La alegerile parlamentare din 1 decembrie a fost o divizare mare a voturilor între partide, niciuna dintre formațiunile politice nereușind să depășească procentul de 25%. Sociologul Robert Santa a vorbit pentru „Adevărul” despre motivele divizării voturilor, cât și despre turul doi al alegerilor prezidențiale.
În opinia sociologului Robert Santa, unul dintre motivele principale ale divizării voturilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie este însuși faptul că „societatea a ajuns să fie foarte divizată în bule ce nu comunică între ele și există temeri ce au fost propagate online, temeri diferite pentru grupuri diferite. A contat foarte mult faptul că societatea românească e puternic îmbuibată negativist, motiv pentru care există o dorință de schimbare destul de radicală, evident, în direcții destul de diferite din partea electoratului. Iar un al treilea motiv e reprezentat de divizările sociale, asta se poate vedea și în direcțiile în care au mers de exemplu voturile din mediul urban și cele din mediul rural”.
Apreciatul sociolog a explicat și unul dintre motivele principale pentru care blocul suveranist AUR-SOS-POT a crescut atât de mult.
„Din cauza modului în care a reușit să se promoveze online. Practic, votul suveranist în toată Europa, nu doar în România, are o capacitate unică față de alte partide, de a își crea propriile teme. Vedem de exemplu că o temă pregnantă în spatele votului care i-a diferențiat de exemplu de USR a fost teama de război și că ei sunt pro-pace, temă ce s-a bazat foarte mult pe faptul că avem un război la graniță”, precizează sociologul Robert Santa.
Duelul Lasconi - Georgescu
Acesta estimează că în turul doi al alegerilor prezidențiale va fi un scor strâns în ceea ce privește numărul de voturi obținute. În cazul în care CCR nu va decide reluarea primului tur al alegerilor, în turul doi din 8 decembrie 2024 se vor duela Elena Lasconi și Călin Georgescu.
„Din punctul meu de vedere, nu va fi un scor radical într-o singură parte și în niciun caz nu vom vedea una dintre tabere acceptând că cealaltă are mesajul corect. Cred că turul doi al alegerilor prezidențiale va avea o prezență ridicată la vot. Și anticipez că nu va vindeca fracturile, ba dimpotrivă. Rezultatul va fi destul de strâns, nu cred că vom vedea diferența de procente din 2019 dintre Iohannis și Viorica Dăncilă. Și cred că după vot vor rămâne destul de multe diviziuni”, a declarat sociologul Robert Santa pentru ”Adevărul”.
Pe 24 noiembrie 2019, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, prezența la vot a fost de 54,86%, Klaus Iohannis obținând 66,09% dintre voturi, aproape dublu față de Viorica Dăncilă, care a avut 33,91%.