Colonelul (în rezervă) Robert (Bob) E. Hamilton, PhD, este directorul de cercetare al Programului pentru Eurasia al Institutului de Cercetare în Politică Externă și un expert de renume în geopolitica și securitatea spațiului euroasiatic. Cu o carieră de 30 de ani în Armata Statelor Unite, în calitate de ofițer specializat în afaceri externe pentru regiunea euroasiatică, Hamilton a servit în țări precum Belarus, Afganistan, Irak și Georgia. De asemenea, a fost profesor asociat în cadrul Colegiului Militar al Armatei SUA, unde a predat cursuri despre spațiul euroasiatic, și a publicat numeroase lucrări despre conflicte și probleme de securitate, concentrându-se în special pe fostul spațiu sovietic și Balcani.
Într-un interviu acordat Serviciului moldovenesc al Europei Libere, colonelul Hamilton analizează relația tot mai complexă dintre China și Rusia, explorând impactul acesteia asupra Europei de Est, Moldovei și regiunii Mării Negre. Bazându-se pe ideile dezvoltate în cartea sa recentă, The China-Russia Relationship: The Dance of the Dragon and the Bear (Global Power Shift), Hamilton examinează modul în care aceste două puteri implementează inițiative economice precum Belt and Road Initiative și desfășoară campanii informaționale pe platforme precum TikTok pentru a influența regiunea. De asemenea, el discută consecințele multipolarității asupra statelor mici și provocările cu care acestea se confruntă într-o lume tot mai dominată de competiția marilor puteri.
Europa Liberă: China și Rusia colaborează tot mai mult la nivel global, în special în regiuni precum Europa de Est și Asia Centrală, unde interesele lor se intersectează cu cele ale Vestului. Cum credeți că acest parteneriat modelează dinamica în Europa de Est? Și ce provocări creează pentru țări precum Republica Moldova, care oscilează între Est și Vest?
Bob Hamilton: Dinamica din Europa de Est variază în funcție de cât de bine sunt ancorate țările în structurile Vestului. România, de exemplu, este profund integrată în UE și NATO, în timp ce Moldova, deși este candidată la aderarea la UE, nu poate adera la NATO fără o modificare constituțională. Țări precum Moldova, care nu sunt pe deplin integrate în instituțiile Vestului, rămân mai vulnerabile la influența și interferența din partea Chinei și a Rusiei.
Înainte de invazia rusă pe scară largă în Ucraina, exista un parteneriat în dezvoltare între China și Rusia în Europa de Est. Implicarea Chinei în regiune a fost definită în mare parte de inițiative economice, precum Inițiativa Belt and Road (BRI) și cadrul „17+1”, care acum s-a redus la „14+1”. (Cadrul „17+1”, lansat de Ministerul de Externe al Chinei, a fost conceput pentru a consolida legăturile comerciale și investiționale între China și 17 țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv Albania, Polonia și România. După retragerea Estoniei, Letoniei și Lituaniei în 2022, inițiativa este acum denumită „14+1” – n.r.)
Totuși, abordarea Chinei a fost adesea lipsită de o înțelegere profundă a contextelor și priorităților specifice ale țărilor din regiune, de la Statele Baltice până la Marea Neagră. Această eroare, combinată cu interesul scăzut pentru cadrul „17+1,” a determinat China să-și concentreze eforturile pe țările cu tendințe mai autoritare, cum ar fi Serbia și Georgia, și pe Ungaria, care a adoptat o orientare pro-rusă și pro-chineză, în ciuda faptului că este membră a UE.
Între timp, țări precum Moldova și Ucraina, care încă oscilează între Est și Vest, se confruntă cu provocări unice. De exemplu, știm că Rusia a interferat activ în politica internă a Moldovei, inclusiv prin încercări de a cumpăra voturi în timpul recentelor alegeri prezidențiale și a referendumului pro-UE. Chiar și în țări precum România, care sunt ferm ancorate în structurile Vestului, interferența persistă. Informații recente din partea serviciilor românești au arătat că Rusia a folosit TikTok și alte platforme pentru a promova candidatul pro-rus [Călin] Georgescu. Deși nu există dovezi că China a fost implicată, rămâne întrebarea dacă TikTok — sau China — a jucat vreun rol în facilitarea acestei activități. Dacă se dovedește, o astfel de implicare ar ridica preocupări semnificative pentru regiune.
Europa Liberă: Ați arătat că platforme precum TikTok sunt utilizate tot mai des de Rusia și China pentru a-și promova interesele, China adoptând unele dintre tacticile mai destabilizatoare ale Rusiei. Având în vedere aceste schimbări, cât de semnificative credeți că sunt riscurile pentru Moldova și alte state din Europa de Est?
