CFR Călători anunță adaptarea temporară a capacității de transport, măsură care vizează suspendarea unor trenuri.
Potrivit unui comunicat al companiei, „adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact minim asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan”.
Ce rute vor fi afectate
De exemplu, pe relația București Nord – Constanța și retur, dintr-un număr de 28 de trenuri pe zi (4 Regio, 20 InterRegio și 4 InterCity) vor circula 24 de trenuri din care 16 sunt InterRegio. Cele două perechi de trenuri sistate temporar pe acest traseu nu sunt programate să circule la ore de impact maxim, astfel că la interval de o oră față de trenul sistat, călătorii au la dispoziție un alt tren, arată CFR Călători.
Pe relația Constanța – Mangalia și retur, din 16 de trenuri Regio pe zi, au rămas în circulație, iar între Oravița și Anina, unde calea ferată este preponderent turistică, până la Paște trenul va circula în zilele de vineri – sâmbătă – duminică, în fiecare săptămână. În restul zilelor, traficul de călători este aproape inexistent.
Pe distanța București – Brașov și retur, din 44 de trenuri (15 Regio, 25 InterRegio și 4 InterCity) vor circula un număr de 41 de trenuri.
„Menționăm că din cele 3 trenuri suspendate, trenul IR 1636 circula numai în zilele de duminică”, arată compania.
Pasagerii care au deja bilete la trenurile suspendate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate.