Republicanii lansează o anchetă parlamentară privind Harvard

Republicanii lansează o anchetă parlamentară privind Harvard
📅 2025-04-19

Republicanii din Congresul SUA au anunţat joi că au lansat o anchetă asupra Harvard, acuzând-o de încălcarea legilor privind egalitatea, acesta fiind cel mai recent atac al taberei trumpiste asupra prestigioasei universităţi, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

De câteva săptămâni, administraţia Trump poartă un război financiar cu o serie de universităţi americane acuzate că au permis antisemitismului să înflorească în timpul mişcărilor studenţeşti împotriva războiului din Gaza, o acuzaţie pe care acestea o neagă.

Printre ţinte se numără Universitatea Harvard, căreia i-a îngheţat granturi în valoare de 2,2 miliarde de dolari după ce a respins cererile guvernului american. Donald Trump ameninţă să meargă şi mai departe prin anularea facilităţilor fiscale acordate Universităţii Harvard, pe care a acuzat-o că răspândeşte "ură şi imbecilitate".

"Cred că Harvard este o ruşine. Cred că ceea ce fac ei este o ruşine", a adăugat el joi în faţa presei în Biroul Oval, relativizând totodată implicarea sa în această afacere, "gestionată de avocaţi".

În scrisoarea lor prin care anunţă deschiderea unei anchete parlamentare, deputaţii republicani îi spun preşedintelui universităţii că vor monitoriza "nerespectarea legilor privind drepturile civile", în special discriminarea bazată pe origine.

"Harvard pare atât de incapabilă sau de puţin dispusă să împiedice discriminarea ilegală, încât instituţia, la cererea dumneavoastră, refuză să ia în considerare un acord de soluţionare rezonabil propus de oficialii federali şi menit să readucă Harvard în conformitate cu legea", scriu preşedintele Comitetului de Investigaţii al Camerei Reprezentanţilor, James Comer, şi congresmanul republican Elise Stefanik.

"Nicio instituţie nu are dreptul să încalce legea", au adăugat ei, adresându-se preşedintelui universităţii, Alan Garber.

Acest episod se adaugă unei alte ameninţări lansate miercuri de administraţia Trump, care intenţionează să interzică universităţii să accepte studenţi străini dacă nu acceptă să se supună controalelor privind admiterea, angajarea şi orientarea politică.

Refuzul preşedintelui universităţii de a se conforma cerinţelor lui Donald Trump a fost salutat de mulţi profesori şi studenţi ca un semn rar de rezistenţă, în timp ce Universitatea Columbia din New York a acceptat să întreprindă reforme sub presiunea republicanului.

Conform cercetătorului Avi Steinberg, personalul şi studenţii de la Harvard s-au mobilizat joi împotriva administraţiei Trump, demonstrând în campusul Cambridge din apropiere de Boston.

"Ei doresc ca Harvard să îşi respecte promisiunile făcute studenţilor şi profesorilor săi de a proteja fiecare student din campus, de a proteja facultatea şi în special de a proteja libertatea de exprimare", a declarat el pentru AFP.

Instituţia, care are în jur de 30.000 de studenţi, se află de ani buni în fruntea clasamentului mondial Shanghai al instituţiilor de învăţământ superior.

Ca şi alte campusuri, este în vizorul conservatorilor, care de ani de zile duc o ofensivă împotriva universităţilor americane pe care le consideră prea de stânga.

Ofensiva a fost intensificată în timpul mobilizărilor studenţeşti în sprijinul poporului palestinian şi împotriva războiului Israelului din Gaza, care au condus la critici generalizate privind lipsa de protecţie a studenţilor evrei din campus

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Germania cere eliberarea sindicalistului belarus Aleksandr Yarașuk, închis de regimul de la Minsk

Germania a cerut sâmbătă eliberarea imediată a sindicalistului şi opozantului din Belarus, Aleksandr Yaraşuk, închis în urmă cu exact trei ani de regimul de la Minsk, informează EFE, conform Agerpres. Citește mai departe...

Nicuşor Dan: Guvernul Ciolacu are o cotă de încredere extrem de mică / Un preşedinte trebuie să fie implicat pe toate problemele societăţii

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că Guvernul Ciolacu are o cotă de încredere extrem de mică, iar rezultatul unor alegeri prezidenţiale înseamnă şi un semnal pentru clasa politică de la societate, care este direcţia în care Citește ma...

Noaptea trecută a fost nebunie pe front: Rusia și Ucraina au tras din toate direcțiile

Forţele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. Citește mai departe...

Incendiu de vegetație în Harghita: Flăcările au cuprins peste 20 de hectare

Un incendiu de vegetație afectează peste 20 de hectare de teren în județul Harghita. Mai multe echipaje de pompieri intervin la fața locului.Potrivit ISU Harghita, pompierii intervin sâmbătă la un incendiu de vegetație uscată în Toplița, în zona Dealul Zăpodea. Citește mai departe...

Nicuşor Dan critică cenzura opiniilor politice: Spectrul amenzii sperie oamenii să se manifeste, ceea ce este absurd

Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că nu este de acord cu modul în care procedează Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă în situaţii simetrice în care oamenii exprimă opinii politice într-o parte sau Citește mai ...

VIDEO Elena Lasconi pune etichete contracandidaților: Pinocchio, Frumoasa din Pădurea Adormită și Cameleonul

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, a fost întrebată, la Prima TV, cum i-ar caracteriza pe rivalii pentru Cotroceni folosind un singur cuvânt. Citește mai departe...

Nicuşor Dan a declarat că nu va demisiona de la Primăria Capitalei dacă pierde alegerile prezidenţiale

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că dacă pierde cursa pentru Preşedinţia României nu demisionează de la Primărie, deoarece oamenii i-au dat un mandat să facă lucruri pentru ei şi că va continua proiectele începute ca edil, Citește ma...

Nicuşor Dan promite un raport detaliat despre anularea alegerilor din 2024, dacă va deveni preşedinte

Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că în cazul în care va deveni preşedintele României, atunci va veni cu un raport detaliat despre anularea alegerilor din 2024 şi a precizat că nu este deloc suficient ceea ce s-a publicat până Citește ...

Scandal de proporții în lumea ortodoxă: Episcopul subordonat Moscovei nu poate pleca de la Ierusalim cu Lumina Sfântă

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, subordonat Patriarhiei Moscovei, a avut, joi şi vineri, două încercări nereuşite de a pleca spre Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă, fapt exploatat propagandistic de presa rusă, deşi o delegaţie oficială a Mitropoliei Moldovei, de care Citește mai ...

Cel puțin 27 de oameni au murit, sâmbătă dimineaţă, în urma bombardamentelor israeliene în Gaza

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineaţă, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii, transmite EFE, conform Agerpres. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.