Bob Hamilton: Platformele precum TikTok și Facebook sunt tot mai des folosite de China, Rusia și alte guverne pentru a-și promova interesele prin campanii de informare. Diferența între guvernele din Vest și țări precum Rusia sau China este că Vestul tinde să spună adevărul și are restricții politice, instituționale și legale privind ceea ce poate comunica în spațiul informațional. Rusia și China nu se confruntă cu astfel de restricții, ceea ce le face mai agile și mai dinamice în acest domeniu.
Istoric, China s-a concentrat pe promovarea unei imagini pozitive despre ea însăși, încercând să construiască o percepție favorabilă în regiune. În schimb, Rusia a urmărit o abordare foarte diferită, încercând să erodeze încrederea în toate celelalte. Rusia știe că nu este populară în multe părți ale Europei de Est, așa că, în loc să se promoveze, se concentrează pe semănarea haosului și pe subminarea încrederii în alte guverne, instituții democratice și actori.
Recent, însă, China pare să se îndrepte în aceeași direcție ca Rusia, adoptând tactici menite să semene haos, confuzie, nemulțumire și dispreț față de alte guverne democratice, în loc să promoveze exclusiv modelul chinezesc. În opinia mea, aceasta este o tactică mult mai periculoasă în spațiul informațional. Dacă chinezii doar și-ar promova propriul model, acest lucru ar fi în regulă — este ceea ce fac toate guvernele și ar deschide ușa unui dialog despre care model este superior, cel vestic sau cel chinezesc. Dar dacă China adoptă tactici mai apropiate de cele rusești, precum minciuni, conturi false, utilizarea de boți și subminarea stabilității politice și sociale, acest lucru devine o problemă mult mai mare. Dovezile sugerează că China se îndreaptă într-adevăr în această direcție.
Europa Liberă: China este cunoscută pentru politica sa de „non-interferență” în afacerile interne ale altor state. Credeți că această politică este reală în Europa de Est sau ar putea reprezenta o amenințare la adresa suveranității statelor precum Moldova, având în vedere implicarea tot mai mare a Chinei?
Bob Hamilton: În Europa de Est, Rusia reprezintă o amenințare mult mai mare la adresa suveranității decât China, în principal pentru că reprezintă o amenințare militară. China, în schimb, nu are o prezență militară în regiune și nici nu este geografic apropiată. China s-a concentrat pe utilizarea instrumentelor economice, diplomatice și informaționale, mai degrabă decât pe cele militare.
Totuși, China pare să adopte unele dintre tacticile Rusiei, cum ar fi utilizarea dezinformării. În timp ce Rusia este amenințarea imediată la adresa suveranității și stabilității în Europa de Est, abordarea în evoluție a Chinei — în special în sfera informațională — ar putea deveni mai îngrijorătoare în timp.
Europa Liberă: Să vorbim despre inițiativele economice și culturale ale Chinei, precum proiectele de infrastructură și Institutele Confucius. Ce lecții ar putea învăța țări precum Moldova din aceste inițiative, astfel încât să beneficieze de ele fără a deveni dependente de influența chineză?
Bob Hamilton: Pentru țări precum Moldova, care este candidată la aderarea la UE, dar nu membră NATO, cheia este echilibrarea oportunităților și riscurilor asociate cu inițiative precum Belt and Road Initiative (BRI).
Narațiunea din SUA deseori portretizează BRI ca pe un efort chinezesc ascuns de a construi o rețea globală de infrastructură militară sau de a emite împrumuturi prădătoare care duc la confiscarea activelor. Cu toate acestea, există puține dovezi care să susțină această narațiune. De exemplu, singurul caz semnificativ este un port din Sri Lanka, unde o companie chineză a obținut un contract de concesiune pe 99 de ani după ce guvernul nu a reușit să ramburseze un împrumut. Totuși, țări precum Serbia au întotdeauna opțiunea de a naționaliza infrastructura dacă este necesar, iar China este puțin probabil să răspundă militar în astfel de scenarii.
Riscurile reale ale proiectelor BRI constau în modul în care sunt implementate. Companiile chineze adesea își aduc propriii muncitori, limitând astfel oportunitățile de angajare pentru localnici. Chiar și atunci când localnicii sunt angajați, condițiile de muncă nu respectă întotdeauna standardele internaționale. De asemenea, multe proiecte duc lipsă de protecții suficiente pentru mediu, ceea ce poate avea consecințe semnificative. În plus, corupția este o preocupare majoră, deoarece elitele locale folosesc frecvent aceste proiecte pentru a sifona fonduri, uneori cu știința Chinei, alteori fără.
