științifice ar putea avea implicații semnificative pentru tehnologiile contemporane, în special în domeniul energiei regenerabile.
Principiile identificate în structura piramidei ar putea fi aplicate în dezvoltarea unor celule solare mai eficiente, care să maximizeze captarea și stocarea energiei solare.
Cercetările asupra proprietăților electromagnetice ale Marii Piramide evidențiază relevanța continuă a ingineriei antice în contextul provocărilor tehnologice contemporane, demonstrând potențialul de aplicare a principiilor arhitecturale străvechi în soluționarea problemelor energetice actuale.