"Este în joc sufletul Americii", a avertizat Joe Biden într-un mesaj adresat americanilor şi în care vorbeşte despre mândria datoriei împlinite şi îndeamnă la vigilenţă înainte de revenirea lui Donald Tump la putere, informează AFP, care reaminteşte că preşedintele aflat la sfârşit de mandat urmează să-şi susţină miercuri discursul de rămas bun pentru ţară, notează Agerpres.
"Îmi înaintasem candidatura la preşedinţie pentru că mă gândeam că în joc este sufletul Americii. Însăşi esenţa noastră era în joc. La fel stau lucrurile şi acum", constată Joe Biden într-o scrisoare adresată compatrioţilor săi, făcută publică de Casa Albă înainte ca el să susţină la ora locală 20:00 (joi, 01:00 GMT) o alocuţiune solemnă din Biroul Oval.
"Idealul Americi este în mâinile voastre", îi atenţionează pe americani democratul de 82 de ani, fără a-l menţiona pe marele său rival republican, care va depune luni, pentru a doua oară, jurământul ca preşedinte al SUA.
Însă Joe Biden îl evocă în mod implicit, amintind că la sosirea sa la putere, în ianuarie 2020, SUA erau nu doar pradă pandemiei şi unei violente crize economice, ci se confruntau de asemenea cu "cel mai grav atac împotriva democraţiei după războiul de secesiune".
El a depus jurământul câteva zile după ce Capitoliul fusese luat cu asalt de susţinători ai lui Donald Trump, care refuzau să recunoască înfrângerea liderului lor în alegerile prezidenţiale.
Procurorul special Jack Smith a conchis că republicanul ar fi fost condamnat pentru tentative ilicite de a răsturna rezultatul scrutinului din 2020 dacă nu ar fi fost din nou ales.
Donald Trump a calificat aceste concluzii, date publicităţii în noaptea de luni spre marţi într-un raport, drept "mincinoase", calificându-l pe autorul lor drept "nebun".
Joe Biden, preşedinte impopular care nu a reuşit să anuleze îngrijorările legate de vârsta sa şi nici să dejoace atracţia exercitată de retorica populistă a lui Donald Trump, încearcă de asemenea în mesajul de miercuri să apere bilanţul său.
"Astăzi, economia noastră este cea mai puternică din lume", scrie cel care îi lasă succesorului său o creştere economică robustă şi un şomaj foarte scăzut.
"Inflaţia continuă să scadă", continuă el, la finalul unui mandat marcat de o creştere foarte mare a costului de trai, care l-a penalizat puternic pe plan politic intern.
Joe Biden subliniază de asemenea că infracţionalitatea violentă se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, înainte de a ceda cheile de la Casa Albă lui Donald Trump, care descrie America drept o ţară distrusă de insecuritate.
"Să servesc această ţară timp de 50 de ani a fost privilegiul vieţii mele", conchide Joe Biden, care a fost senator, vicepreşedinte şi apoi preşedinte şi care a crezut multă vreme că el ar putea să-l învingă din nou pe Donald Trump.
"Mi-am dat viaţa şi sufletul naţiunii noastre", susţine Joe Biden, care a promis după alegerile din 5 noiembrie să realizeze o tranziţie ordonată cu cel pe care îl calificase cu toate acestea în mod public drept "pericol pentru democraţie".
În pofida unei impopularităţi persistente şi problemelor vizibile legate de înaintarea în vârstă, democratul decisese în primăvara lui 2023 să candideze din nou împotriva lui Donald Trump.
În final, s-a retras din cursă la începutul verii, cedând locul vicepreşedintei Kamala Harris, care a fost învinsă în mod hotărât de Donald Trump în alegerile prezidenţiale.