Șpaga e poate cea mai grea boală din sistemul medical din România. Cu toate că salariile au crescut și modalitățile de a reclama astfel de practici sunt tot mai la îndemână, medicii nu se dau la o parte când vine vorba de a lua bani de la bolnavi.
Un chirurg și alți patru medici, plus o asistentă medicală dintr-un spital din Timișoara, au fost trimiși în judecată după ce au fost prinși că iau bani de la pacienți. Cinci dintre ei și-au recunoscut deja faptele în fața procurorilor. În total, peste 50 de pacienți sau rudele lor au dat bani acestor cadre medicale în 2024, deși tratamentele erau deja decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Recordul îl împart un medic și asistenta, fiecare primind mită de la câte 12 pacienți.
Un alt doctor a luat bani de la 11 pacienți, iar altul de la 10.
Cel mai „modest" dintre ei a primit șpagă de la un singur pacient.
În prezent, toți cei șase se află sub control judiciar și așteaptă decizia Tribunalului Timiș.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, chirurgul a fost trimis în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru luare de mită. Ceilalți 5 inculpați, asistenți medicali și medici, s-au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru luare de mită.