Cu toate acestea, proiectele BRI pot oferi beneficii tangibile. Ele construiesc infrastructura necesară pentru ca țări precum Moldova să se integreze în economia globală, să avanseze comerțul și să îmbunătățească conectivitatea. Aceste inițiative fac parte dintr-o strategie mai largă a Chinei, care include Global Development Initiative și Global Security Initiative, menite să exporte modelele economice și de securitate ale Chinei la nivel mondial.
Pentru Moldova, lecția este să profite de avantajele oferite de aceste proiecte, rămânând în același timp vigilentă față de potențialele dezavantaje, cum ar fi problemele legate de forța de muncă, degradarea mediului și corupția. Prin abordarea acestor riscuri, Moldova poate beneficia economic fără a deveni excesiv de dependentă de China.
Europa Liberă: Ați discutat anterior despre diferențele și suprapunerile dintre strategiile Chinei și Rusiei. De asemenea, ați menționat că strategiile Chinei încep să semene din ce în ce mai mult cu cele ale Rusiei. Ați putea detalia această schimbare? Sunt strategiile lor complementare în regiune sau devin tot mai asemănătoare? De ce credeți că China aplică strategii tot mai asemănătoare cu cele ale Rusiei?
Bob Hamilton: Cred că este vorba despre o combinație de factori. În primul rând, există eșecul — sau cel puțin eșecul iminent — al inițiativei „17+1”. Când China a lansat acest efort acum aproximativ un deceniu, scopul era să construiască o rețea puternică de relații cu țările dintre Marea Baltică și Marea Neagră, utilizând instrumente economice precum Belt and Road Initiative (BRI). Pentru China, prioritățile centrale ale diplomației sale au fost întotdeauna promovarea pozițiilor privind suveranitatea și integritatea teritorială. Acestea includ nerecunoașterea Taiwanului, suprimarea criticilor privind abuzurile asupra drepturilor omului în Xinjiang și obținerea sprijinului pentru pretențiile sale în Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud.
Prin „17+1”, China spera să extindă BRI în Europa de Est și să obțină sprijin diplomatic din partea țărilor din regiune. Cu toate acestea, acest efort nu a mers conform planului. În unele cazuri, a avut chiar efecte contrare. De exemplu, Lituania nu doar că a părăsit „17+1”, dar și-a întărit relațiile cu Taiwan, permițând deschiderea unei reprezentanțe diplomatice taiwaneze la Vilnius. Acesta a fost un eșec diplomatic semnificativ pentru China, lăsând-o într-o poziție mai proastă decât înainte de inițiativă.
Cred că schimbarea Chinei către adoptarea unor metode mai apropiate de cele rusești — în special în sfera informațională — este parțial un răspuns la această frustrare. Concentrarea inițială pe „cooperare câștig-câștig,” promovată ca o piatră de temelie a diplomației sale, nu a obținut rezultatele dorite în Europa de Est. Mai puține țări s-au aliniat așa cum spera China, iar unele au început chiar să se distanțeze activ, așa cum am văzut cu statele baltice care au părăsit „17+1”.
Cu mai puține de pierdut, China a devenit mai asertivă și, uneori, mai agresivă în abordarea sa. În sfera informațională, pare să împrumute din strategia Rusiei, adoptând tactici precum dezinformarea și eforturile de subminare a încrederii în guvernele democratice. Deși acest lucru nu este complet nou pentru China, schimbarea recentă către metode mai evident destabilizatoare reflectă frustrarea sa față de lipsa de succes a eforturilor sale diplomatice și economice anterioare.
Europa Liberă: În contextul războiului din Ucraina și al parteneriatului China-Rusia, cum vedeți că se schimbă balanța de putere în regiunea Mării Negre? Care ar putea fi implicațiile pe termen lung pentru țările din zonă?
Bob Hamilton: Viitorul regiunii Mării Negre depinde în mare măsură de rezultatul războiului din Ucraina. Dacă Rusia câștigă sau chiar dacă păstrează teritoriile pe care le-a acaparat până acum, Marea Neagră ar putea deveni efectiv un „lac rusesc,” la fel cum era un spațiu controlat de sovietici în timpul Războiului Rece.
Aceasta ar avea implicații catastrofale pentru securitatea regională. Ar putea duce la o militarizare sporită a regiunii, limitarea accesului comercial și, posibil, subminarea stabilității țărilor vecine precum Moldova, România și Bulgaria.
