Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 77,17 milioane de lei (15,51 milioane euro), informează AGERPRES.
Tranzacţiile cu acţiuni au depăşit 67 milioane de lei (13,47 milioane de euro), iar cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 5,96 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 4,56 milioane de lei, şi ale Hidroelectrica - 1,86 milioane lei.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,04%, până la 17.250,96 puncte.Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 1,03%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,93%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, singurul pe plus, s-a apreciat cu 0,14%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un declin de 0,71%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 1,20%.Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur (+9,29%), UCM Reşiţa (+4,13%) şi Prebet (+2,97%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Bermas (-11,24%), Electroaparataj (-10,58%) şi Mecanica Ceahlău (-9,91%).