Sistem ultramodern de detecţie, alarmare şi stingere cu gaz inert (gaz curat) a fost instalat la Biblioteca Academiei Române care adăposteşte nu doar cărţi şi publicaţii esenţiale, ci şi colecţii extraordinare de monede, hărţi, partituri şi instrumente muzicale, desene, gravuri, icoane şi manuscrise rare, scrie news.ro.
Potrivit forului academic, motivul acestei protecţii îl reprezintă faptul că în România au loc 19 incendii pe zi, ceea ce înseamnă clădiri şi vieţi distruse. "Din păcate, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, protecţia împotriva acestui risc este luată în calcul de prea puţini proprietari. Iar dacă o locuinţă mistuită de flăcări este o pagubă importantă pentru o familie, o instituţie publică înghiţită de foc, mai ales când e vorba de depozitara unor valori inestimabile şi obiecte unicat, echivalează cu o tragedie pentru o naţiune şi, uneori, chiar pentru umanitate".
"A fost o decizie importantă, pentru că instalaţia antiincendiu gândită la proiectarea clădirii era ineficientă şi chiar periculoasă îndeosebi pentru tipărituri şi documente. Asta pentru că hârtia care ar fi scăpat de flăcări ar fi fost distrusă de apa folosită la stingerea lor. Soluţia aleasă acum, cea cu gaz inert, folosită şi la nivel internaţional pentru spaţii culturale - muzee, biblioteci, galerii de artă, arhive - a presupus parcurgerea unor etape tehnice dificile, urmărite cu atenţie de conducerea Bibliotecii Academiei Române", este anunţul Academiei Române.
Conform instituţiei, expertiza iniţială privind siguranţa la foc a clădirilor de pe terenul Bibliotecii Academiei a arătat că riscul de incendiu este mare pentru cele 8 corpuri, cu înălţimi variabile, ce constituie depozitele colecţiilor instituţiei. Prin urmare, instalarea unui sistem modern de protecţie devenea o maximă urgenţă. S-a apelat pentru această misiune la specialişti consacraţi, realizându-se dotarea cu echipamente de stingere/ desfumare performante, lucrări de reparaţii minimale la depozitele Bibliotecii şi automatizarea funcţionării sistemului, cu asigurarea eficienţei substanţelor utilizate în procesul de stingere şi cu grijă pentru efectele lor asupra mediului.
La inaugurarea sistemului modern de protecţie antiincendiu, la finele lui 2024, a fost organizată o prezentare în cadrul unui eveniment găzduit de Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, eveniment la care au participat preşedintele Academiei Române, directorul Bibliotecii Academiei, membri marcanţi ai corpului diplomatic, invitaţi din zona universitară, reprezentanţi ai corpului tehnic direct implicat în desfăşurarea proiectului şi jurnalişti. Acad. Ioan-Aurel Pop preşedintele Academiei Române, a salutat soluţia aleasă de Biblioteca Academiei pentru punerea la adăpost a bunurilor patrimoniale extrem de valoroase din depozitele sale, în vreme ce Mihai Nicolae, directorul firmei „Stefadina”, care a dus la capăt proiectul, a rezumat eforturile depuse de specialiştii săi, pentru crearea celor mai bune condiţii de securitate pentru uriaşa moştenire culturală aflată în posesia Bibliotecii Academiei Române.
Un bun exemplu că obiectele de mare valoare, dar atât de vulnerabile, trebuie protejate inteligent de riscul incendiului, l-a oferit Umberto Eco: „Plătesc o sumă apreciabilă ca să-mi asigur colecţia”, recunoştea celebrul scriitor şi filozof, un bibliofil împătimit, care deţinea peste 50.000 de volume în biblioteca personală, între care 1.200 de cărţi rare şi 30 de incunabule. „Mă tem tot timpul să nu-mi ia foc casa”, explica autorul romanului „Numele trandafirului”, o poveste despre o bibliotecă mistuită de flăcări.