Creştere de aproape 13% a acţiunilor IBM, cea mai bună evoluţie zilnică din 2000, susţinută de câştigurilor puternice

Creştere de aproape 13% a acţiunilor IBM, cea mai bună evoluţie zilnică din 2000, susţinută de câştigurilor puternice
📅 2025-01-31

Acţiunile IBM au crescut joi cu aproape 13%, în urma unui raport financiar puternic pentru ultimul trimestru din 2024, care a arătat că dezvoltarea segmentului de inteligenţă artificială a stimulat afacerile din domeniul software ale companiei, transmite CNBC citat de news.ro

Aceasta este cea mai mare creştere zilnică a acţiunilor IBM din 20 iulie 2000, când titlurile companiei au urcat cu 13%.

IBM a raportat un profit ajustat de 3,92 dolari pe acţiune la venituri de 17,55 miliarde de dolari în trimestrul patru, depăşind aşteptările analiştilor consultaţi de LSEG, care anticipau un câştig de 3,75 dolari pe acţiune şi venituri de 17,54 miliarde de dolari.

În ansamblu, veniturile IBM au crescut cu 1% faţă de anul precedent, iar divizia sa de software a înregistrat o creştere impresionantă de 10%, datorită cererii tot mai mari pentru inteligenţa artificială şi sistemul său de operare Red Hat Linux.

CEO-ul IBM, Arvind Krishna, a subliniat că segmentul de inteligenţă artificială generativă al companiei a atins 5 miliarde de dolari în contracte semnate.

”Am încheiat anul cu o creştere de două cifre a veniturilor din Software în ultimul trimestru, impulsionată de accelerarea Red Hat. Clienţii din întreaga lume continuă să apeleze la IBM pentru a se transforma cu ajutorul AI”, a declarat Krishna.

De la începutul anului 2025, acţiunile IBM au înregistrat o creştere de 18%, consolidându-şi poziţia pe piaţă pe fondul entuziasmului legat de tehnologiile AI.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Finance Ministry publishes 2025 budget draft built on 2.5% growth and 7.04% deficit

The Finance Ministry (MF) published on Thursday night the budget draft for this year, built on an economic growth of 2.5%, which brings the Gross Domestic Product (GDP) to 1,912 billion lei current prices.The average annual inflation on which the budget is calculated is 4.4%. Citește mai dep...

Building permits for residential buildings in Romania, up 2.9pct in 2024

The number of building permits issued for residential buildings increased by 2.9% in 2024 from 2023, to 35,667, according to data published on Friday by the National Institute of Statistics (INS). Citește mai departe...

Budget draft/Integrity Agency, Energy Ministry, Environment Ministry expect the largest increases in budget appropriations

The National Integrity Agency (ANI), the Ministry of Energy and the Ministry of Environment, Waters and Forests have the largest proposed increases in budget appropriations in 2025, while the most significant decreases are proposed for the Permanent Electoral Authority (AEP), the High Court of Ci...

Romanian, Dutch JusMins discuss stolen artefacts case

The Romanian minister of justice, Radu Marinescu, asked his Dutch counterpart "to continue efforts for the efficient resolution" of the case involving Romania's Dacian treasure items stolen in Drents, and offered the Dutch side all the necessary support. Citește mai departe...

se reaprinde conflictul di sudul libanului - Armata israeliană a atacat mai multe ținte Hezbollah

Armata israeliană a anunțat că a atacat mai multe ținte Hezbollah din Liban. Israelienii îi acuză pe membrii grupării că nu au respectat prevederile din acordul de încetare a focului. Israelienii au spus joi că au interceptat o dronă lansată de Hezbollah, noteazăMediafax. Citește mai departe...

'Jaful secolului' rulează la Rotterdam, în Olanda

Filmul „Jaful secolului”/ „Traffic”, regizat de Teodora Ana Mihai, scris de Cristian Mungiu, şi inspirat de un caz real - spargerea comisă de un grup de români la muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Citește mai ...

Team Romania va avea 20 de sportivi la Festivalul Olimpic al Tineretului European Bakuriani pentru sporturile de iarnă

Echipa Olimpică a României pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European Bakuriani 2025 are în componenţă 20 de sportivi. Întrecerile sunt programate între 09-16 februarie, în Georgia, potrivit news. Citește mai departe...

Furtul tezaurului dacic - Suspecţii reținuți în Olanda vor fi audiaţi la tribunalul de instrucţie

Suspecţii reţinuţi în cazul furtului comorilor dacice de la Muzeul Drents din Assen vor fi audiaţi vineri de un tribunal olandez de instrucţie, după care procuratura ar putea anunţa mai multe despre caz, scrie De Telegraaf, care menţionează şi că un al patrulea bărbat care a fost Citește mai...

Celebrul balet 'Cenuşăreasa', în coregrafia lui Renato Zanella, va avea premiera în 8 februarie la Opera Naţională Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti prezintă în luna dedicată iubirii, pe 8 februarie, ora 18:30, premiera de balet „Cenuşăreasa” de Serghei Prokofiev, o poveste despre triumful binelui, puterea dragostei adevărate şi speranţa care poate transforma chiar şi cele mai grele încercări Citește mai departe...

Dezmembrarea Ucrainei

S-a declanșat un uriaș scandal. Generat de multiplele afirmații care se circumscriu perspectivei ca statul ucrainean în formula în care supraviețuiește astăzi să fie dezmembrat. Statele Unite au oprit finanțarea lui Zelenskiy. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.