Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost externat marţi, la o zi după ce a fost spitalizat pentru gripă, a anunţat biroul său, potrivit CNN.
„Preşedintele Clinton a fost externat mai devreme astăzi, după ce a fost tratat pentru gripă. El şi familia sa sunt profund recunoscători pentru îngrijirea excepţională oferită de echipa de la MedStar Georgetown University Hospital şi sunt impresionaţi de mesajele amabile şi urările de bine pe care le-a primit. El le transmite tuturor cele mai calde urări de sărbători fericite şi cu sănătate”, a precizat biroul său într-un comunicat.
Clinton, în vârstă de 78 de ani, a fost internat luni după-amiază, pentru teste şi observaţie după ce a făcut febră.
De la plecarea de la Casa Albă, în urmă cu aproape un sfert de secol, cel de-al 42-lea preşedinte al SUA a avut de înfruntat mai multe probleme de sănătate.
În 2004, el a suferit o operaţie de bypass cardiac cvadruplu la New York, iar în anul următor a suferit un colaps pulmonar parţial. A suferit o altă intervenţie la inimă în 2010, când i-au fost introduse două stenturi într-o arteră coronariană.
A fost spitalizat în Los Angeles timp de şase zile în 2021 pentru o infecţie urinară care s-a extins la fluxul sanguin.
Clinton a vorbit la Convenţia Naţională Democrată de la Chicago în august şi a fost extraordinar de activ pe traseul campaniei în această toamnă. A menţinut un program încărcat de călătorii după alegeri, odată cu lansarea noii sale cărţi, „Citizen: Viaţa mea după Casa Albă”.