BREAKING Hamas şi Jihadul Islamic aprobă Acordul de la Doha (surse AFP)

BREAKING Hamas şi Jihadul Islamic aprobă Acordul de la Doha (surse AFP)
📅 2025-01-15

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliata sa Jihadul Islamic au aprobat acordul aflat în discuţie la Doha în vederea unei încetări a focului şi unui schimb de ostatici şi deţinuţi, declară miercuri două surse palestiniene apropiate negocierilor AFP, scrie news.ro.

„Grupările rezistenţei au ajuns, între ele, la un acord şi i-au informat pe mediatori despre aprobarea lor a acordului de schimb (de ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza şi deţinuţi paelstinieni încarceraţi în Israel) şi de încetare a focului”, declară una dintre surse, contactată telefonic de la Cairo.

Altă sursă palestiniană apropiată negocierilor a confirmat aceste informaţii, tot sub protecţia anonimatului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Breaking - Este oficial! Christian Pușcașiu este al doilea român care devine patronul unui club din Serie A

Informațiile recente din presa italiană s-au concretizat, iar Hellas Verona, un club din Serie A, a fost preluat de Presidio Investors, o firmă de capital privat din care face parte și Christian Puscasiu. Citește mai departe...

SURSE Crin Antonescu a făcut planul cu liderii coaliției: S-au adoptat decizii strategice

Candidatul comun la prezidențiale susținut de PSD-PNL și UDMR, Crin Antonescu, a fost la o primă ședință cu liderii coaliției de guvernare. Citește mai departe...

AC Milan fără Malick Thiaw: Fundașul german este accidentat și va rata două partide importante

Fundaşul german Malick Thiaw, care a devenit un jucător cheie în ariergarda lui AC Milan în acest sezon, va rata cel puţin următoarele două meciuri ale echipei sale din cauza unei accidentări la coapsa stângă, a anunţat clubul său miercuri, scrie AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...

Joe Biden avertizează înainte de venirea lui Trump la Casa Albă: Este în joc sufletul Americii

"Este în joc sufletul Americii", a avertizat Joe Biden într-un mesaj adresat americanilor şi în care vorbeşte despre mândria datoriei împlinite şi îndeamnă la vigilenţă înainte de revenirea lui Donald Tump la putere, informează AFP, care reaminteşte că Citește mai departe...

VIDEO Ilie Bolojan spulberă speculațiile: 'Am încredere în Crin Antonescu; poate menține România pe o direcție bună'

Ilie Bolojan a explicat, într-un interviu acordat postului de radio Europa FM, de ce consideră esențială responsabilitatea în desemnarea unui candidat unic la alegerile prezidențiale din partea coaliției de guvernare. Citește mai departe...

Olt: Un bărbat în stare gravă după ce a fost zgâriat de pisică, a fost salvat de medicii din Slatina

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Olt, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în stare gravă la câteva zile după ce a fost zgâriat pe mână de o pisică, el fiind salvat de medicii de chirurgie plastică şi terapie intensivă slătineni în urma a numeroase Citește mai departe...

Ce se va întâmpla cu pensiile din septembrie? Ilie Bolojan critică discursul lui Marcel Ciolacu: 'Nu creezi așteptări...'

Liderul PNL Ilie Bolojan a vorbit miercuri, la Europa FM, despre indexarea pensiilor, criticând voalat comunicarea premierului Marcel Ciolacu, care a spus că o decizie se va lua în septembrie la prima rectificare bugetară. Citește mai departe...

Scrisoarea deschisă europarlamentarului Luis Lazarus către Marcel Ciolacu

Luis Lazarus, europarlamentarul SOS, i-a transmis o scrisoare deschisă premierului României, Marcel Ciolacu.”În atenția domnului Prim Ministru al Guvernului României, Domnul Marcel CiolacuDomnule Prim Ministru,Vă supun atenției cazul unui cetățean român, Seitmola Belgin, aflat în Citește ma...

VIDEO Ilie Bolojan: Da! Nu va fi un an ușor. Am consumat ani de zile mai mult decât ne-am permis

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat la Europa FM că pentru România nu va urma un an ușor, iar acest lucru se datorează și faptului că România ” a consumat ani de zile mai mult decât și-a permis”. Citește mai departe...

VIDEO Bolojan prezintă un scenariu negru: 'În anii următori, orice Guvern ar veni și orice promite, va fi un fel de agenție de plăți'

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, la Europa FM, că dacă România nu ia măsuri economice prin care să-și reducă cheltuielile, în câțiva ani nu se va mai putea redresa bugetul fără măsuri mai dure, indiferent de forma de guvernare. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.