Două spectacole de excepție din Chișinău, pe scena Teatrului Național din București

Două spectacole de excepție din Chișinău, pe scena Teatrului Național din București
📅 2025-01-22

Două spectacole ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, „Grădina de sticlă” şi „Chiriţa în concert la Chişinău”, vor fi prezentate la Bucureşti, în 1 şi 2 februarie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în cadrul Turneului Unirii „Teatrul românesc Bucureşti-Iaşi-Chişinău” ediţia a X-a, scrie news.ro.

Spectacolul "Grădina de sticlă", în regia lui Petru Hadârcă, este o dramatizare semnată de Mariana Onceanu după romanul cu acelaşi titlu al Tatianei Ţîbuleac, roman distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură - 2019. Luată de la orfelinat, numită Lastocika („rândunică” trad.), crescută de o rusoaică într-un Chişinău dominat de limba rusă, în care curtea era legiune, orfana creşte în căutare de iubire, de înţelegere, de repere cu care s-ar putea identifica. Limba maternă, limba română o ţine înrădăcinată în albia cultural-identitară şi îi deschide calea spre conexiunea cu lumea liberă. „Romanul Grădina de sticlă de Tatiana Ţîbuleac m-a răscolit profund şi m-a scos din starea de confort interior. M-a făcut să văd lumea dintr-o altă perspectivă, din câteva ipostaze diferite: am simţit amarul din gura unui copil orfan, spaimele unei femei legate de feminitatea sa, golul din sufletul unui om în căutarea disperată de repere identitare. Această confesiune, care ba izbucneşte cu furie şi cruzime, ba trece în meditaţie lirică, ba taie meticulos firul în patru sau muşcă ironic, te face să te întrebi prin ce minune un copil abandonat şi neiubit, violat în anii adolescenţei, ajunge să fie un om bun care să iubească şi să ofere iubire?”, precizează regizorul spectacolului, Petru Hadârcă.

Cel de-al doilea spectacol pe care TNME îl va prezenta în data de 2 februarie este "Chiriţa în concert la Chişinău", un spectacol muzical pus în scenă de Ada Milea, pe un scenariu inspirat de piesele lui Vasile Alecsandri şi Matei Millo. Chiriţa de la TNME este seducătoare, carismatică şi, bineînţeles, inimoasă şi bătăioasă, gata să mănânce foc de dragul odraslelor sale nepreţuite: zurliul Guliţă – „copchil cu barbă”, Aristiţa şi Calipsiţa - „fetile meli, rupti din steli”, sturlubatica şi fermecătoarea Luluţa, prinsă într-o colivie aurită, şi tot alaiul din celebra piesă: Şarlatanii, Conu Bârzoi - candidat la primar, incitantul Leonaş, într-o paradă de deghizări neaşteptate, şi un personaj surpriză - Vasile Alecsandri, care, imperturbabil, urmăreşte de pe soclu, derularea accelerată a acţiunilor.

TNME a optat pentru piesele lui Vasile Alecsandri, întrucât este unul dintre puţinii autori clasici care, alături de Mihai Eminescu şi Ion Creangă, a fost admis de cenzură în biblioteci şi în manualele şcolare în perioada sovietică. Iar Chiriţa este personajul comic şi jovial, dar şi subversiv în acelaşi timp, căci ea a asigurat conexiunea între cele două maluri de Prut, atunci când ideologia sovietică instrumentaliza narativul a două literaturi şi două limbi. Spectacolul „Chiriţa în concert la Chişinău" este realizat cu sprijinul ICR.

Turneul Unirii „Teatrul românesc Bucureşti-Iaşi-Chişinău” este un proiect de tradiţie iniţiat, împreună, de directorul TNB - regretatul Ion Caramitru şi Petru Hadârcă, directorul TNME Chişinău, care şi-au propus, mai bine de 10 ani în urmă, să unească prin teatru cele două maluri ale Prutului.

Evenimentul are loc anual, în luna ianuarie, în preajma Zilei Unirii Principatelor, şi include spectacole atât la Bucureşti, cât şi la Iaşi, urmate de un turneu de răspuns la Chişinău, organizat în jurul datei de 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România. Proiectul este realizat cu susţinerea Institutului Cultural Român şi reprezentanţa sa la Chişinău, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.

Ambele spectacole vor avea loc în Sala „Ion Caramitru” a TNB, începând cu ora 19.00.

Spectacolele vor fi supratitrate în limba engleză şi română (acolo unde textul spectacolului este în rusă).

Biletele pentru cele două reprezentaţii unice au fost puse în vânzare pe bilet.ro şi la Casa de Bilete a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Dragoș Sprînceană, cel mai proaspăt 'prezidențiabil', cere drept la replică Ancăi Alexandrescu, după un mesaj controversat: 'Ce o să mă distrez azi!'

Dragoș Sprânceană, unul dintre românii care au devenit oameni de bază pentru preşedintele Statelor Unite Donald Trump, a vorbit luni seară despre o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale din România, din luna mai. Citește mai departe...

Olanda le oferă 900 de euro refugiaţilor sirieni dispuşi să revină în ţara lor

Ministerul olandez al Migraţiei şi Azilului le oferă 900 de euro migranţilor sirieni pentru a se reîntoarce în mod voluntar în ţara lor, solicitându-le ca în schimbul acestei sume să-şi retragă cererea de azil, să returneze permisul de şedere temporară şi să se angajeze că nu Citește mai dep...

Guvernul panamez protestează la ONU împotriva amenințărilor lui Trump privind Canalul Panama

Autoritățile panameze au făcut plângere la ONU din cauza declarațiilor „îngrijorătoare” ale lui Donald Trump despre Canalul Panama. În discursul său de luni, președintele SUA și-a reiterat amenințarea de a „relua” controlul asupra Canalului, scrie Mediafax. Citește mai departe...

Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump

Liderii globali prezenți la Forumul Economic Mondial de la Davos au făcut apel la o regândire urgentă a strategiilor economice și de reglementare ale Europei, mai ales în contextul revenirii lui Donald Trump la președinția SUA. Citește mai departe...

Cseke Attila îl atacă pe Toni Greblă, după ce a tăiat porcul cu apropiații lui Georgescu: Să câștige prestigiul

Toni Greblă va trebui să își recâștige prestigiul după ce a apărut în imagini cu apropiații lui Călin Georgescu tăind un porc. Citește mai departe...

Noile autorităţi siriene negociază cu forţele kurde, însă sunt gata să folosească forţa dacă va fi necesar

Ministrul sirian al apărării a afirmat miercuri că noile autorităţi sunt "în negocieri" cu forţele kurde (a căror destructurare o cer, la fel ca a tuturor grupărilor armate din Siria), însă ele "vor folosi forţa" la adresa lor dacă va fi necesar, Citește mai departe...

Chinezii au prezentat șase beneficii pentru consumul adecvat de cafea și ceai

Cafeaua și ceaiul sunt băuturi consumate zilnic de multă lume. Rezultatul multor cercetări arată că un consum în cantități moderate este benefic sănătății.1. Citește mai departe...

Mișcări neașteptate la PUSL. Se pregătește o surpriză pentru alegerile prezidențiale

Intrați deja în calendarul oficial al alegerilor prezidențiale, ne apropiem cu pași repezi de momentul în care vom avea un tablou complet al candidaților. Citește mai departe...

MrBeast, vedeta care face cei mai mulți bani pe Youtube, vrea să cumpere TikTok

MrBeast, vedeta de pe Youtube și creatorul de conținut de pe internet cu cele mai mari câștiguri, s-a alăturat licitației pentru filiala TikTok din Statele Unite, relatează The Guardian. Citește mai departe...

AUR înființează o comisie pentru românii din Diaspora. Ce evenimente vor avea lor în străinătate!

AUR a aprobat, în ședința Consiliului Național de Conducere al partidului, înființarea unei comisii de specialitate, care să analizeze problemele cu care se confruntă românii stabiliți în Diaspora. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.