Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Brăila şi Primăria Municipiului Brăila organizează marţi, 17 decembrie. cea de-a treia ediţie a concursului judeţean "Tradiţii şi obiceiuri", eveniment care are drept scop promovarea colindelor, datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti, potrivit Agerpres.
"Evenimentul are ca scop cunoaşterea, conservarea şi valorificarea tezaurului cultural autentic brăilean, prin promovarea colindelor, a datinilor şi a obiceiurilor strămoşeşti din zona Brăila, prin păstrarea tradiţiilor şi a entităţii noastre naţionale, precum şi implicarea comunităţii în perpetuarea actului cultural. Obiceiurile tradiţionale româneşti, exprimate fie prin muzică, coregrafie, joc sau dans sunt manifestări culturale complexe, menite să organizeze viaţa oamenilor, marcând momentele importante ale trecerii lor prin lume şi modelându-le comportamentul", se arată într-un comunicat de presă remis luni de CJCPCT.
Manifestarea organizată cu susţinerea Consiliului Judeţean va reuni spectacole de folclor autentic, colinde tradiţionale şi spectacole coregrafice, "care au rolul de a valorifica identitatea naţională şi patrimoniul imaterial şi de a prezenta şi promova, într-o manieră unică, savoarea locală a folclorului cu obiceiurile şi tradiţiile populare", precum şi o adevărată paradă a costumelor populare, specifice zonei etnografice Brăila, purtate cu mândrie de participanţi.
Concurenţii care vor reprezenta cu mândrie tradiţia populară specifică zonei etnofolclorice a judeţului Brăila sunt: Neagu Maria Alexandra (mun. Brăila), "Românaşii lui Mihail Sebastian" (mun. Brăila), Ansamblul folcloric "Dunărenii" (com. Chiscani), Ansamblul folcloric "Muşeţeanca" (oraş Însurăţei), Sara Maria Munteanu (com. Râmnicelu), grupul folcloric "Muguraşii din Bărăgan" (mun. Brăila) şi grupul de colindători "Românaşii" (mun. Brăila).
Totodată, concursul se va bucura de prezenţa pe scenă a câştigătorilor ediţiei 2023, respectiv Ansamblul folcloric "Hora Măxinenilor" din comuna Măxineni.