Budapesta respinge aderarea Ucrainei la UE: Dacă Ucraina ar adera astăzi la UE, ar ruina Ungaria

Budapesta respinge aderarea Ucrainei la UE: Dacă Ucraina ar adera astăzi la UE, ar ruina Ungaria
📅 2025-01-21

Ungaria şi Slovacia, ţările din UE cele mai critice faţă de Ucraina, s-au poziţionat marţi faţă de o eventuală aderare a acesteia la UE în perspectivă, prima respingând-o pe termen mediu, iar cea de-a doua fiind dispusă să o susţină, dar cu condiţii, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

"Dacă Ucraina ar adera astăzi la UE, ar ruina Ungaria. UE nu are bani pentru a putea să primească Ucraina, iar noi nu dorim ca ea să ne distrugă ţara", a declarat premierul ungar Viktor Orban, după o întâlnire în capitala slovacă Bratislava cu omologul său slovac Robert Fico.

Orban a estimat că mii de companii maghiare şi sute de mii de familii ar intra în faliment pentru că "toţi banii pe care UE îi are în prezent la dispoziţie pentru economie se vor opri în Ucraina".

Vorbind la o conferinţă de presă, premierul ungar a estimat că negocierile cu Ucraina pentru aderarea la UE nu ar trebui să înceapă mai devreme de zece ani de acum înainte, iar astfel de negocieri ar trebui să fie "cu final deschis".

Pe de altă parte, a mai remarcat Orban, "Ucraina trebuie să-şi rezolve problemele cu Slovacia şi Ungaria, trebuie să dea dovadă de respect faţă de aceste ţări vecine". El a făcut astfel referire la acuzaţiile Ungariei că Ucraina încalcă drepturile minorităţii maghiare şi la decizia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a opri tranzitul gazului rusesc către Europa, decizie care afectează ţările central-europene, mai ales Slovacia.

De asemenea, Ungaria şi Slovacia, alături de alte state est-europene membre ale blocului comunitar, sunt nemulţumite de prejudiciile aduse agricultorilor proprii de importurile de produse ucrainene realizate la preţuri de dumping şi fără respectarea standardelor europene, importuri autorizate în cadrul UE pentru a ajuta Ucraina în timp ce aceasta duce războiul cu Rusia.

Premierul slovac Robert Fico, deşi a avut schimburi acide de replici cu Zelenski după ce acesta a oprit tranzitul gazului rusesc, a părut totuşi mai flexibil decât Orban după întrevederea cu acesta. "Sprijinim intrarea Ucrainei în UE, cu condiţiile prevăzute", a semnalat Fico. Dar "suntem pregătiţi să folosim instrumentele disponibile în UE", a adăugat el, făcând referire la dreptul de veto la care el ar putea apela în UE pentru a determina Ucraina să redeschidă tranzitul pentru gazul rusesc. Premierul slovac a ameninţat deja că ţara sa va sista furnizarea de energie electrică şi ajutorul umanitar pentru Ucraina dacă aceasta nu-şi redeschide conductele pentru transportul gazului importat din Rusia.

Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin poziţiile sale conservatoare criticate de Bruxelles şi prin refuzul său de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, a oprit ajutorul militar pentru Kiev de îndată ce a ajuns premier, în octombrie 2023, după ce Slovacia oferise până atunci Ucrainei mari cantităţi de arme şi muniţii, inclusiv toată flota sa de avioane de vânătoare MiG-29 şi singurul sistem antiaerian S-300 pe care-l avea.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Sondaj: Peste jumătate din tinerii din România vor să plece din țară. Motivele ar trebui să dea de gândit clasei politice

Peste jumătate din tinerii din România vor să emigreze pentru mai mult de șase luni din țară, arată rezultatele unui sondaj publicate luni, 20 ianuarie. Aproape 19% din tineri au manifestat o dorință puternică de a trăi în altă țară. Citește mai departe...

Chicago Fire a oficializat sosirea lui Jonathan Bamba (Celta Vigo)

Atacantul ivorian Jonathan Bamba a semnat marţi un contract cu gruparea nord-americană Chicago Fire, părăsind astfel echipa spaniolă Celta Vigo, potrivit news. Citește mai departe...

A murit unul dintre copiii răniţi în accidentul rutier de pe DN 15B, din localitatea Stânca

Unul dintre copiii răniţi în accidentul rutier produs, marţi, pe drumul naţional DN 15B, în localitatea Stânca, a decedat la spital, fiind vorba de o fetiţă în vârstă de 4 ani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Revoltă în SUA împotriva lui Trump: procurorii generali din 18 state recurg la justiție pentru a bloca poate cea mai mare promisiune făcută de președinte

Procurorii generali din 18 state americane au intentat marţi un proces pentru a bloca demersul preşedintelui Donald Trump de a pune capăt, după zeci de ani, politicii în materie de imigraţie cunoscute sub numele de „cetăţenie prin naştere”, care garantează cetăţenia copiilor Citește mai depa...

VIDEO Crin Antonescu vrea să fie un președinte echidistant: 'Partidul doamnei Şoşoacă e la fel de legitim în Parlament ca PSD şi PNL'

Întrebat cu ce partid ar prefera să păstreze colaborarea în cazul în care alianţa de guvernare s-ar destrăma, iar el ar fi preşedinte, Crin Antonescu a răspuns că şeful statului ar trebui să fie echidistant. Citește mai departe...

Patru răniţi într-un atac cu cuţitul la Tel Aviv - Atacatorul ucis

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, marţi la Tel Aviv într-un atac cu cuţitul al cărui autor a fost ucis, au anunţat serviciile de urgenţă israeliene, transmite AFP, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

În atenția românilor care au dificultăți în relația cu băncile? Conflict uriaș între instituții: 'Afirmațiile sunt nejustificate și nu corespund adevărului'

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a fost eliminat de pe lista entităţilor de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL) din România, iar până la clarificarea situaţiei juridice a acestei instituţii consumatorii se pot adresa în continuare cu încredere Citește ma...

Scandalurile de corupție se țin lanț la Kiev: Psihiatrul şef al armatei ucrainene a fost arestat de ofițeri SBU

Psihiatrul şef al armatei ucrainene a fost arestat pentru dobândirea de active în valoare de un milion de dolari fără a le declara, a anunţat marţi Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), care suspectează un caz de corupţie, potrivit AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...

Budapesta respinge aderarea Ucrainei la UE: Dacă Ucraina ar adera astăzi la UE, ar ruina Ungaria

Ungaria şi Slovacia, ţările din UE cele mai critice faţă de Ucraina, s-au poziţionat marţi faţă de o eventuală aderare a acesteia la UE în perspectivă, prima respingând-o pe termen mediu, iar cea de-a doua fiind dispusă să o susţină, dar cu condiţii, relatează agenţia EFE, Citește mai depart...

Circulația tramvaielor 41 este blocată. Un călător s-a dezechilibrat și s-a accidentat

Circulația tramvaielor 41 este blocată, marți seara. Un călător s-a dezechilibrat și s-a accidentat. Un echipaj SMURD a intervenit la fața locului pentru a oferi îngrijiri medicale, potrivit news. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.