Donald Trump contestă ultima decizie lui Joe Biden: Nu are niciun sens

Donald Trump contestă ultima decizie lui Joe Biden: Nu are niciun sens
📅 2024-12-25

Donald Trump denunţă marţi, în Ajunul Crăciunului, hotărârea lui Joe Biden de a comuta pedeapsa a 37 de condamnaţi la moarte de către justiţia federală în închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, cu doar câteva săptămâni înainte ca democratul să-i transfere puterea republicanului, un susţinător fervent al pedepsei capitale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Joe Biden tocmai a comutat pedeapsa cu moartea a 37 din trei cei mai mari ucigaşi din ţara noastră. Când auzi faptele comise de fiecare dintre ei, nu-ţi vine să crezi că a făcut-o”, scrie pe platforma sa de socializare Truth Social preşedintele ales.

”N-are niciun sens. Rudele şi prietenii (victimelor) sunt şi mai aneantizaţi. Nu le vine să creadă ce se întâmplă!”, adaugă el.

Donald Trump reacţionează astfel faţă de anunţul de luni al succesorului şi în curând al predecesorului său, care a decis să comute pedeapsa a 37 dintre cei 40 de condamnaţila moarte la nivel federal.

Este vorba despre ”cel mai mare număr de comutări ale pedepsei cu moartea ale unui preşedinte american din vremurile moderne”, au subliniat organizaţii de apărarea dreptrurilor omului, mobilizate de săptămâni de zile pentru a-l convinge pe Joe Biden.

Ele se temeau de un val de execuţii la momentul întoarcerii lui Donald Trump la Casa Albă, la 20 ianuarie.

Miliardarul este un susţinător fervent al pedepsei capitale.

În campania sa victorioasă, Donald Trump a îndemnat la o extindere a aplicării acestei pedepse imigranţilor găsiţi vinovaţi de uciderea unor americani sau la traficanţii de droguri şi de persoane.

Ultimele execuţii federale au avut loc la sfârşitul preşedinţiei lui Trump.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat marţi că va cere Departamentului (ministerului) Justiţiei să "urmărească viguros" aplicarea pedepsei pentru a-i apăra pe americani de "violatori violenţi, ucigaşi şi monştri", după ce va fi învestit, pe 20 ianuarie, relatează Reuters.

"Imediat ce voi fi inaugurat voi dispune ca Departamentul Justiţiei să urmărească viguros pedeapsa cu moartea pentru a proteja familiile şi pe copiii americani de violatori violenţi, ucigaşi şi monştri", a asigurat Trump pe platforma sa de social media Truth Social.

Această luare de poziţie vine ca un răspuns la anunţul de luni al preşedintelui în exerciţiu Joe Biden, care a comutat în închisoare pe viaţă pedepsele capitale împotriva a 37 de condamnaţi.

În primul său mandat (2017-2021), Trump a relansat execuţiile la nivel federal, după o pauză de aproape 20 de ani. Când şi-a preluat mandatul, în ianuarie 2021, Biden le-a suspendat.

Spre deosebire de ordinele executive, clemenţele prezidenţiale nu pot fi anulate de succesorul unui şef de stat, dar este posibil ca în viitoare cazuri pedeapsa capitală să fie urmărită mai agresiv, scrie Reuters. Echipa de tranziţie a lui Trump a denunţat luni decizia lui Biden de anulare a execuţiilor.

După 17 ani de întrerupere, 13 condamnaţi au fost ucişi în perioada 14 iulie 2020-16 ianuarie 2021 - adică ”mai mulţi decât în precedentele zece administraţii la un loc”, amintesc organizaţiile.

Doar 40 de condamnaţi în justiţia federală se mai aflau între cei aproximativ 2.300 de deţinuţi aflaţi pe culoarul morţii în Statele Unite înainte de măsura lui Joe Biden. Restul sunt condamnaţi la nivel de state.

Democratul i-a exclus de la comutare pe trei autori de atentate, inclusiv pe Djokhar Tsarnaev, unul dintre cei doi fraţi care au pus bombe la atentatul de la maratonul de la Boston de la 15 aprilie 2013.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Câți români îşi sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Crăciun, conform statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei din cadrul MAI: 383.615 bărbaţi şi 322.869 femei poartă prenume asociate sărbătorii Naşterii Domnului, informează Agerpres. Citește mai departe...

Se zguduie alianțele Rusiei: un alt stat partener, la un pas de dezastru, după colapsul din Siria

Junta militară din Myanmar, un aliat strategic al Rusiei și cu legături economice și politice solide cu China, traversează o perioadă extrem de dificilă. Citește mai departe...

Bilanţul victimelor ciclonului Chido din insula Mayotte este în creștere: cum arată ultimele cifre

Bilanţul victimelor ciclonului Chido din Mayotte, teritoriu francez din Oceanul Indian, a ajuns la 39 de morţi, prefectului insulei, transmite AFP, citat de news.ro.Între timp, Ministerul francez de Interne a actualizat numărul răniţilor la 4.136, dintre care 124 sunt cazuri grave. Citește m...

Tensiuni politice și alegeri cruciale definesc 2024 pentru democrație. 2025 se anunță plin de provocări

Într-un an în care țări reprezentând aproape jumătate din populația lumii au chemat alegătorii la urne, democrațiile au îndurat violențe și spaime majore, dar s-au dovedit și rezistente, scrie Reuters. Citește mai departe...

Infotrafic: condiții dificile de circulație pe drumurile din România din cauza ploii și zăpezii

Ploaia și zăpada îngreunează traficul pe mai multe șosele din România în dimineața de Crăciun. Avertismentul vine de la Centrul Infotrafic. Totuși, nu există șosele închise din cauza zăpezii, scrie Mediafax. Citește mai departe...

Coșmar în Haiti: jurnaliști și forțe de ordine, victimele unui atac sângeros al unei bande

Doi reporteri au fost ucişi şi mai mulţi au fost răniţi într-un atac al unei bande din Haiti, în momentul în care avea loc redeschiderea celui mai mare spital public din Port-au-Prince, a anunţat asociaţia media online din Haiti. Citește mai departe...

Final pozitiv pentru bursele europene înainte de Crăciun: Redresarea Novo Nordisk atrage atenția

Bursele europene au închis marţi în creştere, într-o zi de tranzacţionare scurtată pentru ajunul Crăciunului, relatează CNBC, citat de news.ro.Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat sesiunea în urcare cu aproximativ 0,2%. Citește mai departe...

Sărbătoarea Crăciunului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații

Creştinii prăznuiesc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. Naşterea lui Iisus este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Citește mai departe...

Schimbare majoră în Siria: ce s-a întâmplat pentru prima dată de la căderea lui Assad

Creştinii sirieni au participat, marţi, la slujba din Ajunul Crăciunului pentru prima dată de la răsturnarea preşedintelui Bashar al-Assad la începutul lunii decembrie, într-un prim test al promisiunilor noilor conducători islamişti de a proteja drepturile minorităţilor religioase Citește ma...

Israelul anunţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. Sirenele au fost activate din cauza posibilităţii căderii de şrapnel

Armata israeliană a anunţat că a interceptat, miercuri dimineaţă, o rachetă lansată din Yemen şi care a traversat teritoriul israelian, transmite Reuters, citat de news.ro. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.