Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț așteptat de un milion de pensionari: Când vor fi emise deciziile privind mica recalculare

Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț așteptat de un milion de pensionari: Când vor fi emise deciziile privind mica rec
📅 2025-01-09

Poștașii au început, joi dimineața, să livreze pensiile pentru luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care au ales să-și primească banii în contul bancar vor primi pensia vineri, a anunțat Daniel Baciu, directorul Casei Naționale de Pensii, la Antena 3 CNN.

„Azi de dimineață poșta achită pensiile către pensionari la mandat poștal, mâine vor intra toate pensiile în conturile celor care au optat pentru această formă de plată”, a spus Daniel Baciu.

Directorul Casei Naționale de Pensii a anunțat că mica recalculare a pensiilor, de care vor beneficia un milion de pensionari, va avea loc, în pofida înghețării pensiilor.

„Nu are nici legătură. Mica recalculare este prevăzută de noua lege a pensiilor, este vorba despre acele venituri cu caracter nepermanent, care pe vechea lege nu erau luate în calculul pensiei. Pentru aceste venituri s-au plătit contribuții la bugetul de stat, ele respectă principiul contributivității. Aici mă refer la acordul global, unde există o creștere substanțială de pensii, dacă acest acord global a fost acordat timp de mai multă vreme”, a spus Daniel Baciu.

Este vorba despre prime, sporuri și ore suplimentare pe care le-au primit pensionarii pe când erau angajați și care nu au fost luate în considerare la calculul pensiilor. Pentru cei care au atașat deja documentele la dosarele de pensie, mica recalculare se va face din oficiu.

„Acele adeverințe care sunt în interiorul dosarelor depuse de pensionari, pentru ei vom acorda aceste drepturi din oficiu începând cu data de 1 septembrie. Iar restul pensionarilor care vor să aducă aceste adeverințe nu au un termen limitat, oricând pot să le aducă la ghișeele caselor de pensii din județul de domiciliu, iar drepturile le vor fi acordate începând cu luna următoare depunerii actelor”, a explicat directorul Casei Naționale de Pensii.

De asemenea, Daniel Baciu a precizat că „cel mai probabil” deciziile vor fi emise în luna ianuarie.

Aplicația care îți arată ce pensie ai

Aplicația Casei Naționale pentru Pensii, care va funcționa ca un simulator pentru pensie, va fi gata abia la finalul anului 2025, începutul anului viitor, a anunțat Daniel Baciu. Tot atunci va fi gata și aplicația „e-Talon”, care va genera automat cuponul lunar de pensie în format electronic şi tipărit, pentru toţi pensionarii aflaţi în plată.

Directorul Casei Naționale de Pensii a dat asigurări că și problemele la softul care generează deciziile de pensionare au fost rezolvate. Au fost emise 40 de mii de decizii până acum, pentru lunile septembrie și octombrie.

Daniel Baciu speră că bugetul Casei Naționale de Pensii va fi aprobat de Guvern în luna ianuarie. El a explicat la Antena 3 CNN că sunt posibile ajutoarele acordate o singură dată, în sumă fixă, pensionarilor vulnerabile. Decizia însă trebuie luată de Executiv.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Trupele ruse înaintează în marș forțat: au ajuns la 2 km de orașul strategic Kupiansk și încearcă să treacă râul Oskil

Trupele ruse se află la doi kilometri de orașul Kupiansk din regiunea Harkov, atacând constant pozițiile ucrainene, a anunțat joi șeful Administrației Militare regionale, Andriy Besedin, conform Ukrainskaia Pravda. Citește mai departe...

Amenzi pentru un instructor de schi şi o mamă, după ce doi copii au alertat din joacă 112

Un instructor de schi aflat în cantonament la Sovata cu un grup de sportivi şi o mamă din localitatea Suplac au primit amenzi pentru alertarea falsă a serviciului de urgenţă, după ce doi copii aflaţi în grija lor au sunat din joacă la 112, invocând diverse stări de pericol în care Citește ma...

Hollywood Walk of Fame, amenințat de flăcări: Incendiile care schimbă fața Los Angelesului

Cele mai grave incendii din istoria Los Angelesului au distrus peste 15.000 de acri, mii de locuințe și zone istorice precum Hollywood Hills, forțând evacuarea a peste 100.000 de persoane, informează Reuters. Citește mai departe...

Competition Council sanctions Holcim Romania, Romcim and Heidelberg Materials Romania with 217.9 M RON

The Competition Council has sanctioned the companies Holcim Romania SA, Romcim SA and Heidelberg Materials Romania SA with fines totaling 217.966 million RON (approximately 43.7 million euros) for coordinating pricing policies, according to a press release of this institution. Citește mai de...

Meteorologii ANM anunță primul episod de iarnă severă: Lovesc puternic ninsorile și se răcește accentuat

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele zile, iar începând de joi noapte va începe primul episod de iarnă autentică din acest an. În zonele montane, dar nu numai, va ninge viscolit, iar în restul teritoriului vom avea parte de lapoviță și ninsoare. Citește mai departe...

Lamine Yamal anunţă că îşi va prelungi în curând contractul cu FC Barcelona

Jucătorul spaniol Lamine Yamal a confirmat că îşi va prelungi în curând contractul cu FC Barcelona, care expiră peste 18 luni.Lamine Yamal a precizat că va rămâne la Barcelona pe termen lung, contractul său expirând în 2026. Citește mai departe...

Mihai Tudose, despre data alegerilor prezidențiale: Certitudinea este când apare în Monitorul Oficial

Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat că certitudinea privind stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale va fi aunci când va apărea în Monitorul Oficial.„Certitudinea este când apare în Monitorul Oficial. Citește mai departe...

Succes remarcabil pentru ALOPEDI în Cluj: Peste 13.000 de părinți au folosit telemedicina în 2024

Aproape 13.000 de părinţi au apelat, pe parcursul anului 2024, serviciul de telemedicină ALOPEDI, pentru a rezolva problemele de sănătate ale copiilor lor, conform Agerpres. Citește mai departe...

Cine i-a distrus, de fapt, cariera Simonei Halep. Greşeala care i-a fost fatală. E foarte grav

S-a aflat cine i-a distrus, de fapt, cariera Simonei Halep. Ieşire furibundă a unui nume mare.Vezi AICI cine i-a distrus, de fapt, cariera Simonei Halep...Simona Halep a revenit în tenis, dar perioada de inactivitate de aproape 2 ani i-a fost fatală.   Citește mai departe...

Steaua București este singura echipă neînvinsă din Liga 2

Steaua București este singura echipă neînvinsă din Liga 2 și mai are nevoie de doar o victorie pentru a-și asigura locul în play-off. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.