Administrația președintelui Joe Biden a ridicat restricțiile care împiedicau Ucraina să utilizeze arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul rusesc, au declarat trei surse familiarizate cu această chestiune, într-o schimbare semnificativă a politicii SUA în conflictul Ucraina-Rusia, scrie Mediafax.
Ucraina intenționează să efectueze primele sale atacuri cu rază lungă de acțiune în zilele următoare, au declarat sursele petru Reuters, fără a dezvălui detalii din cauza preocupărilor legate de securitatea operațională.
Casa Albă a refuzat să comenteze, potrivit Reuters
Mișcarea Statelor Unite, care intervine cu puțin de două luni înainte ca președintele ales Donald Trump să își preia mandatul la 20 ianuarie, vine după luni de cereri din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a permite armatei ucrainene să folosească arme americane pentru a lovi ținte militare rusești departe de granița sa.
Schimbarea urmează desfășurării de către Rusia a trupelor terestre nord-coreene pentru a-și suplimenta propriile forțe, o evoluție care a provocat îngrijorare la Washington și Kiev.
Potrivit surselor, primele lovituri de mare adâncime vor fi probabil efectuate cu ajutorul rachetelor ATACMS, care au o rază de acțiune de până la 190 de mile (306 km).
În timp ce unii oficiali americani și-au exprimat scepticismul cu privire la faptul că permiterea atacurilor cu rază lungă de acțiune va schimba traiectoria generală a războiului, decizia ar putea ajuta Ucraina într-un moment în care forțele ruse câștigă teren și ar putea pune Kievul într-o poziție de negociere mai bună atunci când și dacă vor avea loc discuții privind încetarea focului.
Nu este clar dacă Trump va reveni asupra deciziei lui Biden atunci când va prelua funcția. Trump a criticat mult timp amploarea ajutorului financiar și militar acordat de SUA Ucrainei și a promis să pună capăt rapid războiului, fără a explica cum.
Cu toate acestea, unii republicani din Congres l-au îndemnat pe Biden să slăbească regulile privind modul în care Ucraina poate utiliza armele furnizate de SUA.
Rusia a avertizat că ar considera o mișcare de relaxare a limitelor privind utilizarea de către Ucraina a armelor americane drept o escaladare majoră.