Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare cu 3,45%, iar serviciile cu 7,66%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform AGERPRES.
"Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 100,62%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 4,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 - octombrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2022 - octombrie 2023) a fost 5,8%", se arată în comunicatul INS.Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
- Serviciile poştale, alte legume şi conserve de legume şi fructele proaspete, în topul scumpirilor din octombrie
Serviciile poştale, alte legume şi conserve de legume şi fructele proaspete se află în topul scumpirilor înregistrate în octombrie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, tariful serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 17,82%, comparativ cu octombrie 2023, cel altor legume şi conserve de legume cu 14,39%, iar preţul fructelor proaspete s-a majorat cu 13,73%.
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 4,75% comparativ cu octombrie 2023. Ieftiniri au fost consemnate la mălai (-11,57%), produse de morărit (-10,81%) şi la făină (-10,24%).
Faţă de luna septembrie 2024, cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete (7,88%), alte legume şi conserve de legume (4,02%) şi fructe şi conserve din fructe (2,94%). Pe de altă parte, citricele şi alte fructe meridionale au fost mai ieftine cu 1,03%, în octombrie 2024 faţă de luna anterioară, zahărul cu 0,89% şi mălaiul cu 0,55%.
La capitolul mărfuri nealimentare, în octombrie 2024, faţă de octombrie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 13,47%, tutunul şi ţigările, cu 10,50%, şi articolele chimice, cu 9,86%. În schimb, gazele s-au ieftinit cu 10,96%, iar energia electrică a costat cu 4,05% mai puţin.
Faţă de luna precedentă, în octombrie 2024, energia termică a costat mai mult cu 2,58%, încălţămintea din piele cu 2,21%, iar tricotajele au fost mai scumpe cu 2,04%. Potrivit INS, la această categorie s-au înregistrat ieftiniri la energia electrică, de 2,08% şi la gaze, de 0,93%.
În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 17,82%, cele pentru serviciile de apă, canal, salubritate, cu 11,47%, şi cele de igienă şi cosmetică, cu 10,91%. În schimb, s-au ieftinit serviciile de telefonie, cu 0,38%.
În octombrie 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la chirii (2,42%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (1,76%), la alte servicii cu caracter industrial dar şi la restaurante, cafenele, cantine (1,15%). Ieftiniri s-au înregistrat la serviciile de transport aerian, de 23,45%, la telefonie, de 1,23%, şi la transport interurban (alte feluri de transport), de 0,69%.