Controverse în jurul participării Israelului la Eurovision 2025. Spania cere o dezbatere publică

Controverse în jurul participării Israelului la Eurovision 2025. Spania cere o dezbatere publică
📅 2025-04-18

Televiziunea publică spaniolă RTVE a cerut vineri o „dezbatere” privind participarea Israelului la Eurovision, a cărui finală este programată în 17 mai în Elveţia, din cauza „îngrijorărilor” legate de „situaţia din Gaza”.

„RTVE a trimis o scrisoare Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), care organizează concursul, „solicitând deschiderea unei dezbateri privind participarea televiziunii publice israeliene (KAN)” la concurs, a precizat postul public spaniol într-un comunicat.

În scrisoarea sa, „RTVE îşi reiterează sprijinul” pentru Eurovision „dar recunoaşte, de asemenea, preocupările pe care situaţia din Gaza şi participarea televiziunii publice KAN le ridică în cadrul societăţii civile spaniole”, continuă msajul.

„RTVE consideră că ar fi oportun ca UER să recunoască existenţa acestei dezbateri şi să faciliteze un spaţiu de reflecţie între radiodifuzorii membri ai UER cu privire la participarea televiziunii publice israeliene KAN”, se mai arată în comunicat.

Strict vorbind, Eurovision este un concurs între televiziunile publice ale diferitelor ţări care organizează evenimentul şi aleg un candidat care să le reprezinte. Absenţa televiziunii publice israeliene ar însemna, prin urmare, absenţa unui candidat israelian la Eurovision.

Împreună cu Franţa, Marea Britanie, Italia şi Germania, Spania este unul dintre „Big Five”, cei cinci care contribuie cel mai mult la Eurovision. Anul trecut s-a clasat pe locul 7 cu piesa „Zorra”.

Treizeci şi şapte de ţări urmează să participe, prin intermediul televiziunilor lor naţionale, la ediţia din 2025 a Eurovision, cel mai mare concurs de cântece din lume, care va avea loc la Basel, în Elveţia, în luna mai.

Postul de televiziune israelian KAN a ales-o pe Yuval Raphael, o supravieţuitoare a atacului Hamas din 7 octombrie, drept candidatul din acest an.

Anul trecut, prezenţa Israelului a provocat numeroase reacţii din partea mai multor participanţi. Mai multe ţări au cerut chiar ca Israelul să fie exclus din concurs, la fel ca Rusia atunci când a invadat Ucraina în 2022.

Cu toate acestea, EBU nu a cedat, argumentând că este „dificil” să compari conflicte şi războaie şi că nu este datoria ei să facă acest lucru. Cu toate acestea, organizaţia a respins cântecul propus de televiziunea publică israeliană, considerându-l prea politic. Ţara a îndeplinit în cele din urmă condiţiile impuse de EBU şi a participat la Eurovision.

Însă evenimentul 2024, care a avut loc în Malmö, Suedia, a fost deosebit de haotic şi plin de controverse. Mii de persoane au manifestat în oraşul suedez pentru a se opune participării Israelului la competiţie. Securitatea a trebuit să fie consolidată din cauza atmosferei tensionate, dar şi pentru a proteja candidatul israelian.

Israelul şi-a reluat bombardamentele la 18 martie, punând capăt unui armistiţiu de două luni cu Hamas în Fâşia Gaza, unde războiul a fost declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste asupra Israelului la 7 octombrie 2023.

Ministerul Sănătăţii din Hamas a declarat joi că cel puţin 1.522 de palestinieni au fost ucişi de la reluarea ofensivei israeliene, ajungând la 50.886 numărul morţilor de la începutul războiului.

Atacul din 7 octombrie s-a soldat cu moartea, de partea israeliană, a 1.218 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale. În acea zi, 251 de persoane au fost răpite. Dintre acestea, 58 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 34 au murit, potrivit Israelului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Scena care a stârnit furie: O tânără s-a filmat în timp ce bea liniștită din cafea și trece pe lângă victima unui atac. A filmat-o în timp ce zăcea pe jos

O scenă filmată la scurt timp după atacul armat de la Universitatea de Stat din Florida (FSU) a stârnit furie pe rețelele sociale. O tânără s-a filmat în timp ce își bea liniștită cafeaua și trece nepăsătoare pe lângă o colegă rănită care zăcea pe jos. Citește mai departe...

Proiectul primului avion european de genrația a 6-a, în pericol - Acuze între parteneri după fuziunea Tempest și F-X

Colaborarea dintre Marea Britanie, Japonia și Italia pentru construcția unui avion de generația a 6-a începe să scârțâie, Marea Britanie fiind acuzată de parteneri de egoism în privința dezvoltării programului, notează defenseromania.ro. Citește mai departe...

Fetiță de 8 ani, găsită moartă pe canapea, după ce a acceptat 'Provocarea deodorantului' pe TikTok

Un telefon. Un spray deodorant. O provocare stupidă de pe internet. Un copil mort. Acestea sunt ingredientele unei tragedii care ar trebui să zdruncine orice părinte care își lasă copilul nesupravegheat pe rețelele sociale. Citește mai departe...

ANCOM îi răspunde lui Nicușor Dan după ce s-a plâns că a fost ținta unui atac cibernetic

ANCOM a luat măsuri în urma sesizării depuse de Nicușor Dan la alegerile prezidențiale cu privire la comportamentul anormal observat pe conturile sale oficiale de pe mai multe platforme online. Citește mai departe...

Meciul Oţelul – Unirea Slobozia: Mihalcea – Aş fi făcut 10 schimbări dacă se putea

Tehnicianul echipei Unirea Slobozia, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, după meciul cu Oţelul Galaţi, pierdut cu scorul de 0-2, că dacă ar fi fost posibil ar fi făcut zece schimbări, potrivit news.ro"Foarte puţine de spus după meciul de astăzi. Citește mai departe...

Londra interzice intrarea scriitorului francez Renaud Camus în Regatul Unit

Autorităţile britanice au interzis scriitorului francez Renaud Camus să intre în Marea Britanie, a confirmat vineri pentru AFP editorul său de limbă engleză, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Fostul premier sloven Janez Jansa, achitat în primă instanţă de acuzaţii de corupţie

O instanţă din Slovenia a pronunţat vineri decizia de achitare în primă instanţă a lui Janez Jansa, trei ori prim-ministru şi principala figură a opoziţiei din această ţară, şi a doi presupuşi complici, acuzaţi de abuz în serviciu şi corupţie, relatează Reuters, potrivit Citește mai departe...

Republicanii lansează o anchetă parlamentară privind Harvard

Republicanii din Congresul SUA au anunţat joi că au lansat o anchetă asupra Harvard, acuzând-o de încălcarea legilor privind egalitatea, acesta fiind cel mai recent atac al taberei trumpiste asupra prestigioasei universităţi, transmite France Presse, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Ryan Gosling va fi capul de afiş al unui nou film Star Wars în 2027

După succesul blockbusterului "Barbie", în care l-a interpretat pe Ken, actorul american Ryan Gosling va fi capul de afiş al unui nou opus din saga cult "Războiul stelelor", care va fi lansat în mai 2027, transmite France Presse, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Preşedintele palestinian vizitează Siria, prima sa vizită în această ţară în 16 ani

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, s-a întâlnit vineri la Damasc cu preşedintele interimar sirian, Ahmad al-Chareh, cu ocazia primei sale vizite în Siria din ultimii 16 ani, transmite France Presse, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.