Casa unei familii cu 11 copii, distrusă într-un incendiu din Botoșani

Casa unei familii cu 11 copii, distrusă într-un incendiu din Botoșani
📅 2025-01-30

O casă din orașul Bucecea în care locuia o familie cu 11 copii a ars în totalitate în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat ISU Botoșani, potrivit Mediafax.

Potrivit pompierilor, locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Unul dintre copii a observat flăcările, și-a anunțat părinții și, împreună, i-au ajutat pe frați să iasă din casă. Tot el a sunat după ajutor la 112.

La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.

Echipajele sosite la locul incendiului au constatat că locuința, cu o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, ardea în totalitate.

Din interiorul casei, pompierii au scos două butelii, fiind eliminat riscul de explozie.

Pentru stingerea incendiului, s-a intervenit mai bine de trei ore.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Un român, cel mai căutat om din America de Sud după o crimă înfiorătoare, capturat în Bolivia! Fugea în Peru cu acte false

Michael Luciano Borzaș, un român de 20 de ani căutat de Interpol, a fost prins la granița dintre Bolivia și Peru, unde încerca să intre folosind acte false. Românul era căutat de poliția din Brazilia după un atac armat și incendierea locuinței fostei sale iubite. Citește mai departe...

Hakim Ziyech se alătură clubului Al Duhail din Qatar

Clubul din Qatar Al Duhail a anunţat joi că a semnat un contract cu internaţionalul marocan Hakim Ziyech, de la Galatasaray Istanbul, conform News.ro.Clubul din Qatar nu a precizat durata contractului lui Hakim Ziyech. Citește mai departe...

Nicuşor Dan, despre respingerea candidaturii lui Şoşoacă: Corectă juridic, nu şi moral

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a apreciat joi că respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale de către Curtea Constituţională a fost o decizie corectă din punct de vedere juridic, dar nu şi din punct de vedere moral, conform Agerpres. Citește mai departe...

Oficiali ai cluburilor Olympique Marseille și Lille au fost sancționați

Medhi Benatia, directorul sportiv al clubului Olympique Marseille, a fost suspendat pentru trei luni, iar preşedintele lui Lille, Olivier Letang, pentru o lună, ca urmare a comportamentul lor de la finalul optimilor de finală a Cupei Franţei de la jumătatea lunii ianuarie, a indicat joi o Cite...

Italia, condamnată de CEDO pentru inacțiunea față de deșeurile toxice ale mafiei din Napoli

Italia a fost condamnată joi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după zeci de ani scandal sanitar uriaş, cu privire la inacţiune împotriva depozitelor de deşeuri toxice ale mafiei din apropierea oraşului Napoli, relatează AFP. Citește mai departe...

Se construiește autostrada care va uni 2 regiuni istorice ale României: Traseul va fi unul spectaculos și va străpunge Carpații

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a depus, astăzi, aplicaţia de finanţare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Braşov-Bacău”, în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027. Citește mai departe...

Programul economic al lui Trump și trei războaie la orizont. Cum poate răspunde UE și ce implicații sunt pentru România - răspunde Cristian Socol

Politicile economice ale lui Trump și consecințele lor economice. Cum poate răspunde Uniunea Europeană și ce implicații sunt pentru România, răspunde, într-o analiză pentru Mediafax, prof.univ.dr. Cristian Socol, conferenţiar universitar la ASE Bucureşti. Citește mai departe...

Elena Lasconi tună și fulgeră după ce Călin Georgescu a preluat retorica lui Putin: 'Şi, pentru asta, mâine ne-ar băga în război cu vecinii'

Liderul USR Elena Lasconi afimă joi că a auzit prea puţine voci care să condamne ferm enormităţile spuse de contracandidatul ei, Călin Georgescu, despre cum va lua România bucăţi din Ucraina, pe care şi-o doreşte învinsă, şi astfel ţara noastră va avea o lungă frontieră Citește mai departe...

O nouă ediţie a programului 'Spaţii Verzi'; se alocă 850.000 de lei pentru finanţarea proiectelor de mediu

Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc a anunţat, joi, lansarea celei de-a XIX-a ediţii a Programului "Spaţii Verzi", finanţat de o companie petrolieră, în cadrul căruia se alocă suma de 850. Citește mai departe...

VIDEO Marcel Ciolacu anunță modificarea 'Ordonanței Trenuleț': Este o promisiune deja făcută!

Premierul Marcel Ciolacu a mai explicat că imediat după ce va fi adoptată Legea Bugetului s-ar putea modifica ”Ordonanța Trenuleț” și va intra la negocieri cu sindicaliștii din sistemul de ordine publică și apărare. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.