Rolul Turciei ar fi, de asemenea, esențial într-un astfel de scenariu. Turcia ar putea alege să se alinieze mai strâns cu membrii NATO, precum România și Bulgaria, promovând o cooperare regională mai mare, sau ar putea continua să joace un rol de echilibru, menținând relații cu Rusia și limitând influența mai largă a Occidentului în Marea Neagră.
Europa Liberă: Credeți că parteneriatul dintre China și Rusia ar putea schimba modul în care Statele Unite se implică în Europa de Est? Există riscul unui scenariu „Ialta 2.0”, în care Europa de Est este împărțită în sfere de influență?
Bob Hamilton: Un scenariu de tip „Ialta 2.0” este puțin probabil sub administrația actuală a lui Biden, deoarece politica SUA a pus accent pe o ordine internațională bazată pe reguli și a respins conceptul de sfere geografice de influență. Totuși, având în vedere că Donald Trump a câștigat alegerile recente și va prelua curând președinția, un astfel de scenariu ar putea deveni mai plauzibil sub o conducere cu o abordare mai tranzacțională sau pragmatică a afacerilor globale.
Un asemenea scenariu ar fi o greșeală gravă din două motive. În primul rând, ar submina suveranitatea țărilor din regiune, transformându-le în obiecte ale politicii marilor puteri, în loc să le permită să fie actori independenți. Suveranitatea, deși deseori încălcată, este un principiu fundamental care permite țărilor să ia propriile decizii în privința alianțelor și instituțiilor internaționale.
În al doilea rând, un astfel de acord ar fi probabil de scurtă durată, deoarece Rusia are un istoric lung de încălcare a angajamentelor internaționale atunci când acestea nu îi mai servesc interesele. De la acorduri tactice de neescaladare în Siria până la tratate strategice de dezarmare cu SUA, Rusia a ignorat constant acordurile când le-a considerat dezavantajoase.
Pentru țări precum Moldova, miza este deosebit de mare dacă Rusia câștigă în Ucraina. Istoric, Rusia a fost provocată la fel de mult de aspirațiile către UE, pe cât a fost de NATO. Criza din Ucraina din 2013-2014, de exemplu, a fost declanșată de decizia lui Ianukovici de a nu semna Acordul de Asociere cu UE, nu de probleme legate de NATO. Acest lucru subliniază riscurile mai largi pentru Moldova, care rămâne vulnerabilă la interferențele rusești, mai ales în Transnistria.
În cele din urmă, ideea că extinderea NATO a declanșat intervențiile Rusiei este contrazisă de istorie. Rusia a intervenit în Georgia în 1992 și în Transnistria, în Moldova, în 1992-1993, cu mult înainte ca extinderea NATO către aceste țări să fie discutată.
Europa Liberă: Credeți că viziunea unei lumi multipolare, susținută de Rusia și țările BRICS, oferă mai multe oportunități sau provocări pentru statele mici precum Moldova?
Bob Hamilton: Ideea multipolarității scoate în evidență o diferență fundamentală între modul în care SUA și Occidentul percep relațiile internaționale și cum le văd China și Rusia. SUA și aliații săi pun accent pe o ordine bazată pe reguli, stabilită după al Doilea Război Mondial, unde statele mai mici își păstrează autonomia și suveranitatea, iar raporturile de putere sunt reglementate de instituții.
În schimb, China și Rusia se concentrează pe putere și polaritate, având ca viziune un aranjament al marilor puteri care să gestioneze afacerile globale.
Această viziune este, în mod obiectiv, negativă pentru statele mici, deoarece le supune capriciilor marilor puteri, lipsindu-le de autonomie și de capacitatea de a-și decide singure alianțele internaționale și participarea în organizații globale. Istoric, fiecare aranjament între marile puteri a dus, în cele din urmă, la conflicte între acestea, ceea ce face ca modelul să fie unul instabil.
Mai mult, deși China și Rusia împărtășesc dorința de a pune capăt hegemoniei SUA, alinierea dintre ele este doar de suprafață. Rusia își concepe viziunea asupra lumii cu mai multe centre de putere — cum ar fi Moscova, Beijing, Washington și altele – care să colaboreze. În schimb, China vede doar două centre majore de putere: Beijing și Washington, iar toate celelalte state, inclusiv Rusia, sunt considerate secundare. Această diferență evidențiază limitele cooperării lor și perspectivele divergente asupra unei lumi multipolare.
Interviu de Ecaterina Locoman