ATP Munchen: Zverev i-a cerut arbitrului de scaun să fie evacuat un individ care l-a şicanat cu privire la acuzaţiile de violenţă domestică

ATP Munchen: Zverev i-a cerut arbitrului de scaun să fie evacuat un individ care l-a şicanat cu privire la acuzaţiile de
📅 2025-04-19


Alexander Zverev a fost deranjat de un spectator în timpul sfertului de finală de vineri de la turneul de la Munchen, astfel că sportivul i-a cerut arbitrului de scaun ca individul care l-a şicanat făcând referire la acuzaţiile de violenţă domestică să fie evacuat, relatează Reuters, potrivit news.ro

Zverev, care juca împotriva lui Tallon Griekspoor, a fost huiduit în timp ce servea la 5-5 în setul al doilea, iar spectatorul a strigat: "Haide, tu... wifebeater (bătăuş de soţie)!"

Zverev nu a reacţionat iniţial, stăpânindu-şi nervii în timp ce alţi câţiva spectatori îl huiduiau pe individ. El a câştigat game-ul, dar în timpul schimbării a vorbit cu arbitrul de scaun Fergus Murphy. „Fergus, te rog dă-l afară”, a spus Zverev.

Organizatorii au confirmat că spectatorul a fost îndepărtat din tribune.

"Din nefericire, întotdeauna există unul sau doi idioţi în arenă. Nu este nicio problemă”, a declarat ulterior Zverev.

În luna iunie a anului trecut, avocaţii lui Zverev au declarat că acesta a acceptat o înţelegere după ce mama copilului său, Brenda Patea, l-a acuzat de abuz fizic, iar un tribunal german a închis cazul. Zverev a negat în mod repetat acuzaţiile.

El l-a învins pe Griekspoor cu 6-7(6), 7-6(3), 6-4, într-un meci de peste trei ore, răzbunându-şi astfel înfrângerea suferită în faţa olandezului la Indian Wells luna trecută.

„Nici nu-mi pasă dacă a fost ca un roller-coaster, am câştigat”. a spus Zverev. „Mulţimea m-a purtat spre victorie. Eram deja epuizat mental, dar ei m-au încurajat în faza decisivă”.

Zverev îl va înfrunta în semifinale pe ungurul Fabian Marozsan.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Nicuşor Dan: Statul român a pierdut lupta cu drogurile – Măsuri propuse pentru combaterea fenomenului, dacă va ajunge preşedinte

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, este de părere că statul român a pierdut, „categoric”, lupta cu drogurile în acest moment. Citește mai departe...

VIDEO Nadia Comăneci urează Paşte Fericit românilor din întreaga lume

Nadia Comăneci a transmis Paşte Fericit românilor de pretutindeni, marea campioană afirmând că petrece Sărbătorile Pascale la Madrid, unde va avea loc gala Laureus, conform news.ro. Citește mai departe...

În cădere liberă, Nicușor Dan susține că nu mai știe datele din sondaje: El este singurul candidat care și-a publicat sondaj

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat că dacă alegerile ar avea loc astăzi, atunci candidatul AUR, George Simion ar fi în turul al doilea. Citește mai departe...

Nicuşor Dan: Nu o voi graţia pe Elena Udrea dacă voi ajunge preşedinte, mesajul trebuie să fie 'în direcţia respectării legii'

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, susţine că nu o va graţia pe Elena Udrea în cazul în care va fi ales preşedinte al României la scrutinul din luna mai. Citește mai departe...

Germania cere eliberarea sindicalistului belarus Aleksandr Yarașuk, închis de regimul de la Minsk

Germania a cerut sâmbătă eliberarea imediată a sindicalistului şi opozantului din Belarus, Aleksandr Yaraşuk, închis în urmă cu exact trei ani de regimul de la Minsk, informează EFE, conform Agerpres. Citește mai departe...

Nicuşor Dan: Guvernul Ciolacu are o cotă de încredere extrem de mică / Un preşedinte trebuie să fie implicat pe toate problemele societăţii

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că Guvernul Ciolacu are o cotă de încredere extrem de mică, iar rezultatul unor alegeri prezidenţiale înseamnă şi un semnal pentru clasa politică de la societate, care este direcţia în care Citește ma...

Noaptea trecută a fost nebunie pe front: Rusia și Ucraina au tras din toate direcțiile

Forţele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. Citește mai departe...

Incendiu de vegetație în Harghita: Flăcările au cuprins peste 20 de hectare

Un incendiu de vegetație afectează peste 20 de hectare de teren în județul Harghita. Mai multe echipaje de pompieri intervin la fața locului.Potrivit ISU Harghita, pompierii intervin sâmbătă la un incendiu de vegetație uscată în Toplița, în zona Dealul Zăpodea. Citește mai departe...

Nicuşor Dan critică cenzura opiniilor politice: Spectrul amenzii sperie oamenii să se manifeste, ceea ce este absurd

Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că nu este de acord cu modul în care procedează Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă în situaţii simetrice în care oamenii exprimă opinii politice într-o parte sau Citește mai ...

VIDEO Elena Lasconi pune etichete contracandidaților: Pinocchio, Frumoasa din Pădurea Adormită și Cameleonul

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, a fost întrebată, la Prima TV, cum i-ar caracteriza pe rivalii pentru Cotroceni folosind un singur cuvânt